„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Evenimente culturale pentru craioveni
Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit miercuri, 9 decembrie, o conferinţă de presă la care au participat cele mai importante trusturi media din municipiu. Prezent la întâlnire, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a vorbit celor prezenţi despre principalele activităţi cultural-sociale organizate sub egida Arhiepiscopiei Craiovei, în perioada premergătoare Naşterii Domnului.
În contextul pregătirilor pentru Marele Praznic al Naşterii Domnului, Arhiepiscopia Craiovei a promovat programul activităţilor culturale şi sociale, pregătite pentru această perioadă. În acest sens, conferinţa de presă organizată la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, miercuri, 9 decembrie, a avut menirea să descopere craiovenilor spiritul specific tradiţiilor şi sărbătorilor de iarnă. Astfel, în deschiderea întâlnirii, pr. Adrian Stănulică, consilier pe probleme sociale în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei şi director al Asociaţiei Vasiliada, a făcut o trecere în revistă a proiectelor filantropice pregătite pentru această perioadă.
„Crăciunul ne arată iubirea lui Dumnezeu faţă de noi”
În cuvântul adresat jurnaliştilor, IPS Părinte Mitropolit Irineu a evidenţiat preocuparea Centrului Eparhial din Craiova pentru viaţa culturală şi social filantropică a urbei. „Iată, ne apropiem cu paşi repezi de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos şi cu fiecare moment în parte, trăim aceste clipe intensiv, ca şi cum am urca spre un vârf al valorilor, spre ceva înalt. În aceste clipe sfinte, grija noastră este de a ne pregăti suficient şi bine pentru marea sărbătoare. În primul rând, trebuie să avem în vedere pregătirea sufletească pentru fiecare persoană în parte. De aceea, ne silim cât de mult putem, prin post şi rugăciune, să dobândim ceea ce este mai bun pentru noi. Căutăm astfel tot mai mult curăţeania sufletească, o limpezire a minţii, o pregătire pentru ceea ce este mai important în această sărbătoare, anume întâlnirea cu Mântuitorului Hristos. Astfel, laolaltă cu toţi ostenitorii Centrului Mitropolitan, ne sârguim să facem lucruri frumoase ca sărbătoarea să fie cât mai luminoasă şi plăcută pentru toţi. De aceea, glasul nostru doreşte să reamintească fiecărui om că este în primul rând creat de Dumnezeu cu o demnitate cu totul deosebită. Astfel, ne adresăm tuturor: de la cei mai mici la cei mai mari, cu aceste colinde şi cu aceste daruri de Crăciun, ca toţi să se bucure de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, ne gândim întotdeauna la tot ce se petrece în jurul nostru şi dorim ca toţi oamenii să fie fericiţi.
Grija noastră se îndreaptă deopotrivă spre toţi, întrucât iubirea faţă de Dumnezeu trece prin aproapele nostru. Nu putem să avem o iubire autentică, dacă nu ne îngrijim de cei din jurul nostru. Pentru aceasta sărbătoarea Crăciunului este atât de importantă. Ea ne arată iubirea lui Dumnezeu faţă de noi şi totodată felul în care noi trebui să împărtăşim această iubire pe care o primim de la Dânsul celor ce sunt în jurul nostru”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
La final, Înaltpreasfinția Sa a amintit de partenerii implicaţi alături de Arhiepiscopia Craiovei în pregătirea regalului de colinde „Hristos Se naşte, măriţi-L!”: Facultatea de Teologie din Craiova, Asociaţia Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021, Seminarul Teologic „Sf. Grigorie Teologul” şi Asociaţia Vasiliada.
Regal de colinde la Craiova
În cadrul regalului de colinde „Hristos Se naşte, măriţi-L!” se pregătesc mai multe concerte ce urmează să fie găzduite de instituţii de cultură de prestigiu, de paraclisele şi catedralele chiriarhale din Cetatea Băniei. Primul eveniment a avut deja loc: joi, 10 decembrie, în Sala mare a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, Corul SeminaruluiTeologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, dirijat de prof. dr. Victor Şapcă, a susţinut un buchet de colinde bizantine şi corale. Evenimentul a fost marcat de prezenţa IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Luni, 14 decembrie, de la orele 17:00, Corul Facultăţii de Teologie din Craiova va concerta la Tg. Jiu, în judeţul Gorj, alături de Corul Liceului Teologic şi Corala „Nicofonis” a preoţilor din judeţul Gorj, în cadrul celei de a IV-a ediţii a Festivalului „Tradiţii şi obiceiuri din străbuni”. Evenimentul va avea loc la Teatrul „Elvira Godeanu” din municipiu.
Marţi, 15 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc spectacolul „ColinDar cu Paula Seling” la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Alături de îndrăgita artistă, vor urca pe scenă Corul Facultăţii de Teologie din Craiova şi Corul mimicogestual „Anghelos” format din copii cu deficienţe de auz de la Şcoala Specială „Sf. Vasile”. Fondurile obţinute în urma acestui eveniment vor fi orientate către programul de sprijin pentru persoane cu dizabilităţi, implementat de Asociaţia Vasiliada.
Miercuri, 16 decembrie, de la ora 17:00, Corul Facultăţii de Teologie din Craiova, condus de pr. lect. dr. Adrian Maziliţa, va susţine un concert de colinde la Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista”-Dudu din Craiova.
Joi, 17 decembrie, de la ora 17:00, Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, condus de prof. dr. Victor Şapcă, va concerta la Catedrala Mitropolitană din Craiova.
Luni, 21 decembrie, de la orele 17:30, este programat un concert de colinde la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, în interpretarea coralei mixte a catedralei, dirijată de prof. Lelia Candoi. Ultimul concert de conlinde este programat pentru miercuri, 23 decembrie, de la ora 18:30, la Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista~-Dudu din Craiova. Reprezentaţia, programată după slujba Sfântului Maslu, va fi susținută de corala mixtă a paraclisului, dirijată de arhid. dr. Alexandru Racu.