„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Identitatea naţională s-a făurit pe unitatea credinţei”
Câteva mii de craioveni au participat marţi, 1 Decembrie, la ceremonialul militar religios desfăşurat în Piaţa „Alexandru Ioan Cuza” din Craiova cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Naţional şi săvârşirea unei slujbe de Te Deum, de către un sobor format din preoţi de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei şi preoţii militari ai garnizoanei.
Prezent la evenimentul închinat Zilei Naţionale a României, marcat în Piaţa „AI. I. Cuza” din Craiova, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru cei prezenţi, subliniind că unitatea poporului nostru este clădită pe credinţa creştin-ortodoxă. „Unitatea noastră românească este zidită pe temelia credinţei creştin-ortodoxe şi a încrederii dintre noi, iar sărbătoarea de astăzi trebuie să reprezinte şi un angajament spre a fi mai buni unii cu alţii, mai consecvenţi cu noi înşine, mai ataşaţi de valorile care stau la baza formării şi evoluţiei poporului român pe aceste meleaguri, deoarece aceste valori sunt fundamentale pentru societatea noastră românească. Niciodată nu trebuie să negăm sau să facem abstracţie de identitatea noastră naţională, care s-a format având ca suport unitatea credinţei, aşa cum însuşi poporul român s-a născut şi a crescut din credinţa noastră creştin-ortodoxă. La ceas de sărbătoare aducem mulţumire Bunului Dumnezeu pentru toate darurile sale cele bogate, pentru că iată, putem fi împreună toţi într-o unire şi o unitate de nezdruncinat. Aducem, de asemenea, prinos de recunoştinţă înaintaşilor noştri care şi-au vărsat sângele pentru unitatea, libertatea şi prosperitatea ţării noastre”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
După rostirea alocuţiunilor au urmat depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentul domnitorului Unirii şi, la final, Garda de Onoare a defilat în acordurile muzicii militare şi aplauzele celor prezenţi. Alături de militarii din Ministerul Apărării Naţionale au defilat şi celelalte structuri ale sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu tehnica de intervenţie din dotare.
Ziua Naţională a României a debutat la Craiova cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în paraclisele mitropolitane şi bisericile parohiale, în cadrul căreia a fost săvârşită slujba de Te Deum pentru eroii neamului care au înfăptuit unirea naţională a românilor.
Eveniment militar-religios la Turnu Severin
Manifestări similare au fost organizate şi în celelalte reşedinţe de judeţ din Mitropolia Olteniei. Astfel, la Drobeta-Turnu Severin activităţile festive au început de la ora 10:00 la Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor. A fost prezentat mai întâi onor militar, salutarea Drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, prezentarea alocuțiunilor privind semnificația și importanța zilei de 1 Decembrie. Slujba de Te Deum a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Începând cu ora 19:00, militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și Inspectoratului pentru Situații de Urgență `Drobeta” au defilat la lumina torțelor pe itinerarul de deplasare: Esplanada (str. Crișan) - Castelul Artelor (str. Crișan) - Primăria Dr.-Tr. Severin (str. I. Gh. Bibicescu) - Consiliul Județean Mehedinți (str. Traian) - Palatul Cultural `Theodor Costescu”.
La Râmnicu Vâlcea fost săvârșită slujba Te Deum, de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor numeros de slujitori, după care Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare, cinstind jertfa românilor din toate timpurile și din toate locurile, care și-au dat viața pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului și pentru libertatea și demnitatea poporului român. Au mai rostit cuvinte de omagiere și conducătorii principalelor instituții vâlcene.
Comemorarea eroilor, ostașilor și luptătorilor români s-a încheiat la Râmnicu Vâlcea cu depunerea de coroane de flori, la baza Statuii Independenței, și cu defilarea gărzii de onoare, în prezența unui public numeros, însuflețit de preţuirea şi dragostea faţă de poporul român.