„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Bucurie duhovnicească la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ilie” din Craiova
Biserica-Paraclis mitropolitan „Sfântul Ilie Tesviteanul”, situată în centrul Cetăţii Băniei, a primit zilele trecute vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei euharistice de duminică au fost săvârşite şi două hirotonii. Astfel, diaconul Ion Alexandru Pistriţu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Iaşi, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, iar teologul Vasile Popescu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Runcu, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj. La final, Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învăţătură, subliniind necesitatea de a ne ridica şi noi, precum Zaheu vameşul, deasupra lucrurilor şi intereselor materiale, spre a-L vedea pe Dumnezeu. „Zaheu este un suflet care Îl caută, care doreşte să-L cunoască pe Dumnezeu. Şi pentru a-L cunoaşte, pentru a-L vedea pe Dumnezeu este necesar să pornim de la creaţia Lui, de la lucrurile din jurul nostru şi să mergem mai departe pe calea cunoaşterii naturale spre cea supranaturală. Zaheu alege să se urce într-un copac, alegând cunoaşterea care urcă şi ajută sufletul să se ridice deasupra lucrurilor materiale, spre cunoaşterea despre care vorbeşte Sfântul Proroc David, când zice: «Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tăria». Aşadar, cugetând la creaţia lui Dumnezeu, nu ne oprim la lucrurile ce ne înconjoară, ci mergem mai departe spre Creator, aşa precum mergem pe firul apei de la revărsarea unui râu, în sus, spre izvor. Este trecerea pe care o facem de la cunoaşterea naturală spre cea duhovnicească, supranaturală, spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Căci ne spune Mântuitorul Iisus Hristos: «Aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis» (Ioan 17, 3). De aceea, este necesar să urcăm, precum Zaheu, în taina cunoaşterii lui Dumnezeu şi de îndată ce pornim pe această cale începem să vedem şi cât suntem de mici, cât suntem de neputincioşi şi slabi, ce statură duhovnicească mică avem”, a spus IPS Părinte Irineu.
Biserica „Sfântul Ilie” a fost construită de vornicul Ilie Otetelişanu în jurul anului 1720. Ea a fost refăcută din temelii în anii 1892-1893, când a fost pictată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu (este considerată ultima biserică pictată de Gheorghe Tattarescu). Ca vechime, este a doua biserică de zid din Craiova, fiind construită după Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”. A suferit reparaţii capitale în perioada 1840-1845 şi a devenit în scurt timp un simbol pentru cei care locuiau în această zonă, hramul ei primind şi numele mahalalei în mijlocul căreia funcţiona ca locaş de cult creştin-ortodox.