Cuvânt de mângâiere la prohodirea părintelui Ion Florescu

Cu profundă durere creştinească, am aflat vestea trecerii la cele veşnice a preacucernicului părinte Ion Florescu, preot harnic și evlavios, soţ devotat, tată jertfelnic şi slujitor neobosit al Bisericii strămoșești.

Iubit de cei din jur şi de familia sa, părintele Ion reprezintă pentru cei care l‑au cunoscut şi iubit modelul de părinte slujitor, soţ şi tată devotat, care şi‑a dedicat întreaga viaţă Bisericii și familiei sale, având conştiinţa profundă a datoriei împlinite.

Părintele Ion Florescu s‑a născut la data de 23 februarie 1922 în comuna Crețeni, județul Vâlcea. După ce a absolvit ­cursurile școlii primare, a urmat cursurile Seminarului Teologic, iar în anul 1943 s‑a căsătorit cu Maria Al. Mărgăritescu din comuna Amărăști, fiind bine­cuvântați cu nașterea a doi copii: Cornel și Liliana. În aceeași perioadă a urmat cursurile Facultății de Teologie din Bucu­rești, absolvind în anul 1946 cu aprecierile Magna cum Laude. A fost hirotonit preot la data de 6 iunie 1943 pe seama Parohiei Mănăstirea Sadaclia, județul Tighina. La data de 1 iunie 1946, a fost evacuat din Republica Populară Moldovenească, fapt ce l‑a determinat să revină acasă, fiind încadrat la Parohia Nemoiu. În anul 1948 a fost transferat la Parohia Amărăști, unde a desfășurat o bogată activitate administrativă, pastoral‑culturală și misionară. Atunci când era nevoie, părintele a fost delegat să slujească și la alte parohii din Protopopiatul Dră­gășani, slujindu‑L cu râvnă pe Dumnezeu și pe credincioși.

Fiindu‑i recunoscută și apreciată activitatea administrativă desfășurată la parohie, a fost distins cu rangul onorific de iconom stavrofor, iar pentru zelul pastoral cu totul deosebit, în perioada 1982‑2005, a împlinit slujirea de protopop al Protopopiatului Drăgășani. După o îndelungată slujire pastorală, s‑a pensionat la data de 1 aprilie 2010. (...)

Deşi fiecare dintre noi ne dorim o moarte bună, adică petrecută la bătrâneţe, în pace şi fără suferinţă, numai Dumnezeu este Cel care ştie ce fel de sfârșit este mai bun pentru fiecare în parte, adică mai rodnic spre mântuire. În definitiv, nici numărul anilor, nici fuga de suferinţă nu trebuie să constituie scopul principal al vieţii noastre pe acest pământ, ci mai ales cunoaşterea lui Dumnezeu şi aşteptarea în stare de pocăinţă a intrării în Împărăţia Sa cea cerească.

Chemat la veşnicele lăcaşuri, la acest ceas de vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii de obşte, adresăm, cu părintească dragoste, cuvânt de condoleanţe, binecuvântare şi consolare, atât familiei preacucerniciei sale, cât şi tuturor celor care l‑au cunoscut şi l‑au preţuit.

Ne rugăm Mântuitorului nostru Hristos, Cel înviat din morţi, să aşeze sufletul părintelui Ion, slujitorul lui Dumnezeu, în ceata sfinţilor Săi, în lumina şi pacea Împărăţiei cerurilor!

Veşnica lui pomenire din ­neam în neam!

† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului