„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Cateheză şi filantropie în parohiile vâlcene
În fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, grupul de copii „Sfântul Ioan Botezătorul”, al Parohiei Mihăeşti I din Protoieria Râmnicu Vâlcea, participă la programul de cateheză. Copiii descoperă tainele Ortodoxiei într-un mod plăcut şi adaptat nivelului lor de înţelegere. Activități catehetice se desfășoară și la Parohia Valea Cheii din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, unde sunt organizate întâlniri duhovnicești și pelerinaje la mănăstiri. „Programul a apărut din dorința de a le facilita copiilor calea către Hristos și de a-i face să înțeleagă că biserica este spaţiu unde își pot mărturisi credința și iubirea față de Dumnezeu. Programul catehetic vine, totodată, să completeze și să desăvârșească educația creștină pe care dascălii de religie și părinții se străduiesc să o insufle copiilor, în calitate de buni creștini ai Bisericii noastre. Ne propunem însușirea de către copii a valorilor moral-religioase, cunoașterea tradițiilor religioase și a istoriei Bisericii, folosirea corectă a limbajului din sfera religioasă și, nu în ultimul rând, cultivarea valorilor românești”, a subliniat pr. Constantin Ababe.
În această perioadă, preotul Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru romi, a organizat un pelerinaj la mănăstirile Dumbrava, Rohia și Nicula, unde credincioșii au participat la Sfânta Liturghie. Acest pelerinaj s-a desfășurat în cadrul programului „Phirutno vaś o des - Pelerin pentru o zi”. „Pelerinajul constituie unul dintre principalele mijloace de apropiere a omului de Biserică, împlinind, într-un anume mod, nevoia de căutare a valorilor credinței, de cunoaștere a experiențelor duhovnicești ale sfinților, dar și a modalităților de fixare a acestora în cadrul comunităților prin lucrarea lui Dumnezeu și a sfinților”, a spus pr. Nicolae Dorin Buda.
În Parohia Vlădești-Țânțulești se desfăşoară în această lună mai multe proiecte catehetice și culturale, dar şi proiectul social „Dar din roadele Darului”, prin care se oferă pachete cu alimente familiilor din parohie cu venituri mici și persoanelor aflate în stare de neputință și boală. „Acţiunea socială a Bisericii are ca temei de referinţă valoarea persoanei, care este mai presus de orice demnitate și condiție socială. Deși trăiesc modest, sunt o mulțime de oameni care dau dovadă de bunătate și cinste, așezându-și nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. Biserica este și spațiul în care cei bolnavi găsesc vindecare, însă, până la redobândirea sănătății, aceste persoane trebuie sprijinite, iar aceasta reprezintă o datorie morală a creștinului ca manifestare a dragostei față de aproapele”, a precizat pr. Ciprian Sârbu.