Familia patristică, pildă pentru familia de astăzi

Este cunoscut rolul părinților în educația și în formarea copiilor lor, în pregătirea lor pentru o viață creștină. În timp, copiii devin oglinda părinților şi duc mai departe ceea ce ei înşişi au primit de la înaintașii lor. Aşa încât recunoștința este sentimentul firesc, pe care copiii trebuie să-l arate părinților.

Modelele noastre, Sfinții Părinți, au transmis prin lucrările lor ceea ce ei înșiși au trăit. Ne-au lăsat cuvinte dintre cele mai frumoase despre părinții lor. Iată în continuare ce spun despre familiile lor Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie al Nissei, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Cele trei familii ale acestora au crescut pentru Biserică adevărați stâlpi ai credinței și ne-au lăsat nouă astăzi modele de admirat și de urmat. Sunt trei moduri diferite de existență a familiei creștine.

Familia Sfântului Grigorie Teologul este modelul familiei creștine, nici numeroasă, nici restrânsă, alcătuită din mama - Nona, tatăl - Grigorie cel Bătrân, fiica - Gorgonia și fiii Grigorie Teologul și Chesarie (Cezar). Familia Sfântului Vasile cel Mare și a fratelui său, Sfântul Grigorie al Nissei, este modelul familiei creștine numeroase: bunica - Macrina cea Bătrână, mama - Emilia, fiica - Macrina cea Tânără, Vasile cel Mare, Naucratie, Grigorie al Nissei și Petru de Sevasta, adică bunica, mama și cinci copii, ca să îi amintim numai pe cei cinstiţi ca sfinți. Ei aveau şi un tată virtuos și alți fraţi. În fine, familia Sfântului Ioan Gură de Aur este modelul familiei creștine restrânsă, cu un singur părinte, Antusa - mama, rămasă văduvă, care nu se recăsătorește și îi crește singură, de tânără, pe copiii ei, Ioan și o fiică, într-o atmosferă creștinească, reușind să suplinească lipsa soțului.

Fiecare dintre aceste trei situații sunt întâlnite adeseori și în zilele noastre. Raportarea familiilor creștine contemporane la aceste exemple ne poate întări convingerea că, în orice familie, Dumnezeu este prezent, ocrotind-o și veghind, gata oricând să ajute.

Familia Sfântului Grigorie Teologul

Impresionantă este descrierea pe care Sfântul Grigorie o lasă, în cuvântările sale, despre fiecare dintre membrii familiei sale. El trasează liniile generale, ce pot constitui modelul familiei creștine, pornind de la exemplul familiei sale. Are în vedere principiul ce trebuie să stea la temelia oricărei familii creștine: „O căsnicie bună de la Domnul se însoțește”. Căci familia se întemeiază şi se întărește prin binecuvântarea Domnului. Ea aduce răsplata soțului: „Un bărbat nu poate dobândi o răsplată mai de preț decât o soție bună, nici una mai rea decât contrariul ei”.

Tatăl Sfântului Grigorie Teologul a fost conducător al Bisericii locale. De la el învățăm că preotul, ca „om al lui Dumnezeu” și „iconom al tainelor”, trebuie să fie nu numai „temelie a Bisericii”, ci și cârmaci priceput și lumină a vieții în familia sa. Căci membrii familiei preotului, în general membrii unei familii creștine, mai ales copiii, privesc spre tatăl lor cum privesc navigatorii spre farul de pe țărm, luminându-le calea prin înțelepciunea sa. Sfântul Grigorie Teologul descrie și alte calități ale tatălui său. Sunt calități pe care ar trebui să le arate orice tată creștin: cumpătarea, smerenia, cinstea în general și în familie, onestitatea și spiritul de sacrificiu pentru familia sa.

Sfântul Grigorie Teologul pune în paralel obligațiile tatălui său față de familie cu cele față de ceilalţi oameni și faţă de Biserică. Bătrânul Grigorie a slujit pe semenii săi, din funcțiile pe care le-a avut, cu onestitate, „fără a se îmbogăți pe sine nici măcar cu o drahmă”. El se convertise la îndemnul și după rugăciunile soției sale Nona, ajungând Episcop de Nazianz. Acest „om al lui Dumnezeu, slugă credincioasă, iconom al tainelor lui Dumnezeu, bărbat al doririlor Duhului”, „sprijin al credinței și loc de odihnă a Duhului” s-a „încununat cu strălucirea bătrâneții”.

În vremuri tulburi pentru Biserică, pricinuite de vicleniile ereticilor, dar și de răutățile păgânilor, Grigorie tatăl s-a arătat a fi pildă pentru toți contemporanii săi, „o statuie duhovnicească, șlefuită întru frumusețea a toată fapta desăvârșită”. Acest om „cu adevărat cuvântător-de-Dumnezeu” și „mișcat de Duhul Sfânt” s-a arătat plin de grijă față de semenii săi aflați în nevoi. Mărinimia sa s-a îmbinat fericit cu spiritul gospodăresc, cu priceperea și hărnicia. Fiul său îl descrie în cuvinte impresionante. Era smerit, dar nu-și arăta smerenia numai prin veșminte, ci și prin starea sa sufletească. Purta veșminte obișnuite, nici scumpe, nici prea modeste, dar prin sufletul său ales îi întrecea pe contemporani. Nu încerca să se arate oamenilor prin ținuta exterioară. Nu umbla cu capul plecat, nici nu vorbea cu vocea stinsă, nu purta barbă lungă, dar era „înalt cu viața, smerit cu mintea, neatins în virtute” și foarte apropiat de ceilalți. Se îngrijea de „desăvârșirea sa lăuntrică”.

În familia Marelui Ierarh, rugăciunea avea un rol vital, ca și participarea membrilor familiei la viața Bisericii. Milostenia lor era un fapt cotidian. Sfințenia vieții le era împletită cu dragostea pentru semeni, în care vedeau chipul lui Dumnezeu. Să adăugăm alte calități, care erau virtuți vii ale membrilor acestei familii: bunătatea, lipsa mâniei, dorința permanentă de a face binele şi iubirea de Dumnezeu, o iubire care o întrece pe aceea pentru copiii lor biologici.

Familia Sfântului Vasile cel Mare

Aceasta a fost mai numeroasă decât familiile Sfinților Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, fiind un model de familie creștină cu mulți copii, ce adună trei generații într-o conviețuire rodnică. Vedem aici pe Macrina cea Bătrână (bunică), pe Emilia (mama), pe Macrina cea Tânără (fiica) și pe fiii: Vasile cel Mare, Naucratie, Grigorie al Nissei și Petru de Sevasta.

Macrina cea Bătrână, bunica înțeleaptă, fusese ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul. Ea a transmis dragostea pentru Hristos și nepoatei sale, Macrina cea Tânără, care și-a condus frații, ajutându-i. Sfântul Grigorie al Nissei spunea despre familia sa: „Viața părinților noștri este remarcabilă nu atât prin strălucirea și faima bogăției, cât pentru ajutorul venit din iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Părinții tatălui au fost prigoniți pentru mărturisirea lui Hristos”. Desigur, părinții acestei familii au jucat un rol esențial în creșterea și educația fiilor lor. Tatăl, Vasile, și mama, Emilia, formau o familie înstărită. Emilia era capadociană. Tatăl ei murise ca martir, în vremea lui Galeriu persecutorul, înainte de anul 311.

Sfântul Vasile era fiul cel mai mare al familiei. L-a avut ca îndrumător pe tatăl său, retorul Vasile, un adevărat „dascăl obștesc al virtuții”, care i-a oferit o educație intelectuală și morală înaltă. L-a exersat în evlavie și a rămas un model pentru fiul său. După perioada studiilor, Macrina îl va crește pe fratele ei pentru creștinism, convingându-l să renunțe la deșertăciunile lumești și să trăiască virtuos. Sfântul Vasile va merge la o veche proprietate a familiei și va întemeia acolo o comunitate ascetică, chemându-l alături și pe prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul.

În această familie, mânia, invidia, ura, sau neînfrânarea nu își aflau locul. În înfrânare, ei cugetau la cele dumnezeiești, se rugau neîncetat și cântau psalmi ziua și noaptea. Trăiau o viață eliberată de patimile lumești, „ușoară și spirituală, zburând spre înalt”. Aceasta a fost atmosfera familiei Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie al Nissei. Este modelul familiei creștine cu mulți copii, cu greutăți, pe care însă le înving, în care frații se ajută unii pe alții și se zidesc spiritual, îmbrățișând viața morală înaltă.

Scoate în evidență rolul mamei creștine în formarea tinerelor vlăstare. Căci cel mai adesea, fiii și fiicele sunt oglinda strădaniilor educative ale acesteia. Personalitatea mamei Marelui Ierarh este ilustrarea chipului ideal al mamei creștine, o ființă model, virtuoasă, împodobită cu aureola sfințeniei.

Tradițiile creștine erau vechi în familia Sfântului Ioan Gură de Aur. Antusa, mama sa, a dus de mică o viață de o moralitate ireproșabilă, dovedind o bunătate desăvârșită. A înălțat neîncetat laudă lui Dumnezeu. A rămas văduvă la 20 de ani, într-un mediu social ostil, care accepta cu greu starea de văduvie, trăită cu demnitate.

Istoricii bisericești amintesc numele părinților Sfântului Ioan Gură de Aur, Secundus și Antusa, care erau de neam nobil. Vorbesc și despre educația pe care tânărul a primit-o, prin grija mamei sale, despre dascălii de la care a învă­țat. În această familie, alcătuită din mamă, fiu și o fiică, alături de preocuparea pentru trai virtuos, se aflau dorința de a citi Scrip­tura și frecventarea Bisericii.

Așadar, Antusa a fost grijulie cu educația fiului ei și i-a adus pe cei mai vestiți dascăli ai vremii, chiar dacă ei erau păgâni. Însă tânărul a crescut și în preajma episcopilor Meletie și Flavian al Antiohiei și a lui Diodor, care conducea asketirionul din Tars. Adolescența lui nu a fost una îngrădită de restricții, căci Antusa a știut să-i lase libertatea de a alege.

Antusa nu l-a împiedicat pe fiul ei de la traiul și nevoințele unei vieți ascetice. Tânărul Ioan a aflat pe Iulian Sabbas, un bătrân sirian care trăia „în cumpătare”, și a stat în preajma lui patru ani, „imitând viața lui aspră”. I-a cerut însă fiului ei să nu o lase singură la vârsta bătrâneții.

Antusa a fost admirată de oamenii de vază ai vremurilor. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre dascălul său de retorică, vestitul Libaniu, care, auzind că Ioan este fiul unei văduve, ce nu se recăsătorise de la 20 la 60 de ani, „s-a minunat și a strigat cu glas mare: O, ce femei au creș­tinii!” Antusa, model de femeie și de mamă creștină, rămâne credincioasă soțului ei și duce alături de fiul lor o viață de ascet.

Aşadar, vorbind despre mama Sfântului Ioan Gură de Aur, vorbim despre femeia virtuoasă și luptătoare, care crește un fiu, îi modelează sufletul, cum ar trebui să facă orice mamă. De la ea, tânărul Ioan a moștenit duioșia inimii, delicatețea sentimentelor și credința profundă, având în mama sa un exemplu. Antusa nu schimbă lumea, nu reformează societatea, dar lasă Bisericii pe fiul ei, al cărui glas străbate mileniile. Moare la anul 374, dar numele ei rămâne lângă cel al altor mame creștine model.