Duminică, 11 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din
Craiova. Evenimentul a fost prilejuit de prăznuirea sfântului ocrotitor al locaşului de închinare.
Enoriașii Parohiei „Sfântul Mina”, din Protoieria Craiova Nord, municipiul Craiova, și-au îndreptat pașii către biserică la primele ore ale dimineții, sărutând sfintele moaște ale ocrotitorului parohiei lor, aflate la închinare în curtea locașului de cult, pentru ca apoi să participe la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul slujbei euharistice, IPS Părinte Mitropolit Irineu a săvârşit Taina Hirotoniei pentru tânărul teolog Ion Alexandru Bița, care a fost astfel hirotonit diacon pe seama Parohiei Ciocănești, Protoieria Craiova Sud.
„Dumnezeu Se reflectă în cel de lângă noi”
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Nicolae Ion, protopop al Protoieriei Craiova Nord, și pr. paroh Ștefan Nardin au luat cuvântul, mulțumind IPS Părinte Mitropolit pentru prezența la sfânta slujbă în această zi deosebită pentru Parohia „Sfântul Mina” din Craiova.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a tâlcuit celor prezenți înțelesul pildei citite din Sfânta Evanghelie, anume Pilda samarineanului milostiv. Rezumând pe scurt dialogul dintre învățătorul de lege și Mântuitorul Hristos, IPS Părinte Irineu a afirmat că nu de puține ori și noi ne punem aceeași întrebare despre mântuirea noastră și despre viața cea veșnică: „Întrebarea este bună și de folos și nouă astăzi, căci și noi ne punem întotdeauna întrebarea ce să facem ca să moștenim viața veșnică. De fapt, acesta este scopul vieții noastre. Nu trăim pe pământ numai ca să parcurgem un număr de ani, ci ca să ne pregătim pentru sfârșitul nostru, pentru momentul când vom trece din lumea aceasta și vom fi chemați la judecata lui Dumnezeu, ca după aceea, după faptele noastre, să primim cele bune sau cele rele, după cum Dumnezeu va rândui”.
Mai departe, așa cum textul evanghelic ne spune, Hristos l-a încredințat pe acest învățător de lege că trebuie „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău” (Lc. 10, 27). Însă cei care afirmă că Îl iubesc pe Dumnezeu mai trebuie să facă un lucru, la fel de important ca primul, anume să-și iubească aproapele. Cu alte cuvinte, „această iubire trebuie completată imediat cu iubirea aproapelui ca pe noi înșine. Iubirii lui Dumnezeu, fără iubirea aproapelui,îi lipsește ceva, căci Dumnezeu Se reflectă, Se arată în cel de lângă noi.
„Dumnezeu nu este un exilat în viața noastră!”
Noi purtăm chipul lui Dumnezeu și de aceea Dumnezeu dorește ca atunci când ne adresăm Lui și Îl iubim, să iubim și pe cel de lângă noi. Fratele sau sora noastră, cel de aproape al nostru, este cel prin care Îl vedem pe Dumnezeu. Îl vedem pe Dumnezeu pentru că Preamilostivul Se întipărește în chipurile noastre, în fețele noastre, și atunci când îl vedem pe om, Îl vedem și pe Dumnezeu din om. Așa vrea Dumnezeu, ca El să locuiască în oameni, iar noi să Îl iubim pe El, dar în același timp să-l iubim și pe om, care este făptura și creația lui Dumnezeu”.
După explicarea acestor două dimensiuni teologice, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre conținutul pericopei evanghelice, anume de parabola cu tâlc rostită de Hristos Domnul către învățătorul de lege, și în definitiv către noi toți, cu privire la cine poate fi considerat aproapele nostru. „Nu întâmplător Hristos precizează că tocmai un om samarinean se apleacă să ofere ajutor celui în suferință. Cunoaștem faptul că exista o dispută serioasă între evrei și neamul samarinenilor, considerat de către primii ca fiind eretici sau chiar barbari. În cele din urmă, învățătorul de lege este nevoit să recunoască că aproapele celui suferind a fost cel care a purtat grijă de acela, adică bunul samarinean”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
Cuvântul de învățătură al IPS Părinte Irineu s-a încheiat prin îndemnul de a încerca să-L iubim pe Dumnezeu într-un mod simplu și să nu-L reducem la ceea ce poate cugeta rațiunea limitată a omului. „Nu trebuie să considerăm că Dumnezeu este un exilat în viața noastră, nu trebuie să-L cercetăm și să-L punem deoparte, să dorim ca El să intre într-un ambient al științei, pentru că Dumnezeu este mai presus de știință. Dumnezeu este dincolo de ceea ce înseamnă cugetarea omenească. Oamenii de astăzi acum spun o ipoteză, iar mai târziu o contrazic. Așadar, trebuie să nu mai legăm pe Dumnezeu de această cunoaștere omenească, care nu are efectiv capacitatea să pătrundă în adâncurile ființei umane. Bunătatea lui Dumnezeu este dincolo de ceea ce este gândire umană. Pentru aceasta El ne cheamă ca să fim întotdeauna în iubirea Sa. Iubirea este mai mult decât cunoașterea, dar cunoașterea se desăvârșește în iubire”.
