„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Jertfa lui Hristos, izvor al nemuririi
Mâna preotului, în cadrul Sfintei Liturghii, devine puntea dintre om şi Dumnezeu, prin dăruirea Euharistiei. Trupul lui Hristos, în viziunea Sfântului Ignatie Teoforul, este leacul nemuririi, doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos. Euharistia este izvorul vieţii şi dreptăţii, dar nu prin trup ca atare, ci pentru că este Trupul lui Hristos-Dumnezeu.
Părintele Dumitru Stăniloae, în lucrările sale, insistă asupra prezenței reale sacramentale a Domnului în Euharistie. Subliniază că aici este prezența cea mai deplină a lucrării celei mai eficace a lui Iisus Hristos în Biserică. Mântuitorul Își însușește trup real din Fecioara Maria, cu care pătimește pe cruce, înviază, Se înalță cu el la cer șezând de-a dreapta Tatălui. Prezența Lui reală, Sânge și Trup, se găsește în chip tainic în vinul și pâinea prefăcute în cadrul Sfintei Liturghii. Prin această Taină, Hristos operează extinderea mântuirii, a cărei sursă S-a făcut prin faptul că a luat un trup ca al nostru, a întipărit în el dispoziția jertfei supreme, pe care a suportat-o spre lauda Tatălui și cu care are să vină din nou să judece vii și morții, spre viața sau osânda veșnică. Prin trupul lui Hristos noi putem să participăm la toate cele ce s-au petrecut în Trupul Său, gustând încă din clipele acestea pământești tot ce vom putea primi în veacul viitor, imprimând și în noi starea capabilă de jertfă, puterea învierii și a slavei veșnice. Acestea toate formează un tot unde „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Gal. 3, 28).
Biserica, „laborator liturgic”
Biserica devine locașul sau/și laboratorul unde se săvârșește taina înfricoșătoare a unirii mai presus de minte și de rațiune: Dumnezeu Se face „un trup și un Duh cu biserica sufletului, iar sufletul cu Dumnezeu”. În acest locaș toate rațiunile devin o singură Rațiune, iar în această Rațiune este cuprinsă toată zidirea și toată creația. Cei care participă la Taina Trupului și a Sângelui înaintează și ei odată cu rațiunea lor spre Logosul Divin. Prin pogorârea Sfântului Duh se unesc credincioșii cu pâinea și vinul, în alte cuvinte, cu Mântuitorul Hristos, devenind un întreg. Această unire nu ar fi putut exista dacă nu Se jertfea Fiul lui Dumnezeu Care, prin jertfa Sa veșnică, Se aduce în mod continuu în fața Tatălui, iar noi toți devenim membre ale Trupului lui Hristos Care este „Același, ieri, azi și în veci”. Jertfa constă în lauda ce se aduce de către creatura rațională Tatălui și predarea totală față de El, prin această jertfă fiind invitată întreaga umanitate la ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu, avându-L ca model pe Însuși Hristos, prototipul ascultării și al iubirii desăvârșite față de Tatăl. În iubirea Sa imensă, El Se golește pe Sine și devine un Om purtător de slăbiciuni și patimi nepăcătoase și, mai mult decât atât, Se aduce jertfă fără prihană pe Golgota, arătând prin aceasta predarea și iubirea infinită față de Tatăl. Prin părtășia la această Taină a Sfintei Euharistii, suntem invitați să pătrundem dincolo de iconostasul materiei și să ne predăm pe noi înșine Tatălui așa cum S-a predat și Hristos. Iată, prin Hristos, pâinea devine Trupul Său, iar vinul Sângele Său, iar prin această Taină jertfa devine lauda adusă Tatălui prin Fiul și prin cei care se jertfesc alături de El.
Prin jertfa lui Hristos, omul moare tainic în Dumnezeu. Această moarte nu este însă spre pieire, ci spre veșnicie, dat fiind faptul că acela care moare în iubire nu poate să moară, ci trăiește în iubirea Lui; „Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4,16).
Mântuirea se realizează prin comuniunea reală cu Hristos, Cel prezent în Euharistie, ca o acţiune reală a credinciosului cu Dumnezeu-Omul, întrupat, răstignit şi înviat. Euharistia reprezintă înfăptuirea efectivă a mântuirii noastre și este răspunsul dragostei lui Dumnezeu față de omul neascultător.
Tradiția ortodoxă este o tradiție liturgică. Aici, Biserica trăiește în Euharistie și prin Euharistie. Lumea, în totalitatea ei, este în întregime o Liturghie cosmică care aduce în fața lui Dumnezeu întreaga creație. Viziunea euharistică a lumii și a istoriei pe care viața liturgică ortodoxă o cuprinde nu poartă soarta schemelor teologice și filozofice, care au adus cu ele criza în relațiile dintre teologie și viață. Viața liturgică ortodoxă are o viziune personală asupra creației. În concepția veche, a primelor veacuri creștine, Euharistia era un act de adunare, ca manifestare comună integrală a Bisericii, iar nu ca o legătură culminantă a fiecăruia în mod separat cu Dumnezeu. Euharistia este, în mod fundamental, o lucrare a întregii Biserici. În Biserica veche nu era dezvoltat conceptul de Taine, ci se vorbea despre o singură Taină, și anume Taina lui Hristos. Doar prin Hristos noi putem înțelege Euharistia, fiindcă ea este trupul lui Hristos, Hristos Însuși, Hristosul Întreg. Taina aceasta în Hristos nu trebuie văzută ca un mijloc al unui har abstract și independent de hristologie, ci ca pe Hristos Însuși Care mântuiește lumea și pe om și ne împacă cu Dumnezeu prin Sinele Său. Caracterul esențial al Euharistiei stă în aceea că este adunare și act și că în ea se contemplă și se recapitulează și este trăită întreaga Taină a lui Hristos, mântuirea lumii.
„Comuniunea tainică”
Euharistia ca act și comuniune oferă vieții morale un sens fundamental: regăsirea adevăratelor sale valori. În viața liturgică ortodoxă moralitatea nu izvorăște dintr-un raport juridic cu Dumnezeu, ci din metamorfoza și înnoirea zidirii și a omului în Hristos. Biserica oferă lumii o societate sfințită care va anima creația prin prezența ei sfințitoare. Prezența mărturisitoare care nu făurește legături greu de purtat pentru oameni pentru a-i trage forțat la mântuire, ci îi cheamă la libertatea ființială, la o comuniune cu Dumnezeu prin care are loc reînnoirea lumii. Euharistia, în natura ei intimă, cuprinde o dimensiune eshatologică, care, oricât ar pătrunde în istorie, nu se transformă în istorie. Această penetrare eshatologică în istorie nu este o evoluție istorică ce poate fi înțeleasă logic și empiric, ci o coborâre verticală a Duhului Sfânt prin care veacul de acum se metamorfozează în zidire nouă în Hristos.
Prin jertfa lui Hristos, pâinea care este hrana trupului fiziologic devine hrana spirituală a sufletului, care te face nemuritor. Acest medicament al nemuririi, Trupul lui Hristos, este cel mai de preț dar pe care poate să-l primească umanitatea. Precum oamenii în lume își dăruiesc lucruri în dar cu diferite ocazii ca să-și arate respectul și iubirea lor față de ceilalţi, tot așa și Hristos Își dăruiește Trupul și Sângele Său, cel mai prețios odor, ca să viețuim veșnic alături de El. Hristos, Pâinea cea adevărată, devine hrana învierii și a nemuririi. Aceste cuvinte le-a rostit Însuși Hristos ucenicilor și, prin urmare, tuturor celor care cred în El ( In. 6, 32-35).
Prin Trupul lui Hristos, credincioșii se unesc cu Hristos și, prin El, se unesc unul cu altul, devenind un singur trup. Dacă prin celelalte Sfinte Taine Hristos slujește prin mâna preotului, iată că în Taina Euharistiei Mântuitorul Se dăruiește pe Sine în chip desăvârșit. Comuniunea noastră cu El, prin această Taină, este răspunsul nostru la acest dialog și asumarea responsabilității de a purta numele de creștin. (Pr. Iulian Cravcenco)