Creştinismul în vremea Sfântului Constantin cel Mare

Sfântul împăratul Constantin a regândit modul de viață al veacului al IV-lea. El garantează libertatea de credință a tuturor oamenilor și promovează crești­nismul, susținând lucrarea Bisericii de propovăduire a mesajului biblic, de sfințire a oamenilor prin harul divin și de conducere a creștinilor spre Împă­răția cea veșnică și fericită a Sfintei Treimi. Primul împărat roman creștin îi recomandă regelui persan Shapur al II-lea să nu-i persecute pe creștinii din țara sa, ci să aibă grijă de ei: „Iubește-i cu toată tăria iubirii tale de oameni". La începutul secolului al IV-lea, împăratul Constantin, născut și crescut într-o familie romană creștină, a înțeles că numai creștinismul poate da un sens imperiului său aflat într-o criză morală, pentru că el garantează învierea oamenilor buni și sfinți. Cu toate că și religiile tradiționale vorbeau despre o existență după moarte ori despre o oarecare eternitate, numai religia creștină învăța că omul este o ființă pentru veșnicie, dar creat spre o veșnice personală.

Constantin cel Mare s-a implicat personal în disputele religioase izbucnite în Biserica Africii ori în cea alexandrină, păstrând fără modificare dreapta credință și rânduiala eclezială. A fost cel dintâi împărat roman pe care apropiații lui l-au surprins rugându-se și postind, militând pentru pace și înțelegere. În anul 321 împăratul porun­cește ca ziua duminicii să fie pentru rugăciune sau un moment de repaus pentru cei necredin­cioși. Tot din porunca imperială viețuirea oamenilor simpli, a celor în lipsă și neajutorați a fost sprijinită prin măsuri legislative sau prin înființarea tribunalelor episcopale. Cu o zi înainte de moartea sa, grupul de episcopi care îl însoțea pe împărat în campania antipersană l-a botezat în rânduiala creștină, devenind astfel cel dintâi împărat roman care a devenit creștin, membru al Bisericii și fiu al lui Dumnezeu. Mai mult, modelul creștin al împăratului Constantin a fost imi­tat de cei din administrația romană, de către soldați sau de toți admiratorii împăratului.

Aproape fiecare membru al familiei constantiniene a ctitorit biserici în cele mai importante orașe ale imperiului și a ajutat la păstrarea învățăturilor de credință, atacate intens de ereziarhi. Amintim în special pe mama și soacra împăratului – Sfânta Elena și respectiv Eutropia – care au plecat în țara Mântuitorului pentru a descoperi peștera Sfântului Mormânt și a ctitori biserici în cele mai importante locuri unde a călătorit Iisus. Biserica noastră Ortodoxă i-a trecut pe împărații Constantin și Elena în calendarul sfinților creștini, prăznuindu-i în fiecare an la data de 21 mai ca Sfinți întocmai cu Apostoli. Importanța acestei familii filocreștine decurge și din traiectoria pe care Sfântul împărat Constantin cel Mare a declanșat-o la începutul secolului al IV-lea, a cărei finalitate va fi atinsă în anul 380 de către Sfântul împărat Teodosie cel Mare prin edictul ce proclama creștinismul ca religie oficială a Imperiului Roman.