În aşteptarea praznicului Sfintei Tatiana

Credincioşii craioveni sunt aşteptaţi din această seară să ia parte la praznicul Sfintei Muceniţe Tatiana Diaconiţa, ale cărei sfinte moaşte se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Bănie. Mâine, în ziua de prăznuire a sfintei, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” se pregăteşte începând de astăzi pentru sărbătoarea Sfintei Tatiana. Sute de credincioşi craioveni sunt așteptaţi la rugăciune în ziua de 12 ianuarie, când se va săvârşi aici Sfânta Liturghie arhierească. Programul liturgic începe din această seară, când preoţi şi diaconii Catedralei Mitropolitane vor săvârşi Vecernia cu Litie şi slujba Privegherii. După tradiţie, slujitorii vor purta în procesiune împrejurul catedralei chiriarhale racla în care se găsesc moaştele sfintei muceniţe, laolaltă cu cele ale Sfinţilor Serghie, Vah şi Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, dirijat de profesorul Victor Şapcă.

Aducerea moaştelor Sfintei Tatiana la Craiova

Moaştele sfintei au ajuns pentru prima dată în ţara noastră în anul 1204, atunci când renumita familie a Asăneştilor îi aduce capul la Târnovo şi apoi la Bucovăţ, lângă Craiova. În anul 1393, capul sfintei este dus de la Roma la Niceea şi apoi la Biserica „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol. După ce Constantinopolul cade sub turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti aduc capul Sfintei Muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea.

Cu prilejul sfinţirii bisericii domneşti din Curtea de Argeş, au fost aduse moaştele Sfintei Muceniţe Tatiana (capul) de la Mănăstirea Bistriţa, alături de cele ale Sfinţilor Serghie şi Vah.
După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei a fost depus mai întâi la Episcopia Râmnicului şi apoi adus la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova, unde se găseşte şi astăzi. Capul sfintei muceniţe a venit la Craiova, alături de moaştele Sfântului Nifon şi de cele ale Sfinţilor Serghie şi Vah, prin stăruinţele Mitropolitului Olteniei din acea vreme, Firmilian. Astfel, prin hotărârea Sfântului Sinod şi prin rânduiala lui Dumnezeu, capul sfintei se găseşte şi astăzi la Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Numele muceniţei este de origine latină şi derivă din numele bărbătesc Tatius, nume purtat şi de un rege al Sabelilor. În cinstea sfintei muceniţe s-au construit în Rusia numeroase mănăstiri şi biserici. Sfânta Muceniţă Tatiana este cinstită de Biserica Ortodoxă pe data de 12 ianuarie a fiecărui an.

Biserică şi centru catehetic în cinstea Sfintei Tatiana, la Ciutura

Tot în cinstea Sfintei Muceniţe Tatiana a fost ridicată acum mai bine de 10 ani biserica cea nouă din localitatea doljeană Ciutura. Situat la mai puţin de 15 km de Craiova în direcţia Bucovăţ-Caraula, sfântul locaş a fost împodobit cu un frumos centru de catehizare, înfiinţat în anul 2004 ca răspuns la problemele sociale existente în Parohia Ciutura. De atunci, prin implicarea directă a pr. Marius Bârlădeanu, fostul preot paroh, s-a început lucrarea de asistare la domiciliu a bătrânilor, apoi au fost vizaţi copiii aflaţi în risc de abandon şcolar. Tot în această perioadă a fost înfiinţat şi un mic cabinet medical cu un medic care mai bine de cinci ani a acordat asistenţă medicală gratuită persoanelor nevoiaşe. În cadrul centrului funcţionează şi o bibliotecă de carte universală ce cuprinde la ora actuală peste 500 de volume. `Ne-a bucurat faptul că pe lângă cei 25 de copii cuprinşi în proiectul «Alege şcoala!», la activităţile noastre au participat în mod constant peste 40 de copii care au dorit să fie cu noi la slujbele religioase, la lecţiile de cateheză şi la activităţile instructiv-educative pe care le-am desfăşurat, cum ar fi excursii, jocuri interactive sau pelerinaje. A fost pentru noi un feed-back extraordinar care ne-a încurajat permanent să continuăm. Mai mult, copiii i-au adus la centrul nostru şi pe părinţi, ba chiar şi pe bunici în câteva cazuri”, a precizat părintele Marius Bârlădeanu.

Din viaţa şi martiriul sfintei muceniţe

Sfânta Muceniţă Tatiana, pe care Biserica noastră o pomeneşte mâine, 12 ianuarie, s-a născut în Roma veche, într-o familie nobilă, dar care cunoscuse credinţa creştină şi o păstra în taină din cauza persecuţiilor împăratului roman Antonim Eliogabal (218-222), renumit pentru fărădelegile sale. Tatăl Sfintei Tatiana fusese de trei ori consul, însă era creştin binecredincios şi temător de Dumnezeu, păzind în taină credinţa cea dreaptă, pe care a împărtăşit-o şi fiicei sale. După moartea persecutorului Antonim, pe tronul Romei a urcat tânărul împărat Alexandru Sever (223-235). Avea doar 16 ani când a ajuns la domnie. Mama sa era creştină, Mammea, de la ea învăţând să-L cinstească pe Hristos, însă nu cu dreaptă credinţă, acceptând şi cultul zeilor, în palatul său găsindu-se, pe lângă chipul lui Hristos, şi statuile zeilor Apolo şi Orfeu, dar şi imaginea lui Avraam, cel din legea veche. Alexandru, deşi nu-i prigonea pe creştini, fiind născut din maică creştină, era amăgit de antipaţii săi, care făceau mult rău celor care-L cinsteau pe Hristos.

Pentru râvna cu care slujea Biserica, Sfânta Muceniţă Tatiana a suferit martiriul în timpul acestui împărat, refuzând să jertfească idolilor. Ajungând la vârsta majoratului, sfânta muceniţă nu a voit să se mărite, ci a ales să trăiască în curăţie şi în dragoste faţă de Hristos, rugându-se ziua şi noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi şi nevoiaşi. Părinţii sfintei nu s-au împotrivit acestei hotărâri, aşa că sfânta a mers mai departe, punându-se cu totul în slujirea Bisericii. Datorită curăţiei în care îşi ducea viaţa, Sfânta Muceniţă Tatiana a fost aşezată de Biserica din Roma în rândul diaconiţelor.

Deşi împăratul nu era cel care-i prigonea pe creştini, primejdia venea din partea dregătorilor mai mari sau mai mici, care căutau cu tot dinadinsul să dezrădăcineze credinţa în Hristos. Aşa se face că s-a dezlănţuit o mare prigoană, iar sfânta muceniţă care L-a mărturisit fără frică pe Hristos înaintea acestora a fost prinsă şi supusă la chinuri groaznice. Mai întâi a fost dusă în templul zeului Apolo, pentru a-l cinsti şi a-i aduce jertfe. Ea însă s-a rugat lui Hristos şi îndată s-a făcut cutremur, iar statuile zeului au fost distruse împreună cu o parte a templului. Foarte mulţi persecutori şi idolatri au murit atunci, iar diavolii care-şi făcuseră locaş între zidurile templului au fugit, tânguindu-se în întuneric.

În altă zi, muceniţa a fost dusă de judecător la templul zeiţei Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Fecioara s-a arătat ca şi cum s-ar fi învoit acestui compromis şi, ajungând ea în apropierea templului, diavolul care locuia aici s-a cutremurat de venirea ei şi a zis: „Vai mie, vai mie! Unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al cerului, pentru că foc din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc?” În momentul în care sfânta s-a apropiat de templul acesta, fulgere au coborât la rugăciunea ei din cer, arzând templul şi tot ce era în el. Altă dată, chinuitorii au aruncat-o în foc, dar focul nu o ardea, potolindu-şi puterea şi cinstind pe roaba lui Hristos.

După multe chinuri care nu au făcut-o să-i cinstească pe idoli, ighemonii au aruncat-o la un leu, crezând că acesta, flămând fiind, o va sfâşia. Leul, simţind sfinţenia muceniţei, s-a aşezat la picioarele ei. După ce a fost luat de lângă dânsa, leul a atacat pe unul dintre ighemoni, omorându-l.

După foarte multe încercări de a o face pe sfântă să renunţe la credinţa creştină, ighemonii i-au tuns părul capului, crezând că aşa o vor birui. După ce au tuns-o, au închis-o în templul zeului Die, pentru că li se părea că de acum nu mai putea face nici un rău idolului lor, de vreme ce, odată cu părul, s-au luat de la dânsa şi vrăjile. După două zile, ighemonii au venit la templu pentru a aduce jertfă zeului Die, dar când au intrat au găsit idolul sfărâmat şi pe sfânta luminată în rugăciune; toate rănile pe care le suferise parcă nu existaseră niciodată. După mai multe pedepse (bătăi, scoaterea ochilor, flagelarea cu biciul, aruncarea în temniţă, tăierea sânilor, aruncarea la fiare, aruncarea în foc), care nu au avut nici un rezultat, judecătorul a hotărât moartea sfintei prin tăierea capului. Scos din dregătoria sa, lângă dânsa a suferit martiriul, prin decapitare, şi tatăl ei.