„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Duminica „recunoştinţei” în Mitropolia Olteniei
În Duminica a 29-a după Rusalii, a „celor 10 leproşi”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul Paraclisului Mitropolitan „Sfânta Treime” din Craiova. În aceeaşi zi, au mai fost săvârşite Sfinte Liturghii arhiereşti la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Drobeta-Turnu Severin, la biserica din Parohia Studiniţa, comuna Studina, judeţul Olt, şi la biserica din Parohia Otetelişu, din judeţul Vâlcea.
Peste 200 de credincioşi au participat duminică, 15 ianuarie 2017, la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu la Biserica Paraclis Mitropolitan „Sfânta Treime” din centrul municipiului Craiova. În timpul slujbei euharistice a fost săvârşită şi hirotonia întru diacon a teologului Alexandru Enache, licenţiat al Facultăţii de Teologie din Craiova, pe seama Parohiei Mârşani-Popeşti, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj.
„Recunoştinţa are o natură dumnezeiască”
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit textul pericopei evanghelice din Duminica a 29-a după Rusalii (Luca 17, 12-19), care relatează despre minunea vindecării celor 10 leproşi. „Cei 10 leproşi din Evanghelie au avut nădejde, credinţă şi curaj să alerge la Mântuitorul Iisus Hristos spre a cere vindecare. La acestea s-a adăugat şi ascultarea, căci vindecarea lor s-a împlinit prin cuvântul Domnului, pe care ei l-au urmat întocmai. E adevărat că acestor virtuţi li s-a adăugat o neputinţă specifică şi multora dintre oamenii zilelor noastre: uităm deseori să mulţumim pentru binele ce ni s-a făcut. Uităm, precum au uitat şi nouă din cei 10 leproşi vindecaţi, că recunoştinţa are o natură divină, că mulţumirea este dumnezeiască.
Ştim că slujba de bază în Biserica noastră este Sfânta Liturghie, care este o slujbă de mulţumire pentru binefacerile primite, un răspuns la jertfa pe care Mântuitorul a făcut-o pentru eliberarea neamului omenesc de sub domnia păcatului şi a morţii. De aceea o numim Sfântă Euharistie. Căci dacă am învăţa să mulţumim, să fim recunoscători lui Dumnezeu şi semenilor, de bună seamă că am deveni bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu, oameni cu o conştiinţă trează, lucrătoare şi mărturisitoare. Aşadar, pe lângă rugăciunile de cerere şi laudă, mare nevoie avem să aducem Domnului şi rugăciuni de mulţumire. Fără de acestea, lauda şi cererea noastră nu ne aduc totala vindecare trupească şi sufletească. Numai când lauda, cererea şi recunoştinţa vor lucra împreună, atunci, prin pocăinţă şi spovedanie, la care adăugăm fapta cea bună, vom ajunge să făptuim ceea ce ne spune psalmistul: «Spăla-mă-voi şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi». Atunci, duhul sfânt se va sălăşlui întru noi şi va aduce multă bucurie sufletelor noastre”, a spus IPS Părinte Irineu.
Biserica „Sfânta Treime”, file de istorie
Biserica „Sfânta Treime” din Craiova a fost reclădită în secolul al XVIII-lea de principii Alexandru şi Dimitrie Ştirbei, pe temelia unei biserici mai vechi, cu ajutorul cunoscutului arhitect şi restaurator francez André Lecomte de Nouy. La lucrările de înfrumuseţare şi reconsolidare a bisericii au participat şi membrii familiei princiare Ştirbei: marea vorniceasă Ecaterina Bibescu şi mai ales fiul ei, marele logofăt şi viitorul domn al Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Din fondurile bisericii s-a construit, în 1890, un dispensar medical pentru persoanele sărace, care a funcţionat aici până în 1939. Este singura biserică din Craiova care are statuia ctitorului în curte; monumentul domnitorului Barbu Ştirbei a fost sculptat de Jean Lecomte de Nouy, fratele lui André de Nouy.
Sfântă Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, IPS Arhiepiscop Varsanufie a explicat lucrarea vindecătoare săvârșită de către Mântuitorul Iisus Hristos cu cei 10 leproși din pericopa evanghelică a acestei duminici. „Mântuitorul Iisus Hristos nu se atinge de ei, nu săvârșește în mod imediat și vizibil minunea, ci îi trimite la preoți, cei care puteau constata și certifica vindecarea lor. Sfântul Evanghelist Luca arată că, în timp ce mergeau, aceștia s-au vindecat. Unul dintre ei s-a întors, a căzut cu fața la pământ și i-a mulțumit Mântuitorului, fapt în urma căruia Fiul lui Dumnezeu exclamă: Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Cel care s-a întors vine să mulțumească, însă nu oricum, ci căzând cu fața la pământ, recunoscând și mărturisind pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat. Pericopa evanghelică pune înaintea ochilor noștri sufletești două învățături: despre răbdare și despre recunoștință”, a spus IPS Varsanufie.
În aceeaşi zi, la împlinirea a 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, chiriarhul Râmnicului a săvârșit slujba Parastasului pentru poetul național. La final, IPS Părinte Varsanufie i-a binecuvântat pe toți cei care au fost prezenți la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”.