„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Dezbatere academică pentru studenţii teologi
Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit la finele săptămânii trecute dezbaterea cu tema „Biserica Ortodoxă din Balcani în contextul provocărilor geopolitice actuale”. Cu acest prilej, au conferenţiat: prof. univ. dr. Mihail Tritos, decanul Facultăţii de Teologie din Tesalonic, Grecia, prof. dr. Apostolos Patelakis, de la Institutul de Studii Balcanice din Tesalonic, şi dr. Petre Guran, de la Institutul de Studii S-E Europene al Academiei Române din Bucureşti.
În contextul manifestărilor dedicate „Zilelor spirituale ale oraşului Craiova”, care se desfăşoară în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, Facultatea de Teologie din Craiova, alături de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Craiova, a organizat dezbaterea cu tema „Biserica Ortodoxă din Balcani în contextul provocărilor geopolitice actuale”. Subiectul a fost primit cu interes de cadrele didactice şi de studenţii teologi, veniţi în număr mare să audieze luările de cuvânt ale celor trei invitaţi: profesorii Mihai Tritos şi Apostolos Patelakis din Tesalonic, Grecia, şi politologul Petre Guran, autor al recentei lucrări „Biserica în cetate”. În deschiderea evenimentului, Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova a oferit pentru cei prezenţi un regal de muzică bizantină, împodobit cu piese monodice din repertoriul românesc şi grecesc. Întreaga dezbatere a fost moderată de pr. conf. univ. dr. Adrian Ivan, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova.
Biserica Ortodoxă din Balcani în perioada comunistă
Primul care a luat cuvântul a fost profesorul grec Mihail Tritos. Domnia sa le-a vorbit celor prezenţi despre etapele istorice parcurse de Biserica Ortodoxă în ţările din arealul balcanic. „Biserica Ortodoxă Română este o biserică foarte omogenă, numărul credincioşilor ei depăşind cifra de 85% din populaţia ţării. Aici s-a cunoscut o înflorire în toate domeniile de activitate, în special în cel pastoral. Ceea ce impresionează în mod deosebit este nivelul intelectual al clerului, spiritul ascetic al monahilor, activitatea şi efervescenţa din parohii şi nivelul academic al facultăţilor de teologie. În perioada comunistă, BOR a depăşit problemele cele mai grave prin lucrarea patriarhului Iustinian Marina, care i-a adus înapoi în sânul comunităţii pe cei care se uniseră cu Roma. El a avut o activitate providenţială. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă din Serbia este o biserică martirică. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a avut numeroase probleme din cauza prozelitismului apusean. Numeroşi ortodocşi au murit atunci pentru credinţa în Hristos. În perioada comunistă a suferit de asemenea, iar după prăbuşirea regimului, Biserica Ortodoxă din Serbia a suferit în contact cu activităţile NATO. Astăzi ea a renăscut şi este o mare speranţă a Ortodoxiei din Balcani. De asemenea, Facultatea de Teologie din Belgrad este recunoscută astăzi pe plan internaţional. În Bulgaria, în perioada comunistă, Biserica Ortodoxă a avut mult de suferit. Numărul preoţilor şi al monahilor s-a micşorat semnificativ. Cel mai mult a suferit însă Biserica Ortodoxă din Albania. În timpul comunismului, ateismul era lege în stat. Bisericile au fost dărâmate sau transformate în baruri, teatre sau cinematografe. În 1991, comunismul s-a prăbuşit în Albania, iar reorganizarea Bisericii Ortodoxe a fost încredinţată Patriarhului Anastasios Yanulatos. El a zidit de la zero o nouă credinţă şi o nouă biserică în Albania. A temeluit locaşuri de închinare, le-a restaurat pe cele vechi, a zidit cabinete şi centre medicale. În Tirana, în piaţa centrală, a ridicat o somptuoasă catedrală ortodoxă, de o rară frumuseţe”, a spus profesorul Mihail Tritos. La finalul cuvântului său, decanul Facultăţii de Teologie din Tesalonic s-a adresat studenţilor teologi, îndemnându-i să fie mândri de învăţătura pe care o dobândesc pe băncile şcolii din Craiova, întrucât ceea ce învaţă aici „sunt adevărate comori duhovniceşti cu care vor merge dincolo de mormânt, în viaţa veşnică, alături de Dumnezeu şi de sfinţii Săi”.
La rândul său, profesorul Apostolos Patelakis a vorbit despre legătura sa de suflet cu România, arătând că a crescut şi a învăţat la Craiova, venind aici alături de părinţii săi, emigranţi ai statului grec. Ultimul la cuvânt a fost cercetătorul Petre Guran, care a dezvoltat tema „Bisericii în cetate”, analizată de asemenea în noua sa lucrare, pe care a lansat-o joi, 29 octombrie, la Biserica Mântuleasa din Craiova.
Vizită la Palatul Mitropolitan
În zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie, cei doi profesori greci, însoţiţi de pr. conf. dr. Constantin Băjău, au vizitat mai multe obiective eclesiale din Cetatea Băniei: Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Biserica „Madona Dudu”, Mănăstirea Coşuna, Mănăstirea Jitianu, Biserica Mântuleasa. Scurtul pelerinaj duhovnicesc printre locurile sfinte ale Craiovei s-a încheiat la Palatul Mitropolitan „Vorvoreanu”, unde au fost primiţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Aici, prin concursul IPS Părinte s-a conturat posibilitatea unei viitoare colaborări pe plan academic între Facultatea de Teologie din Craiova şi Facultatea de Teologie din Tesalonic. La întâlnire a luat parte şi dr. Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene din Craiova.