„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cercul profesorilor de religie doljeni
La finele săptămânii trecute, sâmbătă, 31 octombrie, profesorii de religie din judeţul Dolj au participat la cercul pedagogic dedicat elevilor de liceu. Activitatea a fost găzduită de Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.
Experienţa didactică a profesorilor de religie din Arhiepiscopia Craiovei este îmbogăţită an de an prin activităţi pedagogice model de predare, organizate de cele mai multe ori de dascăli implicaţi activ în lucrarea educaţională. Astfel, la Craiova, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, profesorii de religie doljeni s-au întâlnit la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” pentru a dezvolta cele mai noi metode de lucru în predarea şi asimilarea disciplinei pe care o au în grijă. În mijlocul lor s-a aflat prof. Iuliana Gheorghe, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Întâlnirea a fost deschisă în amfiteatrul colegiului, acolo unde au fost dezbătute cele mai recente informaţii legate de: concursurile interşcolare, statutul profesorului de religie şi al metodistului şi, nu în ultimul rând, de Conferinţa internaţională „Educaţia religioasă: valori, exigenţe, finalităţi”, care se desfăşoară în perioada 3-4 noiembrie la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. În acest context, dascălii doljeni au ţinut un moment de reculegere pentru victimele incendiului din Capitală.
„Să tratăm lucrul nostru cu cea mai mare responsabilitate”
La întâlnire a luat parte şi prof. Carmen Ştefănescu, directorul adjunct al instituţiei, care a urat bun-venit profesorilor de religie şi le-a vorbit despre istoria Colegiului „Fraţii Buzeşti”, în contextul împlinirii a 133 de ani de la înfiinţare. La rândul său, prof. Iuliana Gheorghe a anunţat calendarul activităţilor pentru anul şcolar în curs. „Suntem împreună aici din încredinţarea Părintelui Mitropolit, care ne poartă permanent în rugăciune şi ne coordonează cu mare grijă activităţile pe care le desfăşurăm. Este într-adevăr o binecuvântare pentru disciplina pe care o predăm şi avem datoria să tratăm lucrul nostru cu cea mai mare responsabilitate. Încercările pe care le întâlnim astăzi ca dascăli sunt multe, de aceea trebuie să fim cu adevărat modele pentru elevii noştri, pentru că numai în felul acesta putem depăşi încercările care ne ies în cale”, a spus prof. Gheorghe.
Activitatea pedagogică de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” a continuat prin mai multe lecţii demonstrative organizate de profesorii Sabin Stamatoiu, Mihaela Oratu, Flori Ştefănescu, Paulica Voinea şi Paulica Tina în sălile de curs. Alături de dascălii de religie au fost şi profesorii de la Catedra de limba şi literatura română, care au asigurat prezentarea istorică a şcolii.
Colegiul „Fraţii Buzeşti”, 133 de ani de la înfiinţare
Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” se numără printre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ preuniversitar din ţară. A fost fondat în anul 1922, defăşurând de-a lungul timpului activităţi meritorii pe plan didactic. De pe băncile şcolii s-au ridicat personalităţi de marcă ale culturii, artei, teatrului etc., a căror reputaţie este cunoscută în ţară şi peste hotare. „Cu vrerea Atotputernicului Dumnezeu, în realizarea ideii şi necesităţii de a avea un local propriu pentru şcoală, despre stăruinţele profesorilor şi ale Comitetului şcolar, prin dl I. Ionescu-Argetoaia, directorul liceului, dl dr. Angelescu, ministrul instrucţiunii, dornic de luminarea românismului întregit, în urma marelui război, grijind chemării sale, pus-a piatră fundamentală, statornicind locaş de cultură şi educaţie naţională în oraşul Craiova, cu numele de Liceul Fraţii Buzeşti, unde fiii României să capete învăţătură şi curăţenie sufletească, spre fericirea lor şi binele obştesc. Drept care, azi, 16 noiembrie, ora 15, după săvârşirea slujbei religioase, s-a format acest act, care s-a semnat de către cei în drept, aflători la această solemnitate”, consemna regele Ferdinand I în actul de fondare al şcolii.