Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Oltenia Călugăria - taină şi vocaţie

Călugăria - taină şi vocaţie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Data: 25 Sep, 2019

Cuvântul vocaţie îşi are originea în latinescul vox - voce, şi termenul vocatio, care înseamnă chemare. Vocaţia omului este chemarea lui Dumnezeu spre îndumnezeire, spre a-şi împlini destinul aici pe pământ, în măsura pământească, iar apoi în veşnicie, în Împărăţia cerească. Călugăria este un alt chip de vieţuire (nu este o credinţă diferită de a celorlalţi creştini) ce izvorăşte din aceleaşi porunci ale lui Hristos, a căror pază presupune nevoinţă. În acest sens ne vom referi la cele trei forme ale chemării, la cele trei lepădări şi la cele trei trepte ale călugăriei. Sfinţii Părinţi vorbesc de trei chipuri ale chemării: întâia chemare este nemijlocită - de la Dumnezeu, când o anume insuflare umple inima omului atrăgându-l puternic spre dragostea Lui, spre poruncile lui Hristos; cea de-a doua, venind prin oameni, când cel chemat se înflăcărează cu dorirea dumnezeiască mijlocită prin cuvânt omenesc sau prin înrăurirea oamenilor sfinţi, şi cea de-a treia chemare, din nevoie - când omul se întoarce către Dumnezeu din cauza nevoilor ce îl cuprind, a primejduirii vieţii sau a pierderii celor dragi. Sfinţii Părinţi nu au micşorat importanţa vreunui fel de chemare, pentru că în istoria Bisericii au fost cazuri unde cei chemaţi în al treilea chip, adică din nevoie, au atins la sfârşitul călătoriei lor o desăvârşire mai mare chiar decât cei chemaţi în primul chip.

În legătură cu cele trei chipuri ale chemării se află şi cele trei lepădări. Sfântul Ioan Scărarul spune că „nimeni nu va intra în cămara cerească de nuntă purtând cunună dacă nu a săvârşit prima, a doua şi a treia lepădare, adică de toate lucrurile, de toţi oamenii, până şi de părinţi; tăierea voii proprii; şi lepădarea a treia, de slava deşartă, care urmează ascultării.

Lepădarea de dragostea rudelor şi a lumii în general duce sufletul la o ruptură profundă, la un conflict care se extinde până la ultima limită, unde se dezvăluie adâncurile inimii. Este nevoie ca mintea ascetului să petreacă totdeauna în iad şi în Dumnezeu, pentru că fără această condiţie nu poate fi atinsă desă­vârşirea vieţii omeneşti şi acel echilibru al unei minţi sănătoase care elimină alternarea dureroasă a „suişurilor” şi a „căderilor” spirituale. Când omul se pogoară în iadul luptei lăuntrice, purtând pe Dumnezeu în el, prin această bărbăţie, el evită aceste alternări şi fluctuaţii patologice, căci totul este luat asupră-şi.

Sfântul Ioan Scărarul exprimă aceasta astfel: „E de trebuinţă ca marea (viaţa sufletului nostru) să se turbure şi să se înfurie în chip sălbatic, ca prin aceasta să arunce iarăşi pe pământ conţinutul ei şi tot gunoiul, şi iarba pe care le-au adus în ea râurile patimilor. Să fim atenţi şi vom observa că, după furtună, pe mare se face o linişte adâncă”. (Pr. Eugen Băcioiu)