„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Condiţii pentru dobândirea autocefaliei bisericeşti
Noţiunea termenului „autocefalie” este de origine greacă şi înseamnă independenţa sau neatârnarea unei unităţi bisericeşti de altă unitate bisericească sub raport interbisericesc administrativ-teritorial. Proclamarea unei Biserici locale ca autocefală reprezintă prin urmare unul din cele mai însemnate acte din istoria ei, întrucât prin autocefalie se produce o schimbare esenţială în relaţiile eclesiale din cadrul Ortodoxiei ecumenice. Actul de proclamare a autocefaliei unei Biserici presupune interacţiunea a trei factori: a Bisericii care îşi reclamă autocefalia, a Bisericii-mamă de care a depins până acum şi a Bisericii în totalitatea ei de trup eclesial al lui Hristos. Condiţiile din partea Bisericii locale care solicită autocefalia sunt următoarele: 1. să dovedească statornicie în dreapta credinţă, precum şi în păstrarea rânduielilor tradiţionale cu caracter ceremonial-liturgic şi disciplinar canonic; 2. să dovedească maturitate în conducerea de sine, adică să se dovedească bună chivernisitoare a treburilor sale curente; 3. să dispună de cel puţin 3-4 ierarhi, pentru a se putea constitui un Sinod autocefal, în conformitate cu prevederile canonice; 4. să existe o dorinţă şi o năzuinţă manifestă pentru autocefalie şi în cadrul credincioşilor, nu numai în cadrul clerului şi al ierarhiei Bisericii respective.
Biserica Ortodoxă Română a luat fiinţă în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei şi Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol şi ridicarea Mitropolitului Ungrovlahiei, totodată Arhiepiscop de Bucureşti, la rangul de Mitropolit-primat al României. Titlul de Mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autorităţile laice Mitropolitului Nifon Rusailă, pe 11 ianuarie 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod al BOR, în anul 1872, Bisericile Ortodoxe din Ţările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol, iar ierarhii lor se găseau sub ascultarea canonică a Patriarhului de Constantinopol.