„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Bucurii duhovniceşti la Craiova şi Râmnic
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Gherceştii Noi, Protoieria Craiova Sud, oraşul Craiova. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Râmnic.
Credincioşii din Parohia Gherceştii Noi au primit în mijlocul lor pe IPS Părinte Mitropolit Irineu, cu prilejul celei de a doua duminici premergătoare postului Sfintelor Păresimi. Cu acest prilej, după săvârşirea Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură tâlcuind înţelesurile desprinse din Pilda fiului risipitor (Luca 15, 11-32). Mitropolitul Olteniei a subliniat astfel importanţa decisivă a pocăinţei şi a mărturisirii păcatelor în iconomia mântuirii noastre. „Din textul scripturistic despre întoarcerea fiului risipitor înţelegem că pocăinţa este glasul sufletului nostru îndreptat către Dumnezeu. Şi cu cât este mai adâncă, mai sinceră, mai puternică, şi strigătul ei este mai mare, aşa cum spune Psalmistul: «Dintru adâncuri am strigat către Tine Doamne!» (Ps. 129). Căci Dumnezeu nu încetează să aştepte întoarcerea noastră, aşa cum aflăm din Sfânta Scriptură că «Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu» (Iez. 33, 11). Indiferent cât de mult am greşit, Dumnezeu ne iartă dacă noi regretăm şi încercăm să înlăturăm haina păcatului de pe noi. Este necesar să ne căim şi în acelaşi timp să ne mărturisim păcatele, scoţând astfel săgeţile înveninate din suflet şi arătând rănile noastre Doctorului care ne poate vindeca prin puterea Sa. Dar dacă noi nu arătăm rănile şi nu cerem vindecare, Dumnezeu nu ne tămăduieşte, pentru că El respectă libertatea deciziei noastre.” Totodată, Părintele Mitropolit a precizat că Evanghelia acestei duminici ne arată şi comportamentul fiului cel mare, nemulţumit de atenţia ce i se acordă fratelui său. „Fiul cel mare este asigurat de către Tată că tot ceea ce are este şi al său, însă trebuie să se bucure deoarece «fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat» (Luca 15, 32). Acest fiu preînchipuie pe credincioşii care stau în Biserică şi poate nu au atâtea păcate precum cei din afară. Ei însă nu trebuie să devină orgolioşi, nu trebuie să devină invidioşi dacă un păcătos primeşte o atenţie sporită când se întoarce la Tatăl ceresc. De multe ori uităm că dacă nu suntem la fel de păcătoşi precum alţii, nu este meritul nostru şi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu că a îngăduit aceasta şi să luăm aminte să nu cădem, deoarece mândria ne poate lipsi de darurile cele bogate trimise nouă, ne poate lăsa în afara Împărăţiei celei veşnice a cerurilor. Aşadar, am păşit duminica aceasta încă o treaptă spre Sfântul şi Marele Post şi necesar este să ne îngrijim încă de acum de curăţia sufletească, de întoarcerea către Tatăl ceresc şi, precum fiul risipitor, să parcurgem acest drum către marele praznic al Învierii Domnului având pe buze rugăciunea: «Tată, am greşit la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi!»”, a încheiat IPS Irineu.
Cuvioşii de la Stănişoara şi Turnu vor fi canonizaţi
Înaltpreasfinția Sa a împărtășit credincioșilor prezenți la slujbă bucuria aprobării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizării a patru sfinți din Sfânta Arhiepiscopie a Râmnicului, Cuvioșii Daniil și Misail de la Sfânta Mănăstire Turnu şi Cuvioșii Neofit și Meletie de la Sfânta Mănăstire Stănișoara. Proclamarea canonizării celor patru sfinți va avea loc în data de 28 septembrie 2016, la Sfânta Mănăstire Troianu, care de anul acesta, cu prilejul Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică, va purta hramul „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”, vrednic păstor al Eparhiei Râmnicului.