„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în toate zilele și să-Mi urmeze Mie; căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va mântui. Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina de el și Fiul Omului când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Cu adevărat însă vă spun vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Ctitoria Patriarhului Justinian din Suieşti şi-a serbat hramul
Duminică, 14 octombrie, a fost adusă cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva și în biserica de lemn rectitorită de Patriarhul Justinian Marina, devenită acum bijuterie istorică monumentală în incinta Mănăstirii Suiești, județul Râmnic.
Biserica de lemn - monument istoric - adusă de Patriarhul Justinian în satul său natal a avut dintotdeauna ocrotitoare pe Sfânta Parascheva, care în chip minunat a apărat acest locaș de cult secole de-a rândul, încât el dăinuie până astăzi ca să dea mărturie de acest fapt. Așezată pe o temelie construită sub atenta supraveghere a Patriarhului Justinian, temelie sub care așteaptă adormiți părinții Preafericirii Sale, ea a fost resfințită în data de 1 mai 1951, luându-și avânt să mai stea în picioare pentru alte câteva secole și an de an să își prăznuiască cinstita onomastică sau chiar data ei de naștere. Anul acesta au fost prezenți credincioși din Râmnicu Vâlcea, Craiova, Slatina și cei de aproape spre a însufleți locașul bătrân și a face vie amintirea de secole a celor care s-au perindat întru nevoi sufletești prin acest sfânt locaș.
Geneza bisericuței este urcată de tradiție până la anul 1658, chiar dacă pe mica pisanie dinlăuntrul pridvorului este inscripționat anul 1700, și numele ei apare caligrafiat în lista celor mai apreciate monumente istorice. Ea a fost făurită în vatra veche a satului Gâlgău, din județul Sălaj, și scăpată de demolare prin mutarea ei, în anii 1930, la Breaza, județul Prahova.