„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Demers pentru susţinerea valorilor creştine
În sala de festivităţi a hotelului Severin s-a desfăşurat joi, 17 martie, o conferinţă susţinută de reprezentanţii APOR Mehedinţi. Evenimentul a avut loc în contextul strângerii adeziunilor pentru revizuirea Constituţiei României, în vederea definirii clare a familiei.
Întâlnirea i-a avut ca protagonişti pe avocatul Mariana Mândruţescu, membru APOR-filiala Mehedinţi, Mihai Corcodel, inspector eparhial, prof. Daniela Săftoiu, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, sociologul Vasile Deac şi psihologul Dora Zaharia. În cadrul întâlnirii, au fost explicate principalele obiective ale demersului iniţiat de ONG-urile creştine din România, precum şi procedura legală de desfăşurare a întregii activităţi. Astfel, iniţiativa se referă la promovarea unui proiect de lege în vederea revizuirii Constituţiei României. Este vorba de articolul 48, aliniatul 1 din Constituţia în vigoare, care defineşte întemeierea unei familii prin „căsătoria liber consimţită între soţi”. Proiectul de lege are în vedere modificarea termenului de soţi, socotit insuficient de lămuritor, prin specificaţia clară a „căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie”. S-a subliniat faptul că această iniţiativă cetăţenească are sprijinul deplin al cultelor legal recunoscute în România, bazându-se pe legislaţia în vigoare.
Avocatul Mariana Mândruţescu a explicat în detaliu care este demersul juridic, pornind de la strângerea de semnături şi până la modificarea efectivă a articolului din Constituţie, arătând cât de importantă este o familie sănătoasă pentru societate şi pentru viitorul unei ţări. La rândul său, inspectorul eparhial Mihai Corcodel, de asemenea membru al APOR Mehedinţi, a prezentat câteva date statistice legate de această campanie atât la nivel naţional, cât şi local. Astfel, în Episcopia Severinului şi Strehaiei au fost strânse până în prezent 61.906 semnături în sprijinul demersului de modificare a Constituţiei României, ceea ce reprezintă 39% din persoanele cu drept de vot.
Psihologul Dora Zaharia şi sociologul Vasile Deac au arătat că principiul natural stă la baza familiei, iar echilibrul se regăseşte doar în familia tradiţională: bărbat şi femeie. Orice abatere de la această ordine atrage după sine consecinţe nefaste asupra copilului şi a întregii societăţi. Cei prezenţi au subliniat faptul că iniţiativa Coaliţiei pentru Familie nu poate fi discriminatorie, întrucât se sprijină pe întreaga legislaţie europeană. Astfel, articolul 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, aprobată de ONU, spune că ,,elementul natural şi fundamental al societăţii este familia, iar bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie”.