„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Liturghie şi filantropie în parohiile oltene
Săptămâna aceasta în mai multe parohii din Mitropolia Olteniei au fost organizate seri de rugăciune şi meditaţie duhovnicească, în vederea întăririi credincioşilor în perioada Postului Mare. Între acestea se numără şi întâlnirea preoţilor din Cercul pastoral Ciutura, Protopopiatul Craiova Nord, judeţul Dolj, la biserica cu hramurile „Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa” şi „Sfântul Serafim de Sarov” din localitate.
Miercuri, 14 martie, credincioşii din Parohia Ciutura, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, au participat în număr mare la Taina Sfântului Maslu săvârşită în biserica parohială cu hramurile „Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa” şi „Sfântul Serafim de Sarov”. Întâlnirea a avut şi un scop misionar, credincioşii paticipând la o lecţie de cateheză susţinută de preoţii slujitori la finalul slujbei religioase. „Au devenit deja o tradiţie aceste întâlniri organizate în perioada Postului Mare, iar credincioşii participă în număr tot mai mare, de la an la an. Ne-am bucurat şi de prezenţa fraţilor preoţi, coslujitori astăzi ai Tainei Sfântului Maslu, care au răspuns cu dragoste invitaţiei de a ne fi alături în această seară. De asemenea, am socotit necesar să adăugăm la slujbele noastre obişnuite, la post, la rugăciune, la milostenie, la Taina Sfântului Maslu, săvârşită special pentru tămăduirea sufletelor şi a trupurilor, şi un moment de cateheză apreciat de credincioşii noştri”, a precizat preotul paroh Ionel Marcu.
Bucurii duhovniceşti la „Casa Materna” din Râmnic
Sub îndrumarea Sectorului social-filantropic, Protoieria Râmnicu-Vâlcea, împreună cu reprezentanții Consiliului elevilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” și ai Centrului catehetic al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“, a organizat marţi, 13 martie, o nouă activitate social-filantropică în Arhiepiscopia Râmnicului. Acțiunea a constat în cercetarea beneficiarilor Centrului `Casa Materna” și ai Centrului pentru Victimele Violenței în Familie din Râmnic. „Prin acțiunea întreprinsă astăzi am încercat alături de elevii seminariști și de părinții prezenți să aducem puțină bucurie pe chipurile acestor copii, dar și mamelor lor care au îndurat și îndură ispitele grele generate de violențele din familie și nu numai. Totodată ne rugăm Bunului Dumnezeu să reverse din belșug Darul Său peste acești copii și aceste mame care de multe ori ne sunt pilde vii de răbdare și rugăciune întru nădejde. De multe ori în fața greutăților care zdrobesc inima și zdruncină sufletul trebuie să avem drept exemplu aceste mame minunate, care prin dragoste și jertfelnicie au îndurat greutăți pentru copiii lor. Căci mare va fi răsplata lor și a tuturor celor care transformă suferința în energie duhovnicească, unicul leac al bolilor sufletești și trupești, cu gândul la cele de Sus”, a precizat arhidiaconul Codruț-Dumitru Scurtu.
Cateheză pentru copii în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”
La Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea se desfășoară în această perioadă o serie de întâlniri cu tinerii din parohie, în cadrul cărora sunt dezbătute teme propuse de participanți. „Anul acesta tinerii sunt îndemnați să redescopere valorile spiritual-culturale adânc imprimate în spiritualitatea poporului român. Am inițiat o serie de activități prin care copiii şi tinerii să cunoască mai bine trecutul istoric al neamului nostru, propunându-ne să organizăm și o serie de excursii şi pelerinaje la monumentele de cultură şi artă bisericească, precum și stimularea elevilor talentaţi în publicarea unor creaţii proprii. Totodată, tinerii trebuie implicaţi în toate laturile vieţii de parohie, să fie implicaţi în activitatea social-filantropică, să distribuie ajutoare materiale şi medicamente celor aflaţi în necazuri şi suferinţe, să se apropie sufleteşte de copiii orfani sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, precum şi de bătrânii aflaţi în suferinţă”, consideră părintele protoiereu Nicolae Proteasa.