„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Binecuvântări arhiereşti la Prisaca şi Sadu
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a liturghisit sâmbătă, 7 mai, la mănăstirea cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Ioan Gură de Aur”-Prisaca, de lângă Craiova. A doua zi, de Duminica Tomii, Părintele Mitropolit Irineu a fost prezent în mijlocul credincioşilor gorjeni din Parohia Sadu II, unde a sfinţit Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
Lumina Sfintelor Sărbători Pascale a umplut locaşurile de închinare din Oltenia de binecuvântare şi speranţe. Sute de credincioşi au venit la sfintele biserici, catedrale şi mănăstiri să-L laude pe Biruitorul morţii prin salutul creştinesc „Hristos a înviat!”. În Arhiepiscopia Craiovei, ultima parte a Săptămânii Luminate a completat periplul liturgic prin două slujiri arhiereşti săvârşite de IPS Părinte Irineu la altarele Mănăstirii Prisaca şi Bisericii „Sfântul Ilie” din Sadu II, judeţul Gorj.
Sfântul Ioan Teologul, „cel care a vorbit despre Dumnezeu”
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 mai, clopotele Mănăstirii Prisaca de lângă Craiova au început să bată cu putere, anunţând prăznuirea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel de-al doilea ocrotitor al cinstitului aşezământ. Părintele protos. Grigorie Sandu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Craiovei şi stareţul mănăstirii, l-a întâmpinat după rânduială în pragul sfântului locaş pe IPS Părinte Irineu. În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei euharistice, IPS Părinte a vorbit despre Sfântul Ioan Evanghelistul, pomenit de Biserică în fiecare an pe data de 8 mai. „Cărţile sfinte ale Sfântului Ioan Evanghelistul sunt de mare folos sufletesc pentru credincioşii Bisericii noastre creştine. Sunt texte evanghelice care ne prezintă istoria mântuirii şi ni-L aduce în actualitate şi în mijlocul nostru pe Mântuitorul Hristos, Cel care ne-a asigurat că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. El este numit şi «teologul», adică cel care a vorbit despre Dumnezeu, a meditat la Dumnezeu, a trăit în comuniune cu Dumnezeu. Împreună cu ceilalţi sfinţi, Sfântul Ioan Evanghelistul a fost preamărit de Dumnezeu în ceruri, unde este mijlocitor pentru noi în faţa Tronului Ceresc. De aceea îl pomenim şi îi aducem cântare de laudă, de cinstire şi de bucurie”, a încheiat IPS Irineu.
Mănăstirea `Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prisaca a fost ridicată în anul 1950 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Firmilian al Olteniei pe cea mai înaltă colină de lângă municipiul Craiova, în zona viilor Arhiepiscopiei Craiovei. Deoarece biserica mică a aşezământului monahal a devenit cu timpul neîncăpătoare pentru numărul din ce în ce mai mare al credincioşilor, în ultimii ani a fost ridicată o nouă biserică. Lucrările de construcţie au început în anul 1998 şi au fost încheiate în anul 2010, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, când sfântul locaş a fost târnosit de IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Un nou locaş de închinare pentru credincioşii din Sadu
În Duminica Sfântului Apostol Toma, IPS Irineu a poposit în mijlocul credincioşilor gorjeni din orăşelul de la intrarea în Defileul Jiului, judeţul Gorj. Aici, la Sadu, preotul Marian Mărăcine, protoiereu la Protopopiatul Târgu Jiu Nord, a reuşit să ridice, cu ajutorul credincioşilor săi, o adevărată catedrală. Sfântul locaş a fost închinat Sfântului Ilie Tesviteanul şi Sfintei Cuvioase Parascheva.
După slujba de sfinţire, IPS Părinte Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
La final, cei prezenţi la rugăciune au primit din partea Părintelui Mitropolit Irineu iconiţe cu cei doi sfinţi ocrotitori ai bisericii.