Harul sfinţeniei şi puterea credinţei peste veacuri

Mâine aşteptăm cea de-a doua Duminică după Rusalii, când vom asculta glasul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19), chemând la apostolat două perechi de frați pescari: Simon, numit Petru, și Andrei, fiii lui Iona, și Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, pe când aceștia se aflau pe marea Galileii și pescuiau. Chiar în acel moment, când primii doi frați își „aruncau mrejele în mare”, când își începeau lucrul, iar ceilalți doi, aflați în corabie cu tatăl lor Zevedeu, „își dregeau mrejele”, auzind chemarea Domnului, îndată L-au urmat.

Înțelegem de aici că și noi suntem chemați să-I urmăm, ca și ucenicii Lui. Este o chemare care răsună neîncetat prin propovăduirea Evangheliei în întreaga lume, chiar de la începutul creștinismului, din ziua Pogorârii Duhului Sfânt, când prin glasul Sfântului Apostol Petru s-a vestit pentru prima oară Domnul Cel înviat și s-au botezat îca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 41). De aceea și ordinea duminicilor se începe de acum, pentru ca să fie continuată și mereu împlinită această chemare. Prima Duminică după Rusalii, în cinstea Tuturor Sfinților, ni se prezintă ca un rod al sfințeniei harului Duhului Sfânt, pogorât peste Sfinții Apostoli și prin ei peste întreg neamul omenesc, întrucât Cincizecimea este roditoare de sfinți. În această a doua duminică vedem împlinindu-se chemarea Domnului, făcută ucenicilor Săi, pentru care ziua aceasta a fost închinată Tuturor Sfinților Români, ce fac parte din marea familie a tuturor sfinților din întreaga lume. Este Duminica Ortodoxiei noastre românești, avându-l în frunte pe Sfântul Andrei, Apostolul neamului nostru. El este cel Întâi chemat de Domnul la apostolat. Mai înainte fusese ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, după cum mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan. El precizează că unul din cei care „veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru” (Ioan I, 40). Aceasta se petrecea imediat după ce Sfântul Ioan Botezătorul Îl botezase pe Domnul în apa Iordanului.

Chemarea la apostolat a românilor

Andrei este cel dintâi dintre Apostoli care L-a văzut pe Domnul, din gura Căruia a auzit cuvintele: „Veniți şi veți vedea”. Și a venit împreună cu celălalt prieten al lui, de asemenea ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, vorbind timp îndelungat cu Domnul. Iar Andrei nu numai că nu s-a mai îndepărtat de El, ci îndată a chemat pe fratele său Simon Petru, spunându-i: îAm văzut pe Mesia” (care se tâlcuiește Hristos). Şi îl-a adus la Iisus”. Iar Iisus, îprivind la el, i-a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona, tu te vei chema Chifa”, ce se tâl­cu­iește Petru (piatră). Și chemarea Domnului continuă. Căci a doua zi, îvrând să meargă în Galileea, a găsit pe Filip. Și i-a zis: Urmează-Mi… Iar Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii” (Ioan 1, 41-45). Sfântul Andrei este chemat cel dintâi de Domnul, dar este, la rândul său, și cel care-l cheamă pe fratele lui.

Este minunată această chemare a Domnului, care înflăcărează inimile celor dintâi ucenici, le umple de harul Său dumnezeiesc ce se revarsă mereu peste ei și, prin ei, peste alții și peste întreaga lume, ca un torent care, odată pornit, nu se mai oprește. Chemarea Mântuitorului, adresată Sfântului Apostol Andrei, este transmisă de el strămoșilor noștri și întregului neam românesc. O mărturisește istoria bimilenară a creștinismului românesc. O mărturisește mai întâi Evanghelia propovăduită de Apostolul Andrei în părțile Dobrogei noastre de astăzi. Ne impresionează numărul mare de sfinți mărturisitori din această perioadă primară, străromână, a creștinismului nostru, care cuprinde toate treptele ierarhiei bisericești: episcopi, preoți, diaconi, dar și călugări, cuvioși, pust­nici, unii fiind teologi învățați, alții fiind creștini de rând. Amintim pe Pasicrat, Valentin și Emilian din cetatea Durostorum, care au refuzat să aducă jertfă zeilor. Erau ostași daco-romani, care au devenit ostași ai lui Hristos. Mucenicia au primit-o și preotul daco-roman Montanus, și soția sa Maxima, precum și diaconul Ermil. Iar în timpul persecuției lui Atanaric (369-372), Sfântul Sava Gotul a fost omorât în apa Buzăului, legat cu un lemn de gât.

Nu poate fi uitat numele Sfântului Bretanion, Episcop de Tomis, apărătorul credinței primului Sinod Ecumenic de la Niceea (325). Și nici Sfântul Ioan Casianul, învățat monah din secolul al IV-lea, ori Cuviosul Dionisie Exiguul, sau Smeritul, care strălucește ca un monah învățat în secolul al VI-lea. Dar și în veacurile ce au urmat au fost mulți alți sfinţi români.

Darul sfinţeniei pe pământ românesc

Un număr mare de sfinți, de alte etnii ortodoxe, greci, slavi, sunt cinstiți pe pământul românesc, prin moaștele lor aduse aici, așa cum sunt: Sfântul Grigorie Decapolitul "de la Bistrița”, Sfânta Cuvioasă Parascheva "de la Iași” şi Sfântul Dimitrie Basarabov îde la București”. Iar Sfântul Nicodim de la Tismana, de origine vlah, prin prezența sa la Athos, îmbogățește tot mai mult izvoarele Ortodoxiei.

Din soborul Sfinților Români fac parte cuvioși şi sihaștri, anahoreți, în care regăsim floarea monahismului răsăritean, precum Ioan de la Prislop, Cuvioşii Rafael şi Partenie de la Agapia, din secolele XV-XVI, cărora le urmează Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Cuvioşii Iosif şi Chiriarh de la Bisericani, Sfântul Ioan de la Râșca. Iar mai târziu, Sfinții Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici, în secolul al XVIII-lea. Încercările autorităților habsburgice de a-i trece cu forța la uniație pe românii din Transilvania au făcut să nască alți luptători și apărători ai credinței noastre ortodoxe, pe Cuvioşii Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Oprea Nicolae din Săliște și mulți alții.

Vorbind despre un urcuş în împlinirea noastră ca neam, cultură şi civilizaţie, nu putem lăsa la o parte dreptmăritoarea noastră credinţă, care şi-a pus amprenta pe însăşi fiinţa acestui popor. Sfințenia la români își are sursele chiar în plămada neamului născut creștin. De aceea, în curgerea istoriei sfinților români amintim, în chip emblematic, un caz unicat: este martirajul Sfinților Brâncoveni, al domnitorului Constantin Brâncoveanu, al celor patru fii ai lui și al sfetnicului Ianache, care marchează un moment din istoria suferin­țelor acestui neam ajuns la apogeu. Multă cinstire dăm şi Sfântului Calinic şi Cuviosului Irodion de la Lainici.

Să fim încredințați, așadar, că avem acolo sus în ceruri sfinți apropiați care se roagă neîncetat înaintea Tronului Treimii Sfinte pentru noi, ca unii ce sunt din plămada firii noastre. Să ne rugăm neîncetat întotdeauna, dar mai cu seamă în această duminică de împreună-prăznuire a lor, încredințați că nu vom fi lipsiți de mijlocirea lor, fiind de aceeași limbă și neam cu noi, purtători ai chipurilor noastre acolo sus în ceruri. Amin!