In memoriam un mare cărturar

Ridicarea Episcopiei Râmnicului la o treaptă superioară, de Mitropolie a Olteniei, la 7 noiembrie 1939, a însemnat nu numai un act legitim şi necesar, dar şi o posibilitate de consacrare a activităţii cărturăreşti a primilor noştri mitropoliţi trecuţi azi la cele veşnice: Nifon Criveanu, Firmilian Marin, Nestor Vornicescu, Teoctist Arăpaşu. Între aceştia, Mitropolitul Nestor Vornicescu ocupă un loc aparte. Nu numai că nu este „de-al locului”, el venind dintr-o provincie românească înlăcrimată, dar s-a impus prin contribuţiile sale, deopotrivă, în istoria Bisericii Ortodoxe Române şi a culturii româneşti, ambele slujite cu abnegaţie şi devotament.

S-a născut la 1 octombrie 1927, acum 90 de ani, în comuna Lozova-Vorniceni, din părinţi ţărani: Vera (născută Roşu) şi Vasile, fiind cel mai mare din cei cinci fraţi. După primele şapte clase primare, urmare unei chemări lăuntrice, dar şi de teama tăvălugului bolşevic, fuge în ţară, intră novice la Schitul Nechit din Munţii Neamţului (1944), apoi frate rasofor la Mănăstirea ­Neamţu (1946), unde urmează cursurile Seminarului călugăresc de muzică bisericească (finalizate în 1949), continuate la Seminarul monahal superior (absolvit în 1951). Este tuns în cinul monahal cu numele Nestor la 10 martie 1951, an în care devine student la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi este hirotonit ierodiacon la biserica Schitului Vovidenia de lângă Mănăstirea ­Neam­ţu. Absolvă institutul cu teza de licenţă „Concepţia creştină ­despre viaţă”, în 1955, şi toamna intră la cursurile de doctorat în teologie, secţia istorică, specialitatea patrologie, îndrumător fiindu-i preot prof. dr. I.G. Coman, doctorat susţinut în 1983, cu o teză despre primele scrieri patristice din literatura noastră (sec. IV-XVI).

Parcursul în ierarhia bisericească

Un an mai târziu este hirotonit ieromonah în Catedrala Episcopală de la Roman. După absolvirea doctoratului, în 1956, este numit preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi bibliotecar al mitropoliei. În 1960 este hirotesit duhovnic la Catedrala Mitropolitană ieşeană de către Mitropolitul (apoi Patriarhul) Iustin Moisescu.

În primăvara lui 1962 este ales stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava şi hirotonisit protosinghel. În februarie 1966 este hirotonisit arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi apoi stareţ (la 25 martie 1966) la Mănăstirea Neamţu. Între 1969-1970, a urmat cursurile Institutului Ecumenic de la Bossey (Elveţia), face un stagiu practic de ecumenism la Geneva şi urmează cursurile de doctorat la Facultatea Autonomă Protestantă de Teologie din Geneva, preocupat de istoria bisericească medievală.

În august 1970, revine la stareţia Mănăstirii Neamţu, iar la sfârşitul aceluiaşi an este ales, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (la propunerea Mitropolitului oltean Firmilian) cu titlul Severineanul (fiind al 77-lea arhiereu al Bisericii Ortodoxe Române, după dobândirea autocefaliei din 1885), este locţiitor de Arhiepiscop al Craiovei (1972-1973, după trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Firmilian). „În slujirea de Episcop-vicar - mărturiseşte Mitropolitul Nestor - m-am sârguit întru îndeplinirea tuturor răspunderilor încredinţate, continuând şi activitatea de cercetare ştiinţifică în vederea redactării tezei de doctorat, precum şi în alte probleme”. La 20 aprilie 1978 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, fiind întronizat la 23 aprilie 1978.

Ascultări bisericeşti

Din 1979 este preşedintele Comisiei naţionale române de istorie eclesiastică comparată, membru al Congresului Internaţional de Bizantologie. Ca membru al Sfântului Sinod, i-a fost încredinţată conducerea Comisiei canonice, a Comisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor români. În 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldovei. A fost distins, între altele, cu: Ordinul Crucea „Sfântului Mormânt” al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Ordinul „Sfântul Sofronie Vraceanschi” al Patriarhiei Bulgare, Ordinul „Sfântul Serghie de Radonej” al Bisericii Ortodoxe Ruse, Medalia „Sfântul Marcu” a Patriarhiei Alexandriei, Ordinul „Sfântul Constantin cel Mare”, conferit de Primăria Romei etc. Trece la cele veşnice la 17 mai 2000 - Anno Domini - şi-şi doarme somnul în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova.

O întâlnire providenţială

Există în viaţa fiecărui om întâlniri benefice, decisive cel puţin pentru unul dintre protagonişti. În istoria spiritualităţii universale, întâlniri de acest fel sunt numeroase şi cunoscute, astfel încât nu cred că este cazul unor exemplificări. O asemenea întâlnire avea să devină marcantă pentru devenirea mea ulterioară. Era în anul de graţie 1970, eu fiind arhivist şi custode la sala de lectură a filialei craiovene a Arhivelor Statului. Sfios, a pătruns în sala de lectură un tânăr călugăr, cu figură ascetică, spre a-mi solicita, pentru început, inventarele fondurilor arhivistice şi istoricul filialei. Era pentru prima dată când stăteam, la vârsta de 25 de ani, faţă în faţă cu un călugăr. Nu ştiam nici formula de adresare, dar m-a scos din încurcătură interlocutorul meu, eminentul călugăr Nestor Vornicescu, proaspătul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Din capătul sălii de studiu, involuntar, îi urmăream privirea şi modalitatea de concentrare asupra documentelor de arhivă. Probabil că mi-a sesizat curiozitatea, căci, cu prilejul pauzelor de lectură, m-a abordat. Mi-a dăruit, mai întâi, câteva ilustrate cu Mănăstirea Neamţului (apoi şi cu alte mănăstiri din nordul Moldovei), unde a urmat treptele ierarhice de la frate rasofor până la cea supremă într-o mănăstire, cea de stareţ. A fost începutul unei colaborări care a durat 30 de ani, până la „Anno Domini 2000”, când a trecut la cele veşnice sau când s-a renăscut întru Domnul, după fericita metaforă creştinească.

Pronia cerească a făcut ca smeritul semnatar al acestor însemnări să fie onorat, pe parcursul a trei decenii, de prietenia şi îndrumarea spirituală a celui care a fost unul din marii mitropoliţi cărturari din istoria Bisericii Ortodoxe Române. În tinereţe, am beneficiat de preţuirea şi de îndrumarea părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa (cu care am fost coleg de facultate, după eliberarea sa din închisorile politice din România bolşevizată) şi a scriitorului şi universitarului Ioan Alexandru. Dar înaltul Mitropolit Nestor m-a urmărit statornic până în ultimele sale clipe pământeşti, precum, ulterior, Patriarhul de veşnică pomenire Teoctist.