„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Hramuri de tradiţie în mănăstirile şi bisericile oltene
La finele săptămânii trecute, sâmbătă, 24 iunie, de hramul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Icoana, în judeţul Gorj. A doua zi, în cea de-a III-a duminică de după Rusalii, Mitropolitul Olteniei a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”- Bucovăţ, Protopopiatul Craiova Nord, judeţul Dolj.
Câteva zeci de credincioşi au luat parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Altarul de vară al Mănăstirii Icoana, în judeţul Dolj, care şi-a serbat sâmbătă, 24 iunie, ocrotitorul. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a subliniat faptul că praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare deosebită în calendarul ortodox, pentru că dintre toţi sfinţii, în afară de Maica Domnului, Înaintemergătorul Domnului este singurul care are o zi de prăznuire a naşterii. „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare a bucuriei, întâmpinată cu flori de sânziene, flori ale bucuriei şi speranţei pentru că el este sfântul care ne dă nădejde. El este de asemenea cel care se roagă înaintea Lui Dumnezeu, împreună cu Maica Domnului, rudenia sa, pentru sufletele noastre. Este cel care mijloceşte permanent pentru familiile noastre, pentru călugări şi călugăriţe, pentru cei care au ales viaţă pustnicească şi viaţă schivnicească, pentru preoţi, fiind el însuşi din neam preoţesc. Aşadar, dacă luăm cuvintele sale şi le aşezăm la inimă, vom fi prietenii Mirelui, adică prietenii Mântuitorului Iisus Hristos”, a încheiat IPS Irineu. La final, toţi cei prezenţi au luat parte la tradiţionala agapă frăţească, pregătită de obştea mănăstirii de maici, în frunte cu stavrofora Teodora, stareţa cinstitului aşezământ monahal.
Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bucovăţ
Numeroşi credincioşi au venit la rugăciune duminică, 25 iunie, la biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae din Parohia Bucovăţ, Protopopiatul Craiova Nord, judeţul Dolj. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În timpul sfintei slujbe a fost săvârşită hirotonia întru preot a diaconului Mihai Claudiu Birceanu, pe seama Parohiei Blahniţa de Sus, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, şi hirotonia întru diacon a teologului Daniel Budeanu, pe seama Parohiei Motru I, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei euharistice, IPS Părinte Irineu a subliniat importanţa Bisericii în viaţa parohienilor ortodocşi. „Biserica este centrul vieţii unei comunităţi creştine. Prin Sângele şi Trupul Mântuitorului Hristos, ea ne oferă hrana de care avem cu adevărat nevoie. Căci, «dacă nu vom mânca trupul şi nu vom bea sângele Domnului», nu vom avea părtăşie cu El în Împărăţia Sa cea veşnică. Aceste sfinte daruri ne sunt oferite numai în Biserica Sa cea una, sobornicească şi apostolească. «Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea!», ne cere Mântuitorul şi noi facem aceasta la fiecare Sfântă Liturghie, când binecuvântăm şi sfinţim pâinea şi vinul, Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, de care ne împărtăşim împreună cu poporul dreptcredincios. Nu există altă învăţătură mai sfântă, mai de preţ, decât învăţătura noastră creştin ortodoxă, precum nu există o altă biserică adevărată în afară de aceea pe care «Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o şi Duhul Sfânt a sfinţit-o». Iată de ce este nevoie de prezenţa noastră cât mai deasă în Casa lui Dumnezeu, aici, unde primim darurile lui cele bogate care sporesc şi ne luminează întreaga viaţă. Cu atât mai mult când este vorba de o biserică veche, o fostă mănăstire, cum este aceasta în care simţim pregnant duhul rugăciunii, lucrarea lui Dumnezeu, simţim făclia credinţei pe care a aprins-o şi Sfântul Ierarh Calinic, cel care a fost prezent în acest sfânt locaş. De aceea, sunt convins că şi acum este prezent şi veghează de acolo din ceruri asupra acestui sfânt locaş de închinare şi asupra tuturor celor care îi trec pragul cu credinţă şi cu dragoste”, a precizat IPS Irineu.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Bucovăţ, Protoieria Craiova Nord, este situată în partea de sud-vest a Craiovei, pe ruta către localitatea dunăreană Cetate. După cum aflăm din pisania de pe zidul interior al intrării, biserica a fost ridicată între anii 1834 și 1842, fiind târnosită la 18 aprilie 1843, în prima duminică de după Învierea Domnului, în timpul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica şi a Preasfinţitului Arhiepiscop Chir Neofit din Râmnicu. Sfântul locaş a funcţionat în primele decenii ca mănăstire şi a suferit de-a lungul anilor mai multe reparaţii, cele mai importante fiind făcute în anii 1893, 1938 şi după cutremurul din 1977, în vremea arhipăstoririi vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor al Olteniei.
Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Râmnicului şi episcopiile Severinului şi Strehaiei şi a Slatinei
În Arhiepiscopia Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit sâmbătă, de praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, la Mănăstirea Stânişoara, judeţul Vâlcea. A doua zi, IPS Părinte a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Silistra, Bulgaria.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit sâmbătă la Biserica Grecescu din Drobeta-Turnu Severin, care şi-a cinstit ocrotitorul, iar duminică la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Bâcleş.
Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a liturghisit sâmbătă, 24 iunie, la biserica din Parohia Valea Seci, Protoieria Slatina 2, judeţul Olt. De asemenea, duminică, 25 iunie, PS Părinte a slujit la biserica din Parohia Valea Soarelui, Protoieria Caracal.
Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a slujit la biserica din Parohia Predeşti, Protoieria Drăgăşani, iar duminică, 25 iunie, la biserica din Parohia Dobriceni, Protoieria Horezu, judeţul Vâlcea.