„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cercuri pastorale în protopopiatele vâlcene Drăgăşani şi Călimăneşti
Parohia Dobrușa, din comuna Ștefănești, Protopopiatul Drăgăşani, județul Vâlcea, a găzduit săptămâna trecută întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Drăgășani, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. Lucrările au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, după care pr. protoiereu Iulian Mădălin Bușagă a transmis cuvântul de binecuvântare din partea IPS Părinte Varsanufie. Tema întâlnirii a fost „Apariția icoanei și a picturii în Biserică, în viața creștinului ortodox și în școală” şi a fost prezentată de pr. Dragoș Butușină, preot paroh la Parohia Dobrușa. După prezentarea referatului s-au purtat mai multe discuții, dezbătându-se probleme de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ apărute în cadrul vieţii şi activităţii preoţilor şi enoriaşilor din parohii. Întrunirea preoţilor din Cercul pastoral Drăgășani a constituit un prilej de intensificare a colaborării
între preoţi, manifestarea încadrându-se în rândul evenimentelor dedicate Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Tot săptămâna trecută a avut loc şi întâlnirea preoţilor din Cercul pastoral „Valea Lotrului”, la Parohia „Sfântul Gheorghe” Brezoi III, din oraşul Brezoi, Protopopiatul Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Activitatea a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum în biserica parohială, după care pr. protoiereu Nicolae Laurenţiu Ceauşu a deschis oficial lucrările. „Rugăciunea, educația și iubirea de aproapele constituie componente esențiale ale vieții familiei, iar pentru tineri acestea trebuie să devină repere ale formării intelectuale și duhovnicești”, a subliniat pr. Ceauşu. Referatul de fond a fost prezentat de pr. Daniel Şerban şi a purtat titlul „Teologia icoanelor, în lumina tradiţiei dogmatice ortodoxe”. Partea a doua a întâlnirii a prilejuit dezbaterea unor proiecte ce urmează a fi implementate în contextul manifestărilor dedicate Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Au fost prezentate de asemenea o serie de aspecte privitoare la păstrarea disciplinei canonice în reprezentarea icoanei ortodoxe în locașurile de cult, atât pentru pictura bisericilor, cât și pentru icoanele așezate spre închinare. Următoarea întâlnire a preoţilor din cadrul Cercului pastoral „Valea Lotrului” va avea loc în luna mai la Parohia Sălişte.