„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
În vizită la Colegiul „Gheorghe Chiţu”
Copiii Centrului social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat la sfârșitul săptămânii trecute la o activitate de formare a abilităților practice, coordonată de elevii Colegiului Național Economic „Gheorghe Chițu”. De asemenea, copiii Centrului de zi „Aripi de lumină” au participat săptămâna aceasta la cea de a III-a ediţie a spectacolului aniversar „Zâmbet de copil”.
Beneficiarii Centrului social „Best Life” din Craiova au fost întâmpinați de directorul adjunct al Colegiului Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova, prof. George Călăfăteanu, care le-a urat bun venit și le-a vorbit despre bucuria colaborării dintre cele două instituții. „Pentru elevii școlii noastre, activitatea de astăzi împreună cu Centrul social «Best Life» este o oportunitate de a împărtăși experiența pe care elevii noștri o au în domeniul alimentației publice și al pregătirii prăjiturilor și de a conlucra cu cei mici. Este o activitate pe care an de an o organizăm, având o colaborare foarte bună cu Mitropolia Olteniei, cu Centrul social «Best Life», și sperăm ca cei mici să învețe din experiența prietenilor lor mai mari, iar elevii de la colegiul nostru să le arate deprinderile pe care ei le-au dobândit”, a declarat prof. George Călăfăteanu, director adjunct al Colegiului Național Economic „Gheorghe Chițu”.
„O acțiune de suflet”
Beneficiarii așezământului social, fetițe și băieți, au învățat astfel cum se prepară pizza și prăjitura de post, reușind să lege prietenii frumoase cu elevii colegiului. „Am făcut pizza și când o să mă duc acasă, voi încerca să gătesc și eu. Vreau să mă fac bucătar când voi crește”, a mărturisit David, unul dintre copiii participanți la acțiune.
Elevii Colegiului „Gheorghe Chițu” s-au declarat încântați să le transmită celor mici din cunoștințele lor. „Mă bucur că am această oportunitate să îi ajut pe copii. Ne-am solidarizat, elevi și profesori, pentru a cumpăra cele necesare acestor preparate și a lua parte la o acțiune dragă nouă și invitaților noștri. Este o acțiune de suflet”, a spus Dan Dumitru Militaru, elev în clasa a XII-a. Luciana Spânu amintește despre folosul acestei experiențe atât pentru copilași, cât mai ales pentru liceeni. „Este o nouă experiență. O experiență care ne învață destul de multe, să apreciem tot ce avem. Copiii sunt foarte buni, suntem fericiți să avem prilejul de a le oferi din ce avem noi”, a adăugat Luciana Spânu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul „Gheorghe Chițu” din Craiova.
Activităţi pentru copiii Centrului „Aripi de lumină”
Copiii de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfânta Ana” din Craiova au participat săptămâna trecută la cea de a III-a ediţie a spectacolului aniversar „Zâmbet de copil”. Evenimentul s-a desfășurat în sala Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova. Alături de preşcolari au fost invitați, de asemenea, copiii de la Centrul social „Aripi de lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei. Zilele Grădiniţei „Sfânta Ana” au debutat cu acest spectacol, au continuat cu lansarea revistei grădiniței, aflată la ediția nr. 3, şi s-a încheiat cu simpozionul județean „Împreună spunem DA Pământului”, care a avut loc la Biblioteca Județeană `Alexandru și Aristia Aman”, marţi, 22 martie. „În cadrul parteneriatului încheiat la începutul anului școlar între Asociația Vasiliada şi Grădinița cu program prelungit «Sfânta Ana» , un grup de copii ai Centrului «Aripi de lumină» s-au lăsat purtaţi pe aripile copilăriei într-o lume a zâmbetului, veseliei și bucuriei, fiind însoțiți în această călătorie de copiii preșcolari. Într-o atmosferă de sărbătoare, momentele artistico-interpretative desfășurate au avut menirea să evidențieze diferite teme artistice, atât prin textul literar artistic, cât și prin cel muzical, prin repertoriul coregrafic, recuzită și decor”, a declarat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului social „Aripi de lumină”. În cadrul serbării, copiii au interpretat personaje din cele mai cunoscute poveşti și au dansat, îmbinând armonios muzica, dansul și teatrul. A fost apreciată, în egală măsură, parada costumelor din materiale reciclabile.