Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Întâlnire binecuvântată lângă Castelul „Roşianu”

Întâlnire binecuvântată lângă Castelul „Roşianu”

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Oltenia
Un articol de: Pr. Doru Marcu - 31 Mai 2018

Castelul „Roşianu” din localitatea Poiana, judeţul Gorj, a îmbrăcat şi anul acesta veşmânt de sărbătoare cu prilejul organizării celei de a XIV-a ediţii a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Activitatea a avut loc la finele săptămânii trecute şi a avut ca temă „Tinerii Bisericii - voluntari pentru Hristos!”.

În prezența și cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, localitatea Poiana din județul Gorj a găzduit o nouă ediţie a Congresului Tinerilor Creștini Ortodocși din Mitropolia Olteniei. Întâlnirea de anul acesta a avut ca temă de dezbatere „Tinerii Bisericii - voluntari pentru Hristos”, participând peste 300 de tineri, cu vârste diferite, din întreaga Mitropolie a Olteniei (județele Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Olt).

Programul acestei întâlniri a fost unul tradițional, încărcat cu momente speciale. Astfel, la primele ore ale dimineții invitații speciali și grupurile parohiale de tineri au poposit în curtea Bisericii „Sfântul Dimitrie” a localității gorjene Poiana, unde a avut loc întâmpinarea IPS Părinte Irineu pentru a participa într-o unire și într-o credință la slujba Dum­nezeieștii Liturghii. Momentul a fost unul special pentru tinerii invitați, care au avut bucuria de a se împărtăși, conform rânduielii ortodoxe, cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

„Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc”

În prezența tinerilor, IPS Mitropolit Irineu a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, capitolul 7, versetele 37-53, unde se vorbește despre reprimirea în ceata apostolilor a Sfântului Petru, dar și despre slujirea la care acesta a fost chemat. În prima parte a cuvântului, Înaltpreasfinția Sa vorbit tinerilor olteni despre faptul că Mântuitorul Hristos cunoaște inimile noastre, cum odinioară a arătat că știe ce este în inima lui Petru. Acesta a mărturisit cu gând curat ceea ce și noi trebuie să învățăm a rosti „Da, Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc”. Îndemnul Mântuitorului Hristos către Sfântul Apostol Petru de a paște mielușeii Săi se referă în mod direct la tinerii creștini. Pentru IPS Părinte Irineu, „mielușeii Mântuitorului sunteți voi, cei pe care Biserica îi aduce aici, ca să fiți îndrumați de părinții duhov­nicești, de episcopii și de preoții noștri, ca împreună să formăm turma cea duhovnicească a Mântuitorului Iisus Hristos”.

Concluziile cuvântului de învățătură ale Părintelui Mitropolit Irineu au adus înaintea ascultătorilor virtutea și darul iubirii. Fără dragoste nu ar exista viața pe pământ și prin dragoste suntem legați unul de celălalt. Din iubirea pentru tineri, acest congres al tinerilor din Mitropolia Olteniei a devenit realitate și tradiție în același timp, pentru că iubirea adună pe oameni la un loc.

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel trebuie să le purtăm neîncetat în inima și gândurile noastre, iar dacă dragoste nu avem, nimic nu suntem. Din dragoste izvorăsc și virtuțile tânărului creștin, anume loialitatea față de Biserică, credincioșia, încrederea, onestitatea și sinceritatea.

Activităţi interactive lângă Castelul „Roşianu”

Programul congresului tinerilor creștini ortodocși olteni a continuat, după momentul liturgic, cu o procesiune în preajma Castelului „Roșianu”, în imediata apropiere a bisericii. Pentru partea aceasta a programului, moderator a fost părintele diacon Ovidiu Cuncea, bine cunoscutul actor al Teatrului Național din București, cel care a încălzit atmosfera prin cuvintele sale pline de bucurie.

În mijlocul poienii, care în limbaj biblic înseamnă rai, un frumos cort a găzduit agapa frățească, la care au luat parte tinerii invitați, oficialitățile locale și județene, alături de IPS Părinte Irineu. Atmo­sfera a fost una de sărbătoare, invitații având bucuria de a asculta și vedea programul folcloric prezentat de Grupul „Izvorașul”, coordonat de domnul Nicu Tudorescu și de doamna Melania Luican, din Parohia Raci, comuna Negomir, județul Gorj. De asemenea, Corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, coordonat de prof. dr. Victor Șapcă și alintat de către Părintele Mitropolit Irineu cu numele de „Juveții de la Coșuna”, a interpretat câteva melodii folclorice care au atras aplauzele tinerilor participanți.

La finalul agapei frățești, IPS Părinte Irineu a mulțumit Consiliului Local al Primăriei Turburea, condus de domnul primar Ion Bârcă, pentru găzduirea acestui eveniment și pentru bunătatea cu care an de an tinerii olteni sunt primiți la această adunare. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit oficialităților județene pentru prezență și implicare, tinerilor creștini ortodocși pentru dragostea de a răspunde afirmativ invitației, dar și preoților coordonatori, preoților protoierei Ionuț Câmpeanu și Iulian Mărgineanu, profesorilor de religie prezenți și părinților tinerilor care au dorit să-și trimită copiii la această întâlnire.

Pregătiri pentru ITO 2018

A treia parte a programului a avut în vedere organizarea a șase grupuri de tineri, coordonate de câte un moderator, pentru a le da ocazia de a se cu­noaș­te şi dezbate texte biblice care ne amintesc de importanța tână­rului și a tinereții, dar și pentru a identifica calitățile tânărului creștin de astăzi care dorește să devină voluntar pentru Hristos. Totodată, s-a dorit informarea tinerilor despre evenimentul denumit ITO Sibiu 2018 (Întâlnirea Interna­țională a Tinerilor Ortodocși), programat pentru perioada 6-9 septembrie 2018. Mai mult decât atât, organizatorii congresului au anunțat faptul că în anul 2019 Arhiepiscopia Craiovei va fi gazda acestui eveniment de anvergură.

În cântecul stropilor de ploaie, programul Congresului Tinerilor Creștini Ortodocși din Mitropolia Olteniei, ediția a XIV-a, s-a încheiat prin intonarea axionului „Cuvine-se cu adevărat”, cu bucuria unei experiențe de neuitat, atât pentru organizatori, dar mai ales pentru tinerii participanți.