„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Duminica Ortodoxiei, la Craiova şi Râmnic
În Duminica întâi din Postul Sfintelor Paşti (a Ortodoxiei, 25 februarie 2018), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a liturghisit la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin, iar Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a slujit la biserica din Parohia Pleşoiu, Protoieria Slatina II, judeţul Olt.
Credincioşii olteni au păşit pe prima treaptă a urcuşului duhovnicesc al Postului Mare, mergând în număr mare la catedralele chiriarhale din Mitropolia Oltului pentru a aduce cinstire sfintelor icoane, în Duminica Ortodoxiei. În Cetatea Băniei, IPS Părinte Mitropolit Irineu a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. După sfânta slujbă, credincioşii prezenţi la rugăciune au ascultat mesajul Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
„Ţinta este Împărăţia cerurilor”
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Irineu a vorbit despre biruinţa credinţei ortodoxe în lupta cu ereziile. „Prima duminică a Postului Mare este închinată Ortodoxiei sau a Dreptei-credinţe şi cinstim în această zi biruinţa Părinţilor Bisericii asupra rătăciţilor care luptau împotriva sfintelor icoane. Ştim că fundamentul cinstirii icoanelor este întruparea Fiului lui Dumnezeu din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Cel care a luat chip de om pentru a ne elibera de sub robia păcatului şi a morţii. În felul acesta, Dumnezeu Fiul şi împreună cu El sfinţii din ceruri şi Maica Sa sunt zugrăviţi în icoane pentru ca mintea noastră şi mai ales ochii noştri sufleteşti să vadă cele cereşti, să-L vadă pe Dumnezeu în Împărăţia cerurilor. Căci oameni fiind, şi legaţi fiind de lumea aceasta materială, avem nevoie de sfintele icoane şi numai atunci când vom pleca în lumea cea veşnică Îl vom putea vedea pe Dumnezeu «faţă către faţă», cum ne spune Sfânta Scriptură. Aşadar, închinarea la sfintele icoane, postul, rugăciunea şi toate elementele care definesc dreapta credinţă sunt repere, sunt ţintele pe care le avem de urmat în viaţa aceasta pentru mântuirea sufletelor, pentru a fi împreună cu sfinţii în Împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu. Într-un cuvânt, ţinta este Împărăţia cerurilor, iar calea de urmat este Dreapta-credinţă. Noi rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă ajute, să vă întărească în urcuşul duhovnicesc spre marea bucurie a Învierii şi vă îndemnăm să urmaţi învăţătura noastră ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane şi despre credinţa cea adevărată, acum şi în vecii vecilor, Amin!”, a încheiat IPS Părinte Irineu.
În cadrul Sfintei Liturghii de duminică, 25 februarie, diaconul Justinian Cotojman a fost hirotonit preot pe seama Paraclisului „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. La acest eveniment duhovnicesc a fost prezent şi un grup de cadre militare din această unitate de jandarmi, care au dorit să fie alături de cel care le va fi păstor şi îndrumător spiritual.
Slujire la catedrala din Râmnic
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Altarul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnic. La slujbă au participat şi elevii Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, împreună cu numeroşi credincioși râmniceni. După ce a fost citită Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, chiriarhul Râmnicului a arătat că „icoana este o prezență permanentă în istoria Bisericii creștine, găsindu-se în cultul acesteia încă din primele secole. În acest sens, Sfânta Tradiție consemnează faptul că primele icoane au fost zugrăvite în timpul vieții Mântuitorului Hristos și în perioada apostolică”. Totodată, IPS Părinte Varsanufie a accentuat ideea că, în cântările liturgice care încheie prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, este afirmată cinstirea icoanei, ca o permanentă mărturisire a adevărului Înomenirii Fiului lui Dumnezeu, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. „În condacul din Duminica Ortodoxiei este mărturisit adevărul întrupării Fiului lui Dumnezeu: „Cuvântul Tatălui Cel necuprins, din tine, Născătoare de Dumnezeu, S-a cuprins, întrupându-Se; și chipul cel întinat, la chipul cel dintâi întorcându-l, cu dumnezeiasca podoabă l-a amestecat. Deci, mărturisind mântuirea, îl închipuim cu fapta și cu cuvântul”, fundamentând și liturgic rolul icoanei în Ortodoxie. Mântuitorul Hristos, „chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni I, 15), deschide prin nașterea Sa din Fecioara Maria posibilitatea ca prin icoană să se reflecte oarecum realitatea dumnezeiască. A tăgădui icoana înseamnă a nega Înomenirea Mântuitorului Hristos, a contesta realitatea coborârii Fiului lui Dumnezeu printre oameni spre a-i ridica pe aceștia la cer: „Cinstea și închinarea icoanei, cu adevărat, aducând-o la Acela al cui este chipul, o cinstim urmând învățăturile grăitorilor de Dumnezeu și lui Hristos cu credință strigăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, după cum ne-am încredințat la slujba Utreniei din această duminică”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.