„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Liturghie arhierească în ctitoria Sfântului Nicodim
Ca în fiecare an la 1 martie, Sfânta Mănăstire Topolniţa îşi primeşte cu dragoste pelerinii, adunaţi aici la rugăciune din toate colţurile Olteniei. Credincioşii vin în această zi în număr mare pentru a lua apă sfinţită şi pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Mănăstirea mehedinţeană Topolniţa a adunat şi anul acesta mulţime de pelerini, în prima zi a lunii martie. Momentul a fost marcat prin prezenţa PS Părinte Nicodim, care a săvârşit aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi slujba Aghesmei mici. Din soborul ce a slujit la Sfânta Liturghie au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Pavel Nicolăescu, stareţul Sfintei Mănăstiri Topolniţa, pr. consilier Adrian-Antonie Olărean și părinți slujitori ai Mănăstirii Topolnița. Slujba a fost oficiată în biserica veche a mănăstirii, iar atmosfera de rugăciune a fost întregită de o parte din protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin, care au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite.
Binecuvântări arhiereşti
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, PS Părinte Nicodim a mulţumit celor prezenţi pentru că au lăsat grijile şi treburile gospodăreşti pentru a fi împreună în duh de rugăciune în sânul obştii monahale, având în vedere că a fost zi de lucru. Ierarhul mehedinţean a mai vorbit despre părinții care s-au nevoit în această mănăstire și datorită cărora avem frumoasa tradiție ca în ziua de 1 martie, după Sfânta Liturghie, să fie săvârşită slujba Aghesmei mici în fața bisericii de zid a mănăstirii. În cadrul acesteia au fost citite şi molitfele Sfântului Trifon, pentru îndepărtarea dăunătorilor de la ţarinile, dar şi de la seminţele ce urmează a fi semănate de credincioşi, acum, la început de primăvară. Această rânduială a fost aşezată de vrednicul de pomenire ieromonah Graţian Rădac, stareţul Mănăstirii Topolniţa în perioada 1943-1990. În încheiere a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru vieţuitorii sfântului aşezământ mănăstiresc. Amintim faptul că la 1 martie 2018 s-au împlinit 28 de ani de la înmormântarea stareţului Graţian Rădac, inițiatorul acestui pelerinaj la sfânta mănăstire de 1 martie.
Mănăstirea Topolniţa este o mănăstire de călugări, cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Este situată în comuna Izvorul Bârzii, judeţul Mehedinţi, la 27 km de Drobeta-Turnu Severin. Prima biserică a mănăstirii a fost zidită, după cum spune tradiţia, de Sfântul Nicodim. Biserica actuală, în formă de cruce, a fost ridicată în anul 1646, de ctitorul Lupu Buliga. A fost pictată în anul 1673, în frescă, stil bizantin, de zugravii Grigore „Grecul” şi Dima „Romanul”. Începând cu 21 mai 1993 sfintele slujbe se săvârşesc şi la bisericuţa de lemn ce poartă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.