Stăpânirea gândurilor este partea esențială a propriei noastre jertfe, fie că ne raportăm la istoria trecută, fie la cea prezentă. Nouă ca popor ne-a dat bunul Dumnezeu darul de a gândi. Este adevărat și faptul că mintea cea de pe urmă ne este specifică și că de multe ori ne-a ajutat foarte mult. Puțini știu, însă, că ea este biblică, profund religioasă. Zic lucrul acesta pentru că ultimul cuvânt te poate îngropa sau te poate ridica. Definitiv. Să ne aducem aminte de tâlharii răstigniți împreună cu Hristos Domnul.
Unii au scris tratate de înțelepciune. Alții s-au făcut că se joacă cu omologarea gândurilor ascunse. Nimeni nu a avut șansa noastră de a fi aruncați în mijlocul gândurilor altora, în mijlocul lipsei de stăpânire, fie numai și de factură diplomatică.
Avem vocația aceasta de a nu refuza pe nimeni în mod politicos. Noi ca popor nu am trimis pe nimeni în originile tenebroase ale istoriei meditativ-creative. Faptul acesta de natură psaltică: „Pune Doamne pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Ps. 140, 3), mulţi l-au interpretat ca o slăbiciune, ca o îndoire nevertebrată. Este adevărat că ne-a ajutat acest tip de modestie care se cere a fi regăsită. Cât mai repede.
De foarte mulți ani, suntem copleșiți de cunoașterea drepturilor noastre și îndemnați să le obținem, fapt ce naște ură, o permanentă stare de revoltă interioară, de frustrare, de neliniște, de boală sufletească. Nu mai vorbim de cea trupească.
Suntem îndemnați să nu ne mai stăpânim gândurile, dar uitați ce zice Mântuitorul Hristos: „Pacea vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze” (Ioan 14, 27). Eu zic să mergem pe mâna Mântuitorului nostru. Încă o dată. (Pr. Sebastian Hogea)
