„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Activităţi pentru copii şi tineri la Biblioteca Aman din Craiova
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în această perioadă, în cadrul proiectului „Biblioteca din Vacanță”, un atelier de public speaking, destinat elevilor din ciclurile gimnazial și primar din Craiova. Coordonate de Simona Mihaela Mocanu, voluntar al bibliotecii, activitățile încurajează exprimarea liberă a elevilor şi folosirea fluentă a limbii engleze. Participanții „învață să fie disciplinați, să facă totul cu bucurie și pasiune, să aibă curaj să comunice, să citească foarte mult, să își asume rolul de comunicatori, să fie deschiși, să se instruiască in permanență și să facă sport. Noi suntem un tot, trup, minte, suflet, aici toate sunt armonizate”, a declarat Simona Mihaela Mocanu. „Cursul de public speaking este unul dintre punctele forte ale Bibliotecii din Vacanță. Desfășurat gratuit, pentru o categorie inedită de public, elevii de școală generală, activitățile de oratorie prezintă pentru toți cei înscriși un mare avantaj. Sunt dinamice, electrizante și, la final, vindecă frica de exprimare în public. E de notorietate teama care copleșește și dezechilibrează chiar și cele mai autorizate persoane în momentul rostirii unui discurs. Tocmai de aceea, ne propunem să-i instruim pe copii, să-i ajutăm să dobândească încredere și coerență, forță și claritate în exprimarea liberă. Cum vorbitul în public nu mai este un lux, apanaj al oamenilor din pătura superioară a societății, activitatea în sine este privită cu un interes mereu mai mare. Fapt explicabil, evident, dacă avem în vedere transparența și fluxul permanent de informare pe care, cu mici excepții, le angajează fiecare îndeletnicire, publică sau nu. Fie că sunt interesați de dezvoltarea personală sau de întărirea stimei de sine, fie că avem de-a face cu simpli curioși sau cu elevi dornici să se depășească pe sine, public speaking-ul reprezintă arena în care cuvintele, și nu armele tranșează fiecare confruntare”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.