Sfânta Scriptură este un mijloc esenţial în reuşita educaţiei creştine. În acest sens, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur sfătuia pe fiecare om ca să o aibă în casa sa. Sărăcia nu poate fi acceptată ca motiv în justificarea lipsei ei. Cât despre greutatea înţelegerii ei, Sfântul Părinte arată că „unele drumuri şi străzi sunt netede şi drepte, altele anevoioase şi cu urcuşuri. Tot aşa, unele locuri din Dumnezeieştile Scripturi sunt tuturor uşor de înţeles, iar altele au nevoie de multă luare aminte”.
De aici nevoia de a fi „foarte atenţi şi cu ochii deschişi” când drumul acesta al înţelegerii este povârnit şi strâmt urcând spre vârf. Aici intervine rolul interpretului de a-i conduce pe ascultători spre locuri mai grele, uşurându-le osteneala şi alungându-le neatenţia. În Omilia a XVI-a la statui, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea următoarele, despre tâlcuirea Sfintei Scripturi în Biserică: „Iată, sunt doi ani de când vă predic şi n-am reuşit să vă explic o sută de rânduri din Sfânta Scriptură. Cauza este că voi aveţi nevoie să învăţaţi din gura noastră ceea ce puteţi să realizaţi prin voi înşivă. Aproape toate învăţăturile noastre sunt consacrate îndemnurilor morale. Nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui să vegheaţi voi înşivă la formarea moravurilor voastre, în timp ce ne redaţi nouă explicarea sensului şi gândirii Sfintei Cărţi”.
Vorbim deci pe de o parte de dorinţa Sfântului Părinte de a face cunoscută Sfânta Scriptură tuturor credincioşilor din amvonul bisericii, dar şi din afara lui. Pe de altă parte, el subliniază faptul că ereziile provin tocmai din necunoaşterea Sfintei Scripturi. Ca o consecinţă a unei stări nefireşti de ignoranţă, se atrage atenţia chiar asupra pericolului pierderii mântuirii. În spiritul ei autentic creştin, Scriptura constituie un mijloc de educaţie doar dacă este tâlcuită în Biserică, iar „beneficiarii” ei sunt integraţi în aceasta, respectându-se ierarhia, cu dreptul ei învăţătoresc. Aşa se explică faptul că în Şcoala Antiohiană avem reprezentanţi de frunte numai dintre ierarhii cei mai importanţi ai locului, nu dintre laici. Iar metodele folosite în tâlcuire îl arată pe Marele Ierarh ca pe un pedagog ilustru, ca pe un îndrumător al credincioşilor în citirea cu folos şi înţelegerea corectă a Sfintei Scripturi. El reaşază textul Sfintei Scripturi în drepturile ei de călăuzitoare vie şi de neînlocuit, prin grai, a credincioşilor.
Rolul Sfintei Scripturi în trăirea virtuoasă
Sfântul Ioan Gură de Aur a cerut permanent păstoriţilor săi grijă şi stăruinţă în interpretarea şi înţelegerea Sfintelor Scripturi. Întrucât aceasta poate să îmbunătăţească foarte mult viaţa noastră, fiecare are datoria să adauge râvna în înfruntarea ispitei spre dobândirea virtuţii. În Sfânta Scriptură găsim pilda sfinţilor, cu viaţa lor plină de încercări, cu multa lor răbdare şi mulţumirea pe care au arătat-o lui Dumnezeu. Găsim totodată şi răsplata de care s-au învrednicit şi pe care o dorim cu toţii. Râvna ascultătorilor îl întăreşte pe Sfântul Părinte în continuarea lucrării sale, zicând: „Când vă văd nesăturaţi de învăţătura cea duhovnicească, nu încetez... a vă întinde în fiecare zi ospăţ din cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi”.
În decursul timpului au existat opinii dintre cele mai diferite privind dreptul credinciosului simplu de a citi de unul singur Sfânta Scriptură. Aceste opinii mergeau de la interzicerea totală până la deplina libertate, ba chiar până la tâlcuirea textului sfânt fără a avea o pregătire potrivită. Vorbind despre această temă, Sfântul Ioan Gură de Aur arată moderaţie, subliniind dreptul fiecărui creştin de a citi Sfânta Scriptură, dar şi datoria de a păstra legătura cu ierarhia bisericească, singura care poate să tâlcuiască cuvântul lui Dumnezeu. Citind, el poate astfel să devină un dascăl de prim rang, care ne ajută, prin lectura neobosită, să pătrundem în adâncurile tainelor dumnezeieşti, comoara de mult preţ.
Citirea Sfintei Scripturi este aşadar o necesitate în viaţa creştinului, asaltat de „nenumărate păcate” şi care are atâta nevoie de mângâierea ei. Pe câmpul de luptă al acestei vieţi, unde primim atâtea răni, simţim, spune Sfântul Părinte, nevoia de a avea mai multe leacuri, simţim „nevoia necontenită de armele Scripturii”.
