Duminică, 17 ianuarie, de praznicul Sfântului Antonie cel Mare, mai multe locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei şi-au serbat hramul. La loc de cinste se găsesc mănăstirile Cârcea, din judeţul Dolj, şi Vodiţa, din judeţul Mehedinţi.
Mănăstirea Cârcea, situată la câţiva kilometri de Craiova, şi-a sărbătorit duminică, 17 ianuarie, ocrotitorul. Evenimentul de înaltă trăire duhovnicească a fost marcat şi de bucuria prezenţei în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Momentele liturgice ale zilei s-au încheiat cu o slujbă de Parastas pentru toţi ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş, care s-au mutat la Domnul.
„Când recunoşti că Dumnezeu te-a ajutat, trebuie să vii la El ca să-I mulţumeşti”
În cuvântul rostit la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile pericopei evanghelice duminicale despre „Vindecarea celor 10 leproşi” (Luca 17, 12-19). „Trebuie să fim recunoscători şi mulţumitori pentru binele ce ni se face în această viaţă. Mântuitorul Iisus Hristos apreciază acest lucru şi îl subliniază în Evanghelia din această duminică: «Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?» (Luca 17, 17). Da, toţi s-au vindecat, numai că sunt mulţi cei care uită repede binefacerea primită din cauza mrejelor lui satan. Când eşti bolnav, când te afli într-un necaz sau suferinţă, nu ştii ce să dai, ce să faci ca să fii ajutat, şi îndată ce primeşti acest ajutor ai uitat. Ai impresia că cel care te-a ajutat e prea pretenţios, prea multe vrea de la tine. Numai că tot ceea ce ţine de recunoştinţă face parte din buna creştere, iar în Biserică această creştere înseamnă buna şi dreapta credinţă, înseamnă respect, recunoştinţă şi mulţumire. Şi toate acestea sunt întruchipate de cel vindecat de lepră, care s-a întors şi a fost binecuvântat de Domnul şi întărit spre a fi în continuare lângă El. Pentru că recunoştinţa nu se ţine departe, ci trebuie să fie mereu aproape de Dumnezeu. Când recunoşti că Dumnezeu te-a ajutat, trebuie să vii la El ca să-I mulţumeşti, nu să stai departe. Căci şi ceilalţi nouă leproşi vindecaţi probabil că au avut gânduri de recunoştinţă faţă de Cel care i-a vindecat, dar dacă nu au venit aproape, recunoştinţa lor nu a fost consemnată. Ea nu este legată de comuniune, de o relaţie directă cu Vindecătorul, de trăirea în El. Pentru aceasta necesar este să fim într-o permanentă deschidere şi dăruire. Îţi deschizi sufletul, dar îl şi dăruieşti în acelaşi timp”, a spus IPS Părinte.
Sfântul Antonie cel Mare, „un model de recunoştinţă”
În acest context, Mitropolitul Olteniei a aşezat modelul de recunoştinţă oferit de Sfântul Antonie cel Mare. „Această floare aleasă pe care trebuie să o dăruim lui Dumnezeu se bazează pe deschidere şi dăruire, aşa cum model ne este Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Cel care s-a deschis lui Dumnezeu din fragedă pruncie i-a şi dedicat întreaga lui viaţă. Sfântul Antonie nu s-a uitat la trup, care este trecător, ci la suflet, la lucrul cel nemuritor şi astfel a ajuns în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, acolo unde drepţii se odihnesc în comuniune şi comunicare. Comuniune pentru că sunt toţi împreună şi comunicare pentru că unii altora se dăruiesc permanent într-o iubire desăvârşită. Noi Îl rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu ca prin rugăciunile Sfântului Cuvios Antonie să ne vindece de lepra trupească şi sufletească şi de toate suferinţele, păcatele şi patimile, spre a ajunge curaţi în Împărăţia cea veşnică a cerurilor”, a conchis IPS Irineu.
Mănăstirea Cârcea de-a lungul anilor
Aşezământul monahal de la Cârcea, închinat Sfântului Antonie cel Mare şi praznicului Intrarea Maicii Domnului în biserică, se află situat la circa 10 km de municipiul Craiova, pe ruta Coşoveni - Leu - Caracal. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1957 prin strădania familiei Cristofir, dar sfântul locaş a fost sfinţit abia în anul 1992 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Astăzi funcţionează ca mănăstire de maici, obştea fiind condusă de monahia Eleonora Cristofir. Tradiţia locului spune că aici, cu secole în urmă, a fost un aşezământ monahal pentru călugări. Există şi o cruce mare din piatră, cu inscripţii chirilice, nu departe de intrarea în actuala biserică.
Liturghie arhierească în Lavra Vodiţei
De ziua prăznuirii Sfântului Antonie cel Mare, credincioşii mehedinţeni au venit la rugăciune în ctitoria Sfântului Nicodim de la Tismana, la Vodiţa. Aici, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Mănăstirea Vodiţa este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Cel dintâi aşezământ a fost o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364 și 1370 de Sfântul Nicodim, pe cheltuiala voievodului Țării Româneşti, Vlaicu-Vodã. A fost refăcută de Radu cel Mare în jurul anului 1500 şi de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718. Mănăstirea Vodiţa a fost reînfiinţată în anul 1990, când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale şi s-a construit un corp de chilii pentru desfăşurarea vieţii de obşte. La această mănăstire a fost copiat un tetraevanghel slavon miniat, cel mai vechi manuscris din Ţara Românească.
