Despre istoricul Proscomidiei

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. Deși nu face parte din rânduiala propriu-zisă a Liturghiei, ea este parte din Sfânta Liturghie, este partea ei de taină, de pregătire, indispensabilă acesteia, deoarece Proscomidia este rânduiala pregătirii darurilor de pâine și vin, care alcătuiesc materia jertfei. Deci fără pregătirea darurilor de pâine și de vin nu am putea vorbi de aducerea Jertfei euharistice, de Sfânta Liturghie, ar fi un nonsens, căci nu am avea obiectul. Observăm în Liturghier că ea are o rânduială proprie, care începe cu binecuvântarea mică, separat de cea proprie a Sfintei Liturghii. De asemenea, dacă Sfânta Liturghie se oficiază pe Sfânta Masă, Proscomidia are locul ei propriu de oficiere, și anume Proscomidiarul.

Încă de la începuturile Bisericii primare, aducerea darurilor necesare pentru Sfânta Jertfă a fost o practică a tuturor celor care veneau și participau la săvârșirea cultului. S-ar putea spune că toți cei care participau la Liturghie și aveau să se împărtășească își aduceau darul ca simbol concret al ofrandei lor spirituale. De la început, Proscomidia, ca act de aducere, de oferire, de punere înainte, a fost unul dintre motivele constitutive ale Liturghiei creștine, precum mărturisește textul anaforalei Sfântului Vasile cel Mare: „...în noaptea în care S-a dat pe Sine Însuși pentru viața lumii, luând pâine în sfintele și preacuratele Sale mâini, arătând-o Ție, lui Dumnezeu Tatăl, mulțumind, binecuvântând, sfințind și frângând, a dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli...” Deci Mântuitorul, când a instituit Sfânta Euharis­tie, a trebuit să pună pe masa de cină, să aducă înainte, să ofere pâinea și vinul, pe care le-a ales să servească drept elemente pentru Jertfa Sa, în Biserica Sa, pentru ca mai apoi Biserica să-L imi­te făcând la fel, căci dacă Hristos n-ar fi făcut aceasta, nici Biserica n-ar fi știut să o facă: „Aceasta să o faceți întru pomenirea mea”.

Ritualul Proscomidiei nu a avut de la început această rânduială ca astăzi. Ea a avut un ritual foarte simplu care s-a menținut multe veacuri. Pe cât de complicată astăzi, pe atât de simplă și de sumară a fost rânduiala ei în primele secole. Și nici timpul și locul ei de săvârșire nu au fost cele de astăzi. Ceremonialul din această perioadă ni se face cunoscut în operele patristice din acea perioadă. În acea vreme, acțiunea se petrecea în prima parte sau, mai exact spus, chiar la începutul Liturghiei credincioșilor, îndată după concedierea catehumenilor. Întâlnim aceste lucruri la Sfântul Iustin Martirul și Filosoful în Apologia I către Antoninus Pius ­(Roma, circa 155) și în Consti­tuțiile Sfinților Apostoli prin Clement (Antiohia, circa 380). Îndată după concedierea catehumenilor și a penitenților, diaconii adunau darurile aduse de credincioși și le depuneau în pastoforiu sau pe o altă masă din Altar. Darurile erau aduse numai de cei care erau împăcați cu Biserica, adică de cei care nu erau opriți de la împărtășire. Dintre darurile aduse se alegeau, de către diaconi, cele care erau potrivite pentru săvârșirea Sfintei Jertfe.