„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Deschiderea festivă a anului universitar la Craiova
Facultatea de Teologie din Craiova şi-a deschis porţile pentru un nou an universitar. Evenimentul, organizat de praznicul Sfinţilor Serghie şi Vah, a început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.
Ca în fiecare an, Facultatea de Teologie din Craiova marchează începutul cursurilor sale prin cinstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, ale căror sfinte moaşte se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Bănie. Programul evenimentului universitar este completat astfel cu slujbele închinate celor doi sfinţi mucenici. În acest context, câteva sute de credincioşi, elevi, seminarişti, studenţi teologi şi profesori au participat la Sfânta Liturghie, săvârşită la Catedrala Mitropolitană, joi, 7 octombrie. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfinţiţii Părinţi Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, arhid. lect. dr. Adrian Maziliţa a fost hirotonit întru preot, iar diac. prof. dr. Alexandru Racu a fost ridicat la rangul de arhidiacon.
„Sufletele și trupurile lor vor fi preamărite în Împărăția cerurilor”
La finele slujbei, IPS Părinte Mitropolit le-a vorbit credincioşilor despre pilda de viaţă a Sfinţilor Serghie şi Vah. „În această sfântă catedrală și la Sfânta Liturghie, începem deschiderea anului universitar al facultății noastre de teologie, având ocrotitori și mijlocitori pe Sfântul Nicodim de la Tismana, părintele facultății noastre, și pe Sfinții Mucenici Serghie și Vah, martiri ai credinței noastre creștin-ortodoxe. Sfinții Mucenici Serghie și Vah au propovăduit credința noastră pe vremea persecutorilor și nu s-au temut de înfricoșările păgânilor și nici de hotărârea nedreaptă de a li se tăia capul și, cu nădejde la Dumnezeu că sufletele și trupurile lor vor fi preamărite în Împărăția cerurilor, au primit cu bucurie această hotărâre și au ajuns nemuritori în Împărăția lui Dumnezeu. Având asemenea părinți, rugători înaintea lui Dumnezeu, nu putem decât să sperăm și să nădăjduim cu multă credință că vom ajunge la înălțimea iubirii de cunoaștere, iubirii frățești, a rânduielilor bisericești și a tuturor tainelor Bisericii noastre”, a spus IPS Părinte.
„Facultatea noastră se înnoiește permanent”
Evenimentele festive dedicate începutului de an universitar la Facultatea de Teologie din Craiova au continuat în Paraclisul „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinţii Serghie şi Vah” din incinta Centrului de restaurare şi vizualizare, unde a fost săvârşită o slujbă de Te Deum. Momentele festive au continuat în aula centrului, fiind moderate de pr. conf. dr. Adrian Ivan. Din partea Universităţii din Craiova au luat cuvântul prof. univ. dr. ing. Leonardo-Geo Mănescu, preşedintele Senatului, şi prof. univ. dr. prorector Cezar Spânu.
În cuvântul de binecuvântare, IPS Părinte Mitropolit Irineu le-a vorbit studenţilor teologi despre importanţa misiunii pe care o au de împlinit faţă de Biserică. „Este un început în toate, dar care se repetă, cât privește lumea aceasta. Pentru că începem o activitate, și o repetăm, avem impresia că n-am început-o niciodată, decât că parcă este o permanentă repetiție. Dacă ne gândim la timp care curge, care permanent se preînnoiește, atunci începutul este clar, este evident, și putem spune că și mâine este un început. Acest început este legat, bineînțeles, de desăvârșire. Facultatea noastră se înnoiește permanent. Se înnoiește cu profesori, cadre didactice, se preînnoiește cu studenți, cu tot ceea ce considerăm noi că avem nevoie: laboratoare, cercetare, știință, cunoaștere, raportului cu alte facultăți, cu alte universități, cu alte țări, cu alți oameni care pot să ne împărtățească din experiența lor. Așadar, putem spune, «ieșita Semănătorul să semene sămânța Sa». Într-adevăr, cum ați ascultat Sfânta Evanghelie, Semănătorul iese permanent să semene sămânța Sa. Este vorba de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care iese să semene pentru toți, nu numai pentru cei care cred sau care nu cred. Pentru toți seamănă, pentru că El este înțelepciunea Tatălui. El este înțelepciunea lui Dumnezeu, El este Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul Tatălui Ceresc, Acela care Se proclamă prin înseși lucrurile lumii. Fiecare lucru este pecetluit de El. Și semănătorul, și sămânța sunt unul și același, deși fiecare își are lucrarea lui. Cuvântul este acela care vorbește, iar vorba Sa este constructivă, este ziditoare, se transformă mai apoi în cuvântul vieții", a subliniat Mitropolitul Olteniei, la festivitatea de deschidere a anului universitar teologic.
Festivitatea de deschidere a noului an universitar a fost marcată printr-un miniconcert de piese religioase, prezentat de studenţii teologi, sub coordonarea pr. lect. dr. Adrian Maziliţa.