Două ctitorii istorice craiovene în zi de hram

Astăzi, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, mai multe locaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei își prăznuiesc hramul. Două dintre acestea se găsesc în Cetatea Băniei, împletind foarte frumos contrastul dintre vechi şi nou.

Situată în zona centrală a municipiului Craiova, Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi a fost construită la mijlocul veacului al XVIII-lea de către familia boierilor Stoenești. Aceștia au ridicat în anul 1722 o biserică de lemn, iar între anii 1754 şi 1755, în timpul domnitorului Constantin Mihai Racoviță, au înlocuit-o cu o frumoasă biserică din zid, așa cum aflăm din pisania sfântului locaș. Conform tradiţiei, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi ar fi poposit pandurii lui Tudor pentru depunerea jurământului de credinţă la începutul mişcării revoluţionare din 1821. De-a lungul anilor, sfântul locaş a fost restaurat de mai multe ori, iar din anul 2009 funcţionează ca paraclis mitropolitan.

Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Craiova

Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Craiova face parte din pleiada bisericilor construite din cărămidă la jumătatea veacului al XVIII-lea, fiind ctitoria cunoscutei familii boiereşti a Stoeneştilor. După mărturiile ce s-au păstrat din pisania bisericii aflăm că, în anul 1722, boierul Milcu Stoenescu, ajutat de fratele său, Gheor­ghiţă, au construit pe acest loc o bisericuţă de lemn. În perioada 1754-1755, în timpul domniei lui Constantin Mihai Racoviţă, familia boierilor Stoeneşti ridica, în locul bisericii din lemn, o frumoasă biserică din zid. Era o perioadă de mari transformări arhitecturale pentru bisericile din Cetatea Băniei, deoarece înlocuirea vechilor biserici de lemn cu altele, construite din zid, venea ca o replică la influenţele romano-catolice impuse prin stăpânirea austriacă, o adevărată perioadă de renaştere materială şi spirituală. Biserica de zid a fost ridicată de fiul primului ctitor Milcu Stoenescu, care ajunsese negustor de frunte al Craiovei. În acţiunea aceasta i-au stat alături soţia sa, Ilinca, şi nepotul său, Hagi Constantin Stoenescu, şi el negustor de frunte, ajungând mai apoi starostele negustorilor craioveni. ­Pisania arată clar rolul familiei Stoenescu în ctitorirea şi îngrijirea Bisericii „Sfântul Gheorghe”- Nou.

Biserica din Păltiniş a fost sfinţită în anul 1776, după 21 de ani de la temeluire. Ea a fost împodobită cu două turle poligonale, cu pridvor deschis, în stil tradiţional brâncovenesc, de o manieră asemănătoare celorlalte biserici craiovene: Obedeanu, Belivacă, „Sfântul Gheorghe”-Vechi. Datorită zestrei cu care a fost împroprietărită, Biserica „Sfântul Gheor­ghe”-Nou a fost trecută în rândul mănăstirilor, lucru pe care-l consemnează şi Dionisie Fotino în „Istoria Daciei”.

În urma săpăturilor efectuate pentru pavaj şi instalaţii, în curtea bisericii au fost descoperite mai multe oseminte. Se pare că pe locul în care se află astăzi Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou a existat un vechi cimitir, folosit de ctitori drept necropolă. Tot aici au fost descoperite şi plăcile funerare ale membrilor familiei Stoenescu, aşezate ulterior la loc de cinste în pronaosul bisericii. De-a lungul timpului, biserica din Păltiniş a trecut prin mai multe intemperii, însă, de fiecare dată, Marele Mucenic Gheorghe şi-a ocrotit locul cinstirii sale. În 1801, ctitoria Stoeneştilor a fost atacată de cârjali veniţi de la sud de Dunăre, care au încercat să o ardă, dar o ploaie iscată din senin a stins flăcările şi biserica a rămas neatinsă. La cutremurul din 1838 au căzut cele două turle, iar Altarul a fost fisurat în trei locuri. Abia după 10 ani, în 1848, turlele şi clopotniţa au fost refăcute din lemn, iar Altarul, reconsolidat. Mai târziu, Statie Enachie Stoenescu a suprimat turla de pe naos şi a închis pridvorul, fără a-i desfiinţa coloanele.

Din cauza stării avansate de degradare în care ajunsese, biserica din Păltiniş a fost închisă cultului pentru o perioadă de aproape 30 de ani. Din anul 1913 au început lucrările de restaurare, arhitect fiind Petre Antonescu. Se dorea revenirea la forma pe care o avusese iniţial biserica, fiind totodată o încercare de punere în lumină a tradiţionalului stil arhitectonic oltenesc. În felul acesta, turla de pe pronaos a fost concepută cu baza pătrată, clopotniţa a fost ridicată în genul culelor olteneşti, pridvorul a fost redeschis cu noi coloane de piatră copiate de pe cele vechi, cu pictură exterioară în registrul superior, iar catapeteasma a fost inspirată după cea de la Mănăstirea Hurezi. În ceea ce priveşte pictura, ctitorii au avut grijă să aleagă unul dintre cei mai buni pictori ai vremii, pe maestrul Costin Petrescu, profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti şi la Paris. Acesta a executat doar pictura exterioară: icoana hramului şi firidele cu reprezentarea apostolilor şi a prorocilor. În anul 1918, cu ocazia unei vizite pe care maestrul portretist Eustaţie Stoenescu o făcea la Craiova la invitaţia regelui, a trecut şi pe la ctitoria familiei sale şi, neplăcându-i fresca exterioară, a stopat lucrările, hotărând să picteze singur biserica. După mai multe luni de studiu în bibliotecile de la Vatican, în care s-a deprins cu doctrina picturii bisericeşti, pictorul-ctitor s-a apucat de treabă. Astăzi în sfântul locaş se păstrează pictura originală, fiind unicat în ţară.