Despre rolul faptelor bune în Biserică

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „omul este om numai atunci când este împodobit de fapte bune. Neîmplinirea poruncii Mântuitorului de a săvârși faptele cele bune este cea mai josnică descalificare omenească. Mai mult, ea este o stare diabolică în viața omenirii. De aceea, Sfântul Părinte, ca nimeni altul, se ridică cu înverșunare împotriva celor lipsiți de compasiune, de bunătate, de smerenie pentru a săvârși binele, mai ales când este vorba de creștini. Dând un exemplu, spune despre animalele sălbatice „că fiecare are un singur viciu: lupul este răpitor, șarpele este viclean, vipera este veninoasă. Nu tot așa este cu omul cel rău, căci el, de obicei, nu este cuprins numai de un singur păcat, ci este și răpitor, și viclean, și veninos, și totalitatea viciilor animalelor necuvântătoare”.

Temelia faptelor bune este smerenia, care este și sursa tuturor bunătăților, iar roadele ei sunt numeroase și bine-venite. Ea ne păzește de păcate, ne face mai puţin orgolioși, ne îndeamnă să nu neglijăm virtutea. Smerenia devine temei pentru mântuire și îl determină pe creștin să nu se laude cu faptele sale cele bune, pentru a nu pierde folosul ce vine din răsplata lor.

Primim de la Sfântul Ioan Gură de Aur și exemplul clasic de smerenie, care este Pilda vameşului și a fariseului. Mântuitorul nu vrea să piardă, ci vrea să descopere comoara ascunsă din sufletele noastre și să ne îndemne spre rugăciune. Creștinii trebuie să nu se laude cu faptele lor cele bune, ci să fie smeriți, pentru ca aceste fapte să fie bune și mari în fața lui Dumnezeu. „Dacă vrei deci să faci mari faptele tale bune, nu le socoti mari, şi atunci vor fi mari! Aşa spunea şi sutaşul: «Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu». De aceea a ajuns vrednic şi mai minunat decât toţi iudeii. Tot aşa a spus şi Pavel: «Nu sunt vrednic să mă numesc apostol», de aceea a ajuns primul dintre toţi apostolii.

Venind către marii duhovnici ai secolului nostru, amintim cuvintele părintelui Gheorghe Calciu (†2006), care spunea: „Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia-i sarcina şi du-o tu. Dacă tu eşti slab, roagă pe cineva să-ţi ducă sarcina. În felul acesta, uniţi în rugăciune şi în fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El şi să vedem lumina cea cerească”.

În concluzie, putem afirma că în Ortodoxie vorbim prin faptele bune de o comuniune între om și Dumnezeu.