Despre măsura iertării creștine

„Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: «Doamne, de câte ori va greşi fratele meu faţă de mine şi eu îi voi ierta? Oare până de şapte ori?». Iisus i-a zis: «Nu-ţi spun că până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte».” La acest îndemn revenim şi noi astăzi, la începutul pelerinajului duhovnicesc spre Înviere.

Se întâmplă de multe ori să vorbim mai mult decât este necesar, într-o conjunctură anume riscând să cădem din sfințenia vorbei în povara bârfei sau a insultei. Și odată ce își face apariția vorba nepotrivită în locul tăcerii, „decalogul” înțelep­ciunii care zice de nouă ori să taci, iar a zecea oară să vorbești, și atunci puțin, intră în desuetitudine, locul său fiind luat de urâciunea vorbirii neorânduite (vezi: Epistola sobornicească a Sf. Iacob, cap. 3 intitulat „Limba. Înțelepciunea cea de sus”). Momentul în care libertatea de opinie a celui de lângă tine capătă un caracter ofensator la adresa ta ca persoană este punctul de plecare din care un creștin adevărat începe să se nască, să crească și să tindă spre desă­­vârșire în Dumnezeu. El învață astfel să treacă cu vederea, să îngăduie, să ierte sau chiar uneori să nu-i pese de jignirile ofensatoare care îi sunt aduse de cei din jurul său, pornind chiar de la îndemnul de aur al Mântuitorului Iisus Hristos: „De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre” ( Matei 6, 14-15 ).

„Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă!”

Virtutea noastră nu se arată numai atunci când suntem mân­gâiați (cu mângâierea, şi fiarele devin mieluşei - zice proverbul), ci atunci când suntem insultați, în funcţie de reacţia noastră la insulta primită, trecem sau nu trecem testul. Dacă împlinim porunca lui Hristos: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă” (Luca 6, 28), împlinim cu adevărat modelul creştin. Dacă ne împotrivim şi răspundem jignirii cu altă jignire, atunci cădem şi noi la nivelul celui care ne-a jignit. „Pe de o parte, îl jigneşti pe cel ce te jigneşte, pe de altă parte, te strădu­ieşti să semeni cu el. Spune-mi, dacă îl acuzi pe cel care te jigneşte, de ce păcătuieşti făcând şi tu aceleaşi fapte?” (Sf. Ioan Gură de Aur). Tot Sfântul Ioan Gură de Aur mai spune în altă parte că „dacă cineva zice că soarele este negru, pe cine afectează? Pe soare sau pe el? Cu siguranţă că pe el însuşi”. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cel care ne jigneşte. Pe sine se jigneşte, pe el se batjocoreşte. „Cel ruşinat nu este cel care aude înjurăturile, ci cel care le rosteşte.” Şi peste toate îţi foloseşte să împlineşti porunca Domnului: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri” (Lc. 6, 28). Astfel, noi ne vom sfinţi şi se va odihni sufletul nostru, în timp ce acela care ne jigneşte se va tulbura şi se va osândi.

Nu cumva suntem și noi vinovați?

Într-adevăr, de ce ne jigneşte aproapele? Fără motiv? Nu cumva suntem și noi vinovați? Nu cumva l-am supărat? Sigur, undeva avem și noi o vină! „Ceartă de unul singur nu iese!” Aşa că n-ar strica să ne asumăm și noi răspunderea propriilor fapte! Sfântul Nectarie avea muncitori la mănăstire la Eghina. Pe când munceau în soare, a mers sfântul şi le-a dat un sfat. Aceştia s-au înfuriat şi s-au pornit împotriva lui cu cuvinte necuviincioase. Sfântul s-a retras şi şi-a făcut autocritica. Nu a spus: „Eu sunt mai mare, eu îi hrănesc şi ei se poartă astfel cu mine”. S-a gândit iarăşi şi şi-a zis întru sine: „Sunt muncitori, muncesc asudaţi în soare, şi mă duc şi eu peste oboseala lor să le fac reproşuri. Eu sunt de vină”. S-a smerit, şi-a asumat răspunderea, şi-a cerut iertare şi aceia s-au liniştit!

Cea mai bună reţetă este iertarea

Cea mai bună rețetă de iertare o auzim citindu-se în biserici, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Nu este lungă și nici nu necesită multe ingrediente: „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor și Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 14-15). Această rețetă ne ajută să creștem în asemănarea cu Dumnezeu. Nu necesită mult timp prepararea ei, dacă luăm în seamă ceea ce spune Avva Alonie în Pateric: „De va voi omul de dimineața până seara ajunge la măsura dumnezeiască!”

Cei care doresc viața veșnică întru fericire trebuie să încerce această rețetă. Dumnezeu dăru­iește celor care o încearcă o putere dincolo de cea înțeleasă în mod obișnuit. Iertarea nu-i ușoa­ră, e chiar imposibilă atunci când omul rămâne la puterile sale. Numai cine nu a iertat poate spune că este ușor să ierți. De aceea, omul care nu poate ierta ușor trebuie să înceapă iertarea cu rugăciunea pentru vrăjmași. De ce a legat Dumnezeu iertarea Sa de iertarea noastră? Pentru că dorește ca omul să fie părtaș vieții dumnezeiești. Trebuie știut că cine nu poate să ierte, acela nu poate să iubească. Și cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi nici pe Dumnezeu. Sfântul Apostol Ioan spune: „Dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe aproapele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu-şi iubeşte aproapele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede”.

„Cel ce face binele, din Dumnezeu este, cel ce face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu”

Este de evitat să ne mai certăm, să ne mâniem sau să ne enervăm, chiar dacă aparent mulți motivează că s-ar elibera de ură, de răzbunare sau de răutate. Același Apostol Ioan continuă spunând: „Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face binele, din Dumnezeu este; cel ce face răul, nu L-a văzut pe Dumnezeu”. Ajungem să trăim în pace cu toți semenii, iar prin har tindem spre asemănarea cu Dumnezeu, nu mai răspundem răului cu rău. Suntem deschiși să îm­bră­țișăm orice om. Ajungem să facem din inima noastră o inimă pentru întreaga creație. Nu mai suportăm să auzim sau să vedem nici cel mai mic rău în lume. Așa înțelegem de ce Sfântul Isaac Sirul se ruga cu lacrimi tot timpul nu doar pentru vrăjmașii adevărului, ci și pentru animale. El mărturisește că o inimă iubitoare este inima care arde pentru toată creația, pentru oameni, păsări, animale, pentru toată creatura. Rețeta iertării nu este o rețetă pe care trebuie să o încercăm din când în când, ci ea trebuie aplicată în fiecare clipă a vieții noastre. Considerați-o mâna întinsă de Dumnezeu pentru îndreptarea noastră.