„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Bucurii sfinte la Craiova şi Râmnic
Mai multe locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei şi-au serbat hramul cu prilejul marelui praznic al Înălţării Domnului. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a liturghisit la hramul Parohiei „Înălţarea Domnului” din cartierul râmnicean Ostroveni.
Ziua de joi, 6 iunie, a adunat o dublă încărcătură duhovnicească pentru cei care au luat parte la luminatul praznic al Înălţării Domnului. În primul rând, participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a lămurit liturgic şi totodată teologic însemnătatea sărbătorii. Mântuitorul Hristos, care i-a adunat pe Sfinţii Săi Apostoli pe Muntele Măslinilor pentru evenimentul despărţirii, aduce în sufletele tuturor o slăvită bucurie. Aceasta este în fapt, după erminiile Părinţilor, confirmarea unei prezenţe continue şi permanente a Domnului în Biserica Sa. În al doilea rând, marele praznic adaugă o însemnătate tradiţională, desprinsă din ethosul poporului român. Cinstirea eroilor neamului a fost dintotdeauna o confirmare a entităţii noastre naţionale şi o cinstire reiterată a profundelor simţăminte de dragoste de neam şi ţară.
În Cetatea Băniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia „Înălţarea Domnului”-Craioviţa. După ce a săvârşit Sfânta Liturghie, Mitropolitul Olteniei a pus la inima celor prezenţi cuvânt de învăţătură duhovnicească, explicând principalele idei dogmatice legate de însemnătatea praznicului Înălţării.
Înaltpreasfinţia Sa a vorbit atât despre însemnătatea momentului Înălțării cu trup la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos, dar și despre amintirea și pomenirea eroilor români care și-au jertfit viața pentru apărarea și libertatea poporului român.
Mai întâi, Înaltpreasfinția Sa a explicat ce a însemnat Înălțarea Domnului Hristos, care s-a petrecut la patruzeci de zile după Învierea Sa din morți. Din punct de vedere dogmatic, momentul înălțării reprezintă împăcarea omului cu Dumnezeu și așezarea firii umane, asumată de Hristos, în intimitatea Sfintei Treimi. În mod antinomic, credem că Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din ceruri, continuând să fie împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt: „Fiul lui Dumnezeu nu Se desparte de Tatăl, așa cum nu se desparte lumina de soare. Nu am văzut niciodată soare fără rază de soare. Mântuitorul Hristos S-a înălțat de-a dreapta Tatălui cu firea noastră omenească. Acest lucru este foarte important în sărbătoarea de astăzi”. Dimensiunea cosmică a acestei Înălțări este faptul că și noi avem posibilitatea prin Hristos să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu. „Mântuitorul Hristos ne-a arătat că și noi ne vom ridica la ceruri, pentru că nu putem rămâne fără de El, și unde este El, acolo este și turma Sa.”
Pentru dragostea arătată numeroşilor credincioşi prezenţi la prăznuire, pr. conf. dr. Constantin Băjău, parohul bisericii, a mulţumit Părintelui Mitropolit pentru rugăciune, binecuvântare şi nemijlocita purtare de grijă.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit preot pe diaconul Gigi Smădoi, pe seama parohiei cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”-Craioviţa, din Craiova.
În aceeaşi zi, Parohia „Eroii Neamului” din Craiova şi-a prăznuit hramul. La finele slujbei euharistice, preoţii slujitori, în frunte cu pr. paroh Cristian Grecu şi credincioşii prezenţi, au făcut rugăciune de pomenire a eroilor la Troiţa din curtea sfântului locaş. Bucuria prăznuirii a fost împărtăşită şi de reprezentanţii Asociaţiei „Cultul Eroilor”.
Binecuvântări arhiereşti la Râmnic
În ziua praznicului Înălțării Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei „Înălțarea Domnului”-Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a reliefat însemnătatea duhovnicească pentru viața creștinilor a Înălțării Domnului la cer și pogorârea Duhului Sfânt.
„Această sărbătoare a Înălțării Domnului pune înaintea ochilor noștri sufletești această întrebare: Dacă Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, S-a înălțat la ceruri, noi am rămas singuri? Nu! Știm acest fapt din cuvântul Mântuitorului, spus către ucenicii Săi: «Nu vă voi lăsa pe voi singuri, ci va veni la voi Mângâietorul, Duhul Adevărului», Cel care sfințește viețile noastre, până la sfârșitul vremurilor, mai ales aici, în biserică, unde Se pogoară la Sfânta Liturghie, când preoții înalță mâinile către cer și invocă Duhul Sfânt să Se pogoare, pentru ca pâinea și vinul să le transforme în chip tainic în Trupul și Sângele Mântuitorului. Apoi, Duhul Sfânt ne sfințește pe noi prin toate tainele și ierurgiile pe care preoții, care sunt persoane alese de Duhul Sfânt, le săvârșesc pentru binele poporului. Iarăși, se pune întrebarea: dacă Iisus Hristos S-a înălțat la ceruri întru slavă și va veni ca să judece lumea, ce ne-a lăsat El nouă? Înainte de toate, a lăsat această poruncă ucenicilor, și prin ei, nouă: «Să vă iubiți unii pe alții, așa cum Eu v-am iubit pe voi». Dragostea lui Iisus Hristos a fost o dragoste desăvârșită, în termeni comparativi, asemenea mamei care-și iubește pruncul ei, pentru că El Și-a pus sufletul Lui pentru noi. De asemenea, ne-a îndemnat să păstrăm această poruncă, s-o împlinim și s-o ducem mai departe. Nu putem însă să iubim pe Dumnezeu dacă nu iubim pe aproapele nostru și nu-l putem iubi pe aproapele nostru dacă nu ne iubim pe noi înșine, dar iubirea pentru sine nu trebuie să fie una egoistă, numai pentru propriul trup, ci trebuie să fie și o iubire pentru sufletul nostru”, a explicat chiriarhul Râmnicului.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit diacon pe teologul Gheorghe Ciprian Radu, pe seama bisericii Parohiei Drăganu, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Protoieria Drăgășani.
Tot cu prilejul praznicului Înălţării, la Cimitirul Eroilor „Cetățuia” din municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc o ceremonie religioasă și militară pentru comemorarea eroilor neamului românesc. Slujba religioasă a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și un arhidiacon. Au participat reprezentanți ai instituțiilor de stat, centrale și locale, ai asociațiilor militare locale, militari în activitate, în rezervă și în retragere, veterani de război, precum și copii, însoțiți de părinți și bunici. După rostirea alocuțiunilor, au fost depuse coroane de flori.