Biserica cu hramul „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea, cunoscută şi ca Biserica Maica Domnului, a fost construită în anul 1747, pe temelia altei biserici din timpul lui Mircea cel Bătrân, cel care a numit Râmnicul „oraşul domniei mele”. De la vechea biserică se mai păstrează ancadramentele de la geamurile din partea de nord ale sfântului aşezământ.
Actuala biserică a fost ridicată de către boierii Radu şi Grigore Râmniceanu în timpul păstoririi PS Climent, Episcop al Râmnicului. Pictura în tehnica frescă a fost realizată în stilul bizantin în anul 1750. În urma cutremurului din 10 noiembrie 1940 care a provocat mai multe fisuri în construcţie, biserica a fost consolidată. Între anii 1991-1997, la iniţiativa preotului Emanoil Neţu, au fost realizate lucrări ample de restaurare a picturii interioare şi exterioare.
Ipoteze despre perioada ctitoririi
Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire” şi-ar avea începuturile, după opiniile unor istorici, chiar în timpul domniei Voievodului Mircea cel Bătrân, domnitorul şi întemeietorul Ţării Româneşti. Alţii, precum istoricul Nicolae Iorga, consideră că biserica a fost ctitorită de către Voievodul Mircea Ciobanul. Pomelnicul bisericii, întocmit între 1824-1828, începe însă şirul ctitorilor cu „Io Mihnea voievod - adică Mihnea I cel Rău, domnitor între 1508-1509 - şi continuă cu Io Mircea voevod sin Mihnea voevod ctitor...”. Rezultă astfel că locaşul a fost ridicat, pentru întâia oară, de către Mircea al III-lea, fiul lui Mihnea Vodă cel Rău, în scurta-i domnie dintre 1509 și 1510, fiind aşadar una dintre cele mai vechi biserici ale oraşului. Arsă în 1739, în timpul războiului dintre otomani şi austrieci, biserica s-a zidit a doua oară, tot în acel loc, în anul 1747.
Biserica „Buna Vestire” este construită pe dimensiuni mari, armonios proporţionată. Edificiul, de plan triconc, se prezintă astăzi cu două turle înalte egale, una pe pronaos şi alta pe naos, şi un pridvor susţinut de opt stâlpi de piatră împodobiţi cu capiteluri sculptate. Turlele au trei şiruri de cărămidă aparentă.
Detalii arhitecturale
În exterior este împărţită în două şiruri de registre geometrice zugrăvite în alb. Exteriorul este fără pretenţie, cu reliefuri simple, în linii drepte. Două chenare vechi dăltuite în piatră tighelează două ferestre spre sud, iar mai sus, rozete diferite, rămase probabil de la prima construcţie. Exteriorul este îmbrăcat cu tencuială văruită în alb şi posedă o decoraţie în relief, specifică monumentelor istorice din secolul al XVII-lea.
Un brâu semicilindric străbate perimetral toate laturile, deasupra desfăşurându-se ancadramente în relief, rotunjite în arc de cerc, iar dedesubt dreptunghiuri alungite. Pe peretele de vest al pridvorului central există un medalion amplu cu icoana de hram „Buna Vestire”, pictura în frescă fiind restaurată la începutul deceniului opt al secolului trecut de către pictorul Grigore Popescu. Pe latura de nord se găsesc două ferestre cu ancadramente de piatră cioplită, cu ornamente, una necioplită pe absidă şi una la proscomidiar.
Pictură în stil brâncovenesc
În privinţa picturii, Biserica „Buna Vestire” se încadrează în stilul brâncovenesc, dar în care îşi fac loc unele influenţe greceşti. „Interiorul acestui locaş de cult este zugrăvit în întregime de meşteri autohtoni, care păstrează tradiţia picturii brâncoveneşti, cu unele influenţe greceşti”. Ea a fost zugrăvită în timpul celor doi episcopi ai Râmnicului, Grigore Socoteanu şi Neofit. Constantin Grigore afirmă că „vechea pictură se pare că a fost mai fină, după cum indică locurile unde cea nouă este mai slabă, ca şi ceea ce avem rămas neatins de ea, de exemplu chenarul brâului din pridvor”.
Vechea pictură a fost scoasă la iveală de restaurări recente, oferind un interes artistic deosebit. Ansamblul pictural a fost executat între 1751 și 1755. Acesta are un program iconografic bogat, întins pe suprafeţe ample, la care participă unitar o decoraţie ornamentală florală de epocă. Stilistic, se încadrează în programul şcolii româneşti de pictură bisericească, promovată în secolul al XVIII-lea în zona Olteniei.
Întreaga pictură a fost executată în tehnica frescă, în condiţii relativ bune, observându-se, în zonele probelor efectuate de restauratori, straturi de culoare aplicată la o scară cromatică intensă, în care predomină roşul, albul, ocrul şi verdele.
Fragmentul de frescă din zona centrală a arcului triumfal, ce se observă a fi sub un nou strat de frescă, este din etapa 1751, iar cea care se suprapune este realizată în anul 1860. Aceasta nu exclude faptul că este posibil să se afle, în anumite locuri, şi fragmente de pictură mai veche.
A fost reparată în anul 1903, apoi între 1925-1926 şi 1971-1973, prin stăruinţele preotului paroh Nicolae Popescu-Lotru. Între anii 1991-1998, pictura bisericii a fost restaurată de către pictorul Tudor Popescu şi s-a construit noua casă parohială, în stil brâncovenesc, unde s-au amenajat muzeul parohiei, biblioteca, arhiva şi cancelaria parohială, prin străduinţele preotului paroh Emanoil Neţu, ajutat de preotul Nicolae Hodorogea şi epitropii Macarie Onu şi Nicolae Bucureanu.
