„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Biserica şi şcoala, împreună în bucurie de prăznuire
Biserica „Sfântul Mina” din Craiova îşi serbează astăzi, 11 noiembrie, ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie este săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele paroh Ştefan Nardin. Sfântul Mina este cinstit, de asemenea, la Şcoala Specială pentru Hipoacuzici din Craiova, instituţie care îi poartă numele.
Ziua de 11 noiembrie este prilej de pelerinaj pentru credincioşii craioveni, dornici să aducă mulţumire şi rugăciune Sfântului Mare Mucenic Mina. Singurul locaş din municipiu închinat marelui sfânt se află aşezat vizavi de Spitalul „Filantropia”. Aici, după obicei, sărbătoarea începe din seara zilei de prăznuire, atunci când preoţii slujitori împlinesc rânduiala liturgică a Vecerniei unită cu Litia şi slujba Privegherii. Astăzi, la primele ore ale dimineţii, s-au săvârşit Acatistul Sfântului Mina şi Sfânta Liturghie.
Sfântul locaş a fost ridicat în anul 1731 de către „jupân Pătru Boje, feciorul lui jupân Tudor Boje şi jupân Bălaş Căpitan, fiul lui Dumitru de la Ţaringrad”, după cum se specifică în pisania scrisă cu litere chirilice şi aşezată deasupra uşii de la intrare. De-a lungul timpului, sfântul locaş a suferit mai multe restaurări şi modificări, forma actuală datând din anul 1940, când lucrările de restaurare au urmărit readucerea bisericii la starea sa iniţială. Biserica deţine părticele din moaştele Sfântului Mina, care au fost scoase şi aşezate într-un loc special amenajat spre cinstire şi închinare încă de sâmbătă, 8 noiembrie, de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, unde vor rămâne până miercuri, 12 noiembrie.
„Şcoala noastră este închinată Sfântului Mare Mucenic Mina”
În aceeaşi zi, elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Craiova au organizat un eveniment festiv în cinstea sfântului ocrotitor. Astfel, la iniţiativa preotului Lucian Dodenciu, profesor de religie la această şcoală, s-a săvârşit o slujbă de Te Deum, la care au luat parte dascălii şi elevii şcolii speciale. „Este o deosebită bucurie pentru noi să aducem mulţumire, ca în fiecare an, ocrotitorului nostru duhovnicesc. Şcoala noastră este închinată Sfântului Mare Mucenic Mina, grabnic ajutător şi folositor celor ce se ostenesc şi învaţă aici. Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Irineu, sărbătoarea noastră este marcată în fiecare an prin săvârşirea de rugăciuni de mulţumire, prin binecuvântarea claselor de curs şi, de asemenea, prin daruri pe care binefăcătorii noştri le aduc pentru a face bucurie copiilor de aici. Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfântului Mina pentru toate aceste clipe frumoase şi pentru toate darurile pe care le-au înmulţit în mijlocul nostru”, a spus pr. prof. Lucian Dodenciu.
Şcoala Gimnazială Specială „Sfântul Mina” din Craiova se numără printre puţinele instituţii de învăţământ din Oltenia care are în grijă copii cu deficienţe psiho-motorii. Locaţia este aşezată în apropierea Bisericii „Sfântul Mina” din Craiova, de unde şi-a luat şi numele.