Lămuriri şi înţelesuri de onomastică creştină

Pentru o imagine rezumativă a practicii atribuirii numelor, amintim că, în civilizațiile asiatice, cea chineză, de exemplu, persoanele au trei nume: primul este patronimicul (cel de familie), al doilea este purtat de toți copiii acelorași părinți (nume al generației) și al treilea (de-abia!) este cel exclusiv individual. Despre specificitate şi încreştinarea acestor nume vom vorbi în cele ce urmează.

Spre deosebire de celelalte limbi indo-europene, limba latină a adoptat, la copiii de sex bărbătesc, sistemul chinezesc (și etrusc) al celor trei nume, dintre care primul era numele pus la naștere (praenomen), al doilea era numele ginții și avea finala în -ius (exemple: Duilius, provenit din duellum/ luptă în doi, Caecilius, din caecus/ orb, Claudius, din claudus/ șchiop etc.).

Fetele nu beneficiau de nume la naștere, fiind apelate prin substantive diminutivate, ca fetița, mititica, micuța etc. Destul de târziu, spre sfârșitul republicii, născutele de sex femeiesc primesc nume gre­cești: Corinna, Delia, Lesbia etc. Remarcăm și că alegerea numelui era o preocupare evidentă pentru clasele conducătoare, care au simțit nevoia să își impună și aici excesele de putere. Au reglementat ferm acest proces, limitând, în mod abuziv, posibilitățile de selecție a prenumelor masculine la doar 18 substantive agreate: Appius, Aulus, Decimus, Gaius, Gnaeus, Kaeso, Lucius (cel născut pe lumină/ de la lux/ lumină), Mamercus, Manius (cel născut în zori, de la mane/ dimineață), Marcus, Numerius, Publius, Quintus, Servius (cel salvat/ de la servo, a salva), Sextus, Spurius, Tiberius (de la Tiberis/ Tibru), Titus. În schimb, Franța, mult mai democrată, a permis cetățenilor utilizarea numelor din calendar și din istoria veche, considerate relevante prin valoarea simbolică pe care o reprezentau pentru popor și, deci, demne de a fi perpetuate.

Semnificaţia creştină a numelor

După răspândirea creștinis­mului, prin apostoli și, mai ales, prin celebrele și sacrele surse scrise (Vechiul și Noul Testament), se constată o diversificare semnificativă a direcțiilor din care proveneau numele. Astfel, latina a înregistrat un aflux de nume religioase, majoritatea dintre ele traduse și adaptate: Iordannes, abrevierea termenului Iordan/ apă curgătoare, care înseamnă cu două repejuni (sensul este motivat de faptul că direcția de curgere a râului se schimbă de Bobotează), Nicolaus, intrat prin filieră grecească, din gr. Niko/ a învinge, laos/ popor, Petrus, din gr. Petros, care era traducerea ebraicului Kifa, Anastasie, din gr. Înviere (întâlnit în română în special prin numele de familie Năstase, Tasie/ Tasia, Tașcu, Tașcău), Damaschin, însemnând originar din Damasc (a generat în română numele de familie Maschin, Mischie). După prăbușirea Imperiului Roman, s-a realizat o uniformizare europeană a opțiunilor pentru numele cu rezonanță creștină, dis­tincțiile realizându-se în caracteristicile fonetice, ortografice ale fiecărei limbi. Fenomenul s-a rafinat în timp, așa încât echiva­lențele sunt conform exemplelor următoare: Iohannes are variantele Jean (fr.), Juan (sp.), Giovanni (it.), John (engl.), Johan (germ.), Evan (galeză), Ivan (rusă și bg.), Jan (polonă și cehă), Janos (mg.), Iannis (gr.), Ion (rom.); Elisabeth are formele Isabel, Elise, Lise, Babette (fr.), Betty, Bessie, Lizzie (engl.), Erzsebet (mgh.), Lisaveta, Saveta, Veta (gr.).

Benedict, Chesarie, Isat...

Având convingerea utilității pentru cititori a abordării etimologiilor onomasticelor, prezentăm, în continuare, traduceri și expli­cații ale unor prenume și nume cu origine latină. Dintre acestea, unele se regăsesc atât în sistemul românesc, cât și în cele interna­ționale, ca patronimice sau ca nume de botez: Benedict, cu sensul de binecuvântat, intră în familia lexicală a lui benedicțiune, Chesarie, cu varianta redusă Isar, sau cu cea derivată Isărescu, provine din Caesar/ împărat, Clement, din adjectivul Clemens (blând). Denisa este femininul de la Dionis (cu radicalul în Dio/ zeu), Dominic provine din domini - dies (ziua de duminică); varianta feminină este Domnica; Fevronia se corelează cu verbul februo - a purifica, Fabian este provenit din substantivul fabius, care înseamnă bob, Gherman este varianta lui Germanus (frate), Hințea/ Hintea/ Hința, utilizate ca nume de familie, provin de la sfânt (sanctus), Iacomi este o variantă de la Iacob, Iustin este un substantiv provenit din adjectivul iustus/ drept, Ilarie este o reducție de la adjectivul hilaricus (vesel), din care provine și Ilarion. Laurențiu, de la forma Laurentius, provine de la subs­tantivul laurus/ dafin, folosit în Roma antică pentru confecțio­narea cununilor cu care erau primiți învingătorii; de asemenea, substantivul este corelat cu numele cetății Laurentum (de unde și numele de familie Arvinte, Lavru). Marian are ca bază numele propriu Marius (de la zeul Marte), dar, ca și Marin, poate fi considerat format de la femininul Maria, cu sufix moțional. Maxim este o formă adjectivală, din maximus, superlativul de la magnus, Mercurie provine din Mercurius, zeul comerțului la romani (merces/ marfă).

Marcu, Luca, Paulus...

Alte nume sunt obținute prin renunțarea la desinențe sau prin suplimentarea unor segmente la finală: Marcu, de la Marcus (dedicat zeului Marte), Luca, din Lucas, hipocoristic de la Lucanus (care a dat și Lucius/ Lucian, însemnând cel născut pe lumină). Macrina are ca bază adjectivul macer/ slab, Olivian provine din olive/ măslin. Papiu este o formă a lat. papia/ tată. Patrichie este în directă legătură cu Patriciu, forma patricius, sinonim cu nobil, aristocrat, datând din perioada lui Constantin cel Mare. Acest nume denumea cel mai înalt titlu nobiliar după împărat.

Pavel (lat. Paulus) are sensul de mic, umil (numele românesc de familie Pau este o reducție de la Paul). Precizăm de asemenea că forma Pavel, extinsă prin intermediul cărților de cult, în care apare figura Sfântului Apostol al lui Iisus, caracterizează limbile ortodoxe, în timp ce, în limbile catolice, se recurge la echivalentul Paul. Notăm de asemenea numele Sfântului Apostol Pavel, care înainte de convertire era Saul. De acesta se leagă cele mai multe epistole din Noul Testament, ceea ce eviden­țiază calitățile lui de bun orator, de misionar creștin, de moralist.

Siluan este o evocare a zeului pădurii, Siluanus, iar Silvestru este înrudit cu acesta, provenind de la silva (de pădure, de sălbăticie). Sibila are ca reper numele comun al personajelor cu puteri previzionare din mitologia romană, sibilele, având și sensul de profeți (men­ționăm că toponimul Sevila s-a format de la același cuvânt de bază). În onomastica românească, cuvântul este foarte rar, apărând ca substantiv comun. Tatianus, cu sursă în substantivul lat. tatius (tată), apare utilizat cu precădere la feminin, Tatiana, cu varianta Titiana, și caracterizează atât onomastica românească, cât și pe cea a limbilor slave. Precizăm în acest sens că substantivul a stat și la baza formării numelui de familie Titieni. Tecla, cu sensul de țiglă, se folosește rar ca prenume, fiind întâlnit ca nume monahal sau patronimic (Teclu). Tiron are sensul de recrut, Tit (-us) înseamnă porumbel.

Valerian, Valentin, Vitalie...

Valerian se explică prin valerianus, fiind întâlnit mai mult cu forma Valerius, un derivat de la verbul valeo (a fi tare). La un adjectiv derivat de la acesta se raportează și Balint (de la valens/ puternic, viguros), care caracterizează în general patronimicele din Ardeal. De asemenea, Valentin este o reducție de la Valentinus, provenit din valens (puternic, viguros; toponimul și numele Bolintin, Bolintineanu ar putea fi interpretate atât prin Valentin, cât și prin arhaicul volintir). Pulheria s-a dezvoltat de la adjectivul frumoasă, prenume frecvent în onomastica românească a secolelor XVIII-XIX, astăzi intrat în conservare. Pogonat provine din paganus/ păgân, fiind utilizat în română ca nume de familie și cunoscut prin intermediul actriței Margareta Pogonat. Remet se corelează cu adjectivul eremit/ sihastru, apare mai ales în toponime, cum ar fi Râmeț, Remetea. Vitalie are ca etimon substantivul vita/ viață, fiind folosit în special ca prenume în onomastica slavă.