„De acum înainte vei fi pescar de oameni!”

Despre pescuirea minunată ne vorbeşte Sfântul Evanghelist Luca, pe când Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu relatează numai momentul chemării la apostolat a celor două perechi de fraţi pescari, Petru şi Andrei, fiii lui Iona, şi Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, în timp ce primii îşi aruncau mrejele în mare, fiindcă erau pescari, iar ceilalţi îşi dregeau mrejele (Matei, cap. 4).

Predicând în Galileea şi binevestind Împărăţia lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ajunge pe malul lacului Ghenizaret. Se dusese vestea despre minunile şi învăţătura Sa, iar mulţimea Îl însoţea şi se îmbulzea să asculte de la El cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, văzând două corăbii oprite lângă ţărm şi pe pescari coborând din ele, cu blândeţe, Domnul l-a rugat pe Petru să depărteze corabia sa puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile, nestingherit.

Corabia aceasta prefigurează Biserica lui Hristos în lume

Căci „Biserica este Corabia mântuirii, care ne trece din lumea aceasta, unde viaţa noastră este amestecată cu păcatul şi cu moartea, pe ţărmul celălalt al existenţei, în viaţa veşnică”. Stând în corabie şi propovăduind, Domnul prevesteşte prezenţa şi lucrarea în Biserica Sa, peste timp. Corabia devine amvon, iar Cârmaciul dă mulţimilor ce Îl ascultă nădejdea că şi ei vor putea urca în Corabia mântuirii. Evanghelia de astăzi se referă în mod direct la taina Bisericii (Patriarhul Daniel).

Cele două corăbii pescăreşti, despre care aminteşte Sfântul Evanghelist Luca, aparţineau celor două perechi de fraţi pescari, oameni harnici, care îşi agoniseau cele necesare traiului din peştele prins cu greu, adesea în întunericul nopţii, cu luntrile lor pescăreşti şi cu mrejele lor vechi, rupte şi cârpite, căci erau săraci.

Astăzi Domnul vede cele două corăbii oprite lângă ţărm şi pe pescarii care, coborând din ele, spălau mrejele, necăjiţi că toată noaptea s-au trudit şi nu au prins nimic. El ştie că pescarii aveau nevoie de hrană pentru familiile lor şi „îi îndeamnă să arunce acum năvoadele, ca ei, cunoscând mai adeverit puterea Lui, să capete mai multă credinţă către Dânsul şi, cu desăvârşire părăsind pescuitul, să urmeze Lui în toată vremea”. Cu smerenie şi răbdare pescărească, dar mai ales cu încredere în poruncă, pescarii aruncă încă o dată mrejele, prinzând mulţime mare de peşte, încât se rupeau mrejele. Petru, rămânând fără grai, face semn pescarilor din cealaltă corabie să vină să le ajute. Şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde.

Atunci Petru a cunoscut că Hristos, Cel ce îi poruncise, „Om Dumnezeiesc este şi mai presus de fire. Şi socotindu-se pe sine nevrednic, din multa sa evlavie şi sfială, L-a rugat să plece” (Eftimie Zigabenul). Iată ce minunată este iconomia Domnului, prin care „îl atrage spre Sine pe fiecare, prin cele care-i sunt proprii”. Pe magi îi cheamă la Sine prin stea, iar pe pescari prin peşti. Şi astfel, nici stăpânul corabiei, Petru, nu rămâne fără plată, ba chiar îi face un bine îndoit: îi dăruieşte mulţime de peşti şi îl face ucenic al Său (Sfântul Teofilact).

„Fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca 11, 28)

Oamenii care au ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi au păzit cu sfinţenie poruncile s-au bucurat de binecuvântarea Lui. Cât timp au ascultat porunca primită, Adam şi Eva s-au bucurat de desfătarea raiului. Patriarhul Avraam a ascultat şi nu a pregetat să-l aducă jertfă lui Dumnezeu pe unicul său fiu, pe Isaac, prefigurând jertfa Unicului Fiu al Tatălui ceresc. De aceea, Avraam a fost numit tată al multor neamuri. Mai apoi, ascultătoare s-a arătat Prea­sfânta Fecioară Maria, când i-a binevestit Arhanghelul Gavriil că va naşte pe Hristos, măcar că ea nu ştia de bărbat, zicând: Iată roaba Domnului! Iar ascultarea ei a şters neascultarea Evei. Domnul nostru Iisus Hristos Însuşi a arătat cea mai desăvârşită ascultare faţă de Tatăl Său ceresc. Ascultători au fost mucenicii, sfinţii şi toţi monahii, care au lăsat totul pentru numele lui Hristos (Matei 19, 29) şi ei vor moşteni viaţa veşnică.

Astăzi, Petru, măcar că toată noaptea se ostenise şi nu prinsese nici un peşte, a ascultat porunca Domnului, aruncând iarăşi mrejele. Şi roadele ascultării sale au fost bogate: De acum înainte vei fi pescar de oameni. Mai târziu, la Rusalii, pentru ascultarea lor smerită, Apostolii au primit „putere de sus” (Luca 24, 49) şi înţelepciune să grăiască oamenilor. Iar la judecata de apoi, ei se vor învrednici să stea lângă tronul slavei Fiului.

Biserica noastră este Biserica ascultării, întemeiată pe ascultarea Fiului faţă de Tatăl. Şi noi, creştinii, făcându-ne ascultători lui Dumnezeu şi Bisericii, ne câştigăm mântuirea. Ascultăm şi de duhovnicii noştri, ascultăm slujbele sfinte şi ne creştem copiii în duhul ascultării şi al iubirii de neam şi în credinţă (părintele Ilie Cleopa).

„Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!”

În loc să se bucure de mulţimea peştilor prinşi, pescarii au fost cuprinşi de teamă. Ei şi-au dat seama că minunea petrecută se datora lui Dumnezeu şi nu priceperii lor. Petru a conştientizat păcătoşenia sa în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu. Cuvintele sale exprimă teama ce îl cuprinde pe omul credincios. El trăieşte profund acest moment şi cade la genunchii Fiului lui Dumnezeu întrupat, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei care erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră.

Toată noaptea Apostolii nu au prins nimic. Tot aşa, mai înainte de venirea lui Hristos „era noaptea rătăcirii şi a necunoaşterii credinţei drepte, în care ostenindu-se proorocii, nu au fost ascultaţi deloc... Iar când a răsărit Soarele dreptăţii..., atunci s-au aruncat de către Apostoli năvoadele învăţăturii propovăduirii evanghelice şi s-a prins mulţime mare de peşti înţelegători, turmele neamurilor”. Iar „pescuirea simţită” a schimbat-o Hristos în „pescuire gândită” (Eftimie Zigabenul).

Mrejele aruncate de pescari simbolizează Evanghelia. Şi pentru că Apostolii nu puteau să tragă năvoadele prea pline, au făcut semn celor împreună lucrători cu dânşii să-i ajute. „Şi aceştia sunt cei de peste vremuri, păstori şi dascăli ai Bisericii” (Sfântul Teofilact). Cât despre îndemnul adresat lui Petru: Mână la adânc!, el poate însemna sfatul ca să caute „adâncul înţelegerilor”.

De acum, pescarii de pe lacul Ghenizaret vor deveni pescari de oameni, Apostoli ai neamurilor, pe care le vor duce la mântuire. Ei primesc misiunea aceasta atât de grea fără să se împotrivească. Îşi lasă rudele, cunoscuţii şi meleagurile natale şi îşi dăruiesc viaţa lui Hristos şi misiunii Sale. Cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi cu gândul să ducă la capăt misiunea încredinţată, Apostolii înving toate necazurile. Şi atunci când cuvântul nu le mai era ascultat, Dumnezeu le dăruia puterea să facă minuni. Cu care nu se lăudau, căci ştiau că izbânda lor venea de la Acesta. Chemarea la mântuire, pe care ei o adresează neamurilor, o auzim şi astăzi în glasul slujitorilor Bisericii noastre, urmaşi ai Sfinţilor Apostoli.

Acolo unde oamenii sunt neputincioşi, Dumnezeu le vine în ajutor

Pescarii galileeni ne dau o lecţie de răbdare şi de perseverenţă şi ne învaţă „ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu” (II Corinteni 1, 9) şi în harul Său. Mai târziu, ei vor propovădui Evanghelia şi atunci când vor fi izgoniţi, reuşind să aducă popoare întregi la Hristos. Căci în lucrarea bisericească, mai important decât priceperea omenească este harul.

De pescuirea minunată s-au bucurat aceşti pescari şi fiindcă erau harnici, căci se osteniseră toată noaptea, iar osteneala lor îi smerise. Adeseori şi noi ne ostenim şi vrem din tot sufletul să reuşim, dar nu putem. Şi totuşi, când suntem aproape gata să renunţăm, Dumnezeu ne vine în ajutor, răspunzând rugăciunii şi ostenelii noastre smerite. Căci există o înţelepciune a lucrării Sale în viaţa noastră (Patriarhul Daniel). Evanghelia de astăzi ne arată, încă o dată, câtă nevoie avem de ajutorul lui Dumnezeu şi ne cheamă să-l cerem. Este o cerere continuă a Bisericii, potrivit cuvintelor Domnului: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află şi celui care bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8). Amin!