„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Conferinţă dedicată Zilei Holocaustului
La invitația părintelui diac. prof. dr. Ionuț Adrian Pătularu, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Craiova, doi invitați de seamă ai comunității evreiești din Craiova au venit marți, 9 octombrie, în mijlocul elevilor seminariști pentru a comemora istoria Holocaustului evreilor din cel de-al Doilea Război Mondial. Primul vorbitor a fost prof. univ. dr. Corneliu Sabetay, reputat chirurg pediatru craiovean, de origine evreiască, actualul președinte al Comunității evreiești din Craiova. Cel de-al doilea invitat de onoare a fost doctorul Francisc Abraham, în calitate de vicepreședinte al Comunității evreiești craiovene.
În aproximativ o oră, dl Sabetay a făcut o radiografie a ceea ce s-a întâmplat în perioada Holocaustului și a ținut să precizeze că omenirea nu are voie să uite această pagină urâtă din istoria neamurilor. Îndemnul către elevii seminariști a fost acela de a deveni tineri ai cărții, ai educației. Dacă vrem să fim cunoscători ai religiei, trebuie să fim mai întâi cunoscători ai istoriei, iar prin definiția sa, preotul are datoria de a fi alături de oameni, să fie tămăduitor al sufletului, au fost unele dintre ideile exprimate de invitat.
La finalul întâlnirii, din partea seminarului, cei doi invitați au primit o diplomă de excelență. De asemenea, elevii seminariști au primit invitația de a vizita Sinagoga evreiască din Craiova, precum și sediul oficial al Comunității evreiești craiovene.
Întâlnirea a fost încununată de o rugăciune către Dumnezeu pentru cei morți în timpul Holocaustului.