Datoria sfântă a vechilor cazanii

Condițiile de viață ale credincioșilor fac din ce în ce mai necesară predica preotului în societate. În toate formele pe care le îmbracă și indiferent de împrejurările în care este rostită, predica trebuie să exprime și să facă cunoscut și roditor în sufletele ascultătorilor adevărul cel pururea veșnic al cuvântului Sfintei Scripturi, din care se naște și crește credința cea dreaptă în Mântuitorul Hristos și Biserica Sa.
Este adevărat că, până la o vreme, funcția predicii a putut fi suplinită în Biserica noastră prin Cazanie și prin frumusețea cultului divin, cu inepuizabilul său tezaur biblic, dogmatic și catehetic, cu incontestabila sa valoare și eficiență educativă, pedagogică și formativă. În acest context, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie corect predicat și în așa fel încât să nu poată fi susceptibil de interpretări și înțelesuri diverse și cu atât mai mult eronate.
Astăzi, însă, la aceste valori intrinsece ale tezaurului nostru de credință și cult trebuie să se adauge, să se rostească și să se audă, din ce în ce mai mult, cuvântul de lămurire, de sfat și îndemn al preotului, în calitatea sa de îndrumător sufletesc al credincioșilor săi în domeniul vieții religioase. Dar mai ales în cazul în care cei străini de învățătura de credință creștină nutresc idei sau păreri greșite, predica este cu atât mai necesară. Atunci, prin conținutul și forma ei, predica trebuie să constituie un mijloc de susținere și de apărare a dreptei credințe. Știut este că datoria preotului de a predica a fost înscrisă, încă de la început, atât în Sfânta Scriptură, cât și în canoanele și regulamentele bisericești. Mântuitorul trimite pe ucenicii Săi în lume, înainte de Înălțarea la cer, și le spune:
„Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată lumea…” (Marcu 16; 15 și Matei 28; 19-20).
De aceea canoanele numite apostolice prescriu cea mai aspră pedeapsă pentru episcopul și preotul care își neglijează datoria de a predica și a învăța pe credincioși dreapta credință: afurisirea ori chiar caterisirea, dacă cel vinovat stăruiește în nepăsare și lenevie.
Prin predică, Biserica creștină a avut la îndemână o metodă permanentă de propovăduire și de apărare a dreptei credințe. În ultima vreme s-au făcut la noi eforturi lăudabile, din partea conducerii bisericești, de a reabilita funcția predicii în activitatea pastorală a preoților noștri și de a promova și a îmbunătăți îndeplinirea misiunii lor învățătorești prin cultivarea mai insistentă și regulată a predicii și a catehezei. Mai sunt totuși multe de făcut în această privință. Există, din nefericire, și preoți care nu iau în serios sau neglijează această latură a misiunii preoțești, ori o fac de mântuială, fie din neștiință, fie din nepăsare, din lipsă de timp sau din alte motive care explică absența lor din amvonul bisericilor respective, dar nu o justifică.