Ca în fiecare an, data de 20 noiembrie aduce în buchetul de sfinţenie al calendarului nostru încă un nume cu rezonanţă harică. Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistriţa Vâlcii este ocrotitorul Olteniei, prezent cu cinstitele sale moaşte în pământul acestei străvechi mitropolii.
Începând din această seară, clopotele Mănăstirii Bistriţa din Arhiepiscopia Râmnicului vor începe să sune, călăuzind paşii sutelor de pelerini în sânul sfântului locaş, acolo unde, de bună vreme încoace, îi aşteaptă Sfântul Grigorie Decapolitul. Aflat cu moaştele întregi în cinstita mănăstire vâlceană, prieten al Mirelui Hristos şi mijlocitor al celor cu inimă bună, Sfântul Părinte se înconjoară an de an de ucenicii din această lume, care vin la dânsul pentru a afla alinare şi mângâiere. Rugăciunile lor se vor împleti mâine la Sfânta Liturghie cu cererile înălţate de soborul părinţilor arhierei, de preoţii şi diaconii împreună slujitori. Slujba euharistică va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, precum și alţi ierarhi invitaţi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Grigorie Decapolitul, repere biografice
Sfântul Grigorie s-a născut în cetatea Irinopolis din ţinutul Decapole, de unde şi numele de Decapolitul, undeva între anii 780-790, pe vremea împăratului bizantin Leon Armeanul, atunci când Biserica era zguduită de erezia luptătorilor împotriva sfintelor icoane, la care era părtaş însuși împăratul. Tatăl său se numea Serghie, iar mama sa Maria. Încă de copil a iubit învăţătura şi felul de vieţuire al monahilor. A intrat de timpuriu în monahism şi a vieţuit prin mai multe mănăstiri din împrejurimi. A săvârşit minuni încă din viaţa sa pământească, precum şi după trecerea sa la cele veșnice în anul 842, la Constantinopol. Mai înainte vieţuise într-o mănăstire din Muntele Olimp. Trupul său a fost găsit neputrezit şi izvorând bună mireasmă, fiind păstrat în mănăstirea în care trecuse la Domnul.
În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craioveanu, un descendent al Basarabilor, a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat în biserica Mănăstirii Bistriţa din judeţul Vâlcea, pe care el însuşi o rezidise din temelii. Astfel, Mănăstirea Bistriţa a devenit loc de pelerinaj al credincioşilor care îşi aflau şi îşi află în continuare ajutor în suferinţe prin mijlocirea Sfântului Grigorie Decapolitul. Din cauza deselor atacuri şi incursiuni ale ungurilor asupra Ţării Româneşti, călugării din Mănăstirea Bistriţa olteană au săpat în secolul al XVI-lea o grotă ascunsă în stâncă, la un kilometru de mănăstire, unde ascundeau moaştele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie. Cu timpul, în această peşteră s-a făcut un mic paraclis pictat, numit Paraclisul Sfântului Grigorie. Racla de argint, în care se păstrează cinstitele moaşte, datează din anul 1656, fiind lucrată de meşteri din Cetatea Braşovului. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.
Evlavia oltenilor pentru Sfântul Grigorie
O dovadă a cinstei deosebite pe care au acordat-o credincioşii români, în special cei din Oltenia, Sfântului Grigorie Decapolitul este zidirea unor biserici în numele său. Cel mai vechi locaş de cult care îl are ocrotitor pe Sfântul Grigorie Decapolitul este biserica mănăstirii din Popânzăleşti (judeţul Dolj), construită în 1678 de monahul Ioan, apoi biserica Schitului Păpuşa, din 1710, întemeiat de arhimandritul bistriţean Ştefan (1694-1732) pe „muntele Eleonului”, din apropierea Mănăstirii Bistriţa. De asemenea, trebuie menţionate şi bisericile parohiale din Stoeneşti (judeţul Vâlcea) şi Podari (judeţul Dolj), care au hramul „Sfântul Grigorie”.
Dintre instituţiile cultural-educative ale Olteniei, Seminarul Teologic din Craiova a avut ca patron spiritual, între anii 1922 şi 1930, pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
Altă dovadă de cinstire a Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul o constituie tipăriturile apărute de-a lungul timpului închinate lui: slujba Sfântului Grigorie Decapolitul, alcătuită de Mitropolitul grec Matei al Mirelor şi tipărită, în greceşte, la Bucureşti, în anul 1692 (împreună cu slujba Sfintei Parascheva); Carte osebită a Sfântului Grigorie Decapolitul, tipărită la Râmnic, în 1753, care cuprinde viaţa sa pe larg, slujbă ce se face în ziua trecerii sale la Domnul, adică la 20 noiembrie, paraclisul, precum şi o rugăciune pentru sfânt; Paraclisul Sfântului Grigorie, copiat în două manuscrise, din anii 1836 şi 1837, de schimonahul Paisie, zugravul Mănăstirii Bistriţa. La Mănăstirea Bistriţa s-au copiat şi alte manuscrise care cuprind viaţa, paraclisul şi acatistul său. Slujba şi viaţa (sinaxarul) Sfântului Grigorie Decapolitul au fost trecute în toate ediţiile româneşti ale Mineului pe noiembrie. De asemenea, este trecut în toate Vieţile de sfinţi care s-au tipărit în româneşte.
Chipul Sfântului Cuvios Grigorie este zugrăvit în mai multe biserici din ţara noastră. Cea mai veche reprezentare a sa se păstrează în biserica bolniţei de la Mănăstirea Bistriţa, datând de la începutul secolului al XVI-lea. În pridvorul bolniţei, Sfântul Cuvios Grigorie este zugrăvit alături de Nicodim de la Tismana, în anul 1710, de pictorii Iosif ieromonahul şi Hranite. Din secolul al XIX-lea, cea mai reprezentativă înfăţişare a sfântului se păstrează în biserica Mănăstirii Bistriţa, realizată în anul 1856 de pictorul Gheorghe Tattarescu.
Bucurându-se de această aleasă cinstire, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 28 februarie 1950, generalizarea cultului său în toată Biserica noastră. Cultul Sfântului Grigorie Decapolitul a fost generalizat oficial în octombrie 1955, în cadrul unor mari solemnităţi bisericeşti desfăşurate la Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi la Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâlcea. El este cinstit de Biserica noastră în fiecare an la 20 noiembrie.
