„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Activităţi interactive în centrele de zi ale Arhiepiscopiei Craiovei
Copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat săptămâna trecută la o activitate practică, desfășurată la Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”. În cadrul activității, beneficiarii așezământului social au pregătit pizza și plăcintă cu mere, alături de elevii și cadrele didactice ale unității de învățământ din Craiova. Potrivit reprezentanților Centrului „Aripi de Lumină”, parteneriatul dintre Arhiepiscopia Craiovei și Colegiul „Gheorghe Chițu” este de tradiție, iar de-a lungul timpului au fost organizate o serie de activități recreativ-educaționale în folosul copiilor care provin din familii aflate în dificultate. „În toți acești ani, copiii noștri au fost sprijiniți de cadrele didactice ale colegiului și pentru acest lucru ne exprimăm recunoștința. Pentru activitatea de săptămâna aceasta le mulțumim în mod deosebit domnului director Dumitru Iftimov, prof. Ramona Duță, coordonator activități educative, prof. Doina Buzuloiu, prof. Niculai Stela, prof. Mariana Barbu, prof. Livia Uță, prof. Aurora Frățilă și prof. Aurelia Stoenescu, în calitate de coordonatori. Activitatea a avut rol în dezvoltarea abilităților practice, a abilităților de viață independentă și, un lucru foarte important, copiii au avut prilejul de a se revedea cu prietenii lor mai mari și a socializa”, a declarat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului pentru copii „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei.
Tot săptămâna trecută, Centrul pentru copii „Anastasia” al Arhiepiscopiei Craiovei a găzduit o serie de ateliere de creație, decorațiuni specifice sezonului de iarnă. În acest sens, copilașii au confecționat oameni de zăpadă, în cadrul activității intitulate „Omul de zăpadă, prietenul copiilor”. Activitatea a fost coordonată de Dan Nica, artist plastic, și s-a desfășurat cu sprijinul specialiștilor centrului. „Această activitate i-a ajutat pe copii să-și îmbunătățească îndemânarea, să învețe culorile, să-și mărească puterea de concentrare și coordonare, dar nu în ultimul rând să lucreze în echipă. Ne-am bucurat împreună pentru cei mai frumoși și hazlii oameni de zăpadă”, a declarat asistent social Monica Mohanu, coordonatorul Centrului „Anastasia”.