„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Lucrare inedită dedicată poeziei eminesciene şi spiritului religios
Biologul şi scriitorul Marian Niţă a publicat de curând o nouă lucrare. „Poezia eminesciană şi romanţa văzute de un biolog" a fost tipărită la Editura „Aius" din Craiova. Caracterul inedit al cărţii se leagă în primul rând de esenţa ei spirituală, alcătuită dintru început în spirit creştin. Paradoxul, generat de asocierea celor două elemente poetico-lirice (poezia eminesciană şi romanţa) cu perspectiva omului de ştiinţă, este lămurit prin preocupările profund spirituale ale autorului. Cercetător şi om al ştiinţelor naturale, Marian Niţă aduce cu sine o inestimabilă evaluare religioasă asupra raportului dintre cele două jaloane ale artei epico-muzicale. Întregul creuzet de idei, concepte şi relaţionări se completează cu elemente din tradiţia populară românească, din ambientul natural şi nu în cele din urmă din intensitatea sentimentelor generate. „Ca biolog, mărturisește autorul, am simţit nevoia să scot în evidenţă ecosistemul, biocenoza, biotopul şi habitatul întâlnit în poezia eminesciană, de asemenea, am luat în considerare măsura în care ecosistemul luat ca antropizat – în relaţiile şi aspectele sale sociologice – constituie unitatea integrantă dintr-o biocenoză (comunitate de plante şi animale) şi un biotop (mediul fizic pe care biocenoza îl locuieşte) delimitat de criterii duble – administrative şi de uniformitate ... Lucrarea de faţă este consacrată prezentării unor pasaje ale naturii ţării noastre – natură unitară în diversitatea ei, din perspectiva deosebită ca formă de receptare a realităţii în poezia eminesciană. Textul şi-a propus a fi de largă generalitate, evocator, armonios şi expresiv, propunându-şi şi o adresabilitate mai largă" (p. 5).
Lucrarea „Poezia eminesciană şi romanţa văzute de un biolog" completează o generoasă colecţie de peste 80 de titluri, semnate de prof. Marian Niţă. Nota de specificitate şi interes o reprezintă aşezarea ei în completarea dialogului teologie-ştiinţă-cultură, atât de necesar şi constructiv pentru societatea de astăzi. (Arhid. Ioniţă Apostolache)