Sub aspect patrimonial, pronaosul Mănăstirii Cozia este o adevărată „sală-tezaur” pentru că adăpostește nu numai mormintele voievodale, ci şi cea mai veche realizare în frescă din această vatră monahală, datând din secolul al XIV-lea. Prin valoarea ei istorică, această părticică din marea moştenire bisericească de pe malurile Oltului constituie o nepreţuită mărturie a dragostei faţă de Hristos şi credinţa ortodoxă.
Pronaosul ctitoriei lui Mircea cel Bătrân a avut destinația inițială de necropolă, fiind zidit fără ferestre, ca parte obscură, cu intrare directă de afară, având rolul de a evidenția contrastul dintre luminozitatea cadrului natural şi cadrul sobru al interiorului mănăstirii. În peretele sudic al pronaosului au fost deschise două ferestre în vremea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.
Se păstrează fresca veche, din anul 1391, care cuprinde 237 de scene ce se pot citi, dintre care 183 cu însemnată precizie, purtând amprenta spiritului monastic. Sfinții cu figurile alungite, cu fețe înguste ce descoperă o gravitate aspră, specifică isihaştilor, având mâinile şi picioarele foarte subțiri, se aseamănă destul de mult cu chipurile picturii de la Ravanica, de pe Valea Moraviei, care impresionează prin numărul mare al anahoreților. O noutate, specifică în general secolelor XVII-XVIII, o constituie plasarea icoanei hramului în această sală a bisericii. Ansamblul iconografic înfățișează Sinaxarul - calendarul sfinților şi sărbătorilor de peste an, Imnul acatist şi Sinoadele ecumenice. Pictura, de o excepțională calitate, aparține artei monastice bizantine paleologe, redescoperind vocaţia pedagogică a picturii, a cărei coerenţă este asigurată de ideea Jertfei euharistice. Întreg ansamblul pictural este conceput sub semnul concepţiilor teologale exaltate de curentul mistic al isihasmului. În partea de miazăzi a pronaosului apare pictat chipul Sfântului Nicodim de la Tismana, duhovnicul voievodului-ctitor şi cel care, probabil, a îndrumat şi supravegheat construcţia mănăstirii care-i va aşeza în viaţă chinovială pe călugării isihaşti de pe Valea Oltului.
Mormintele reamintesc pelerinului dorinţa voievodului-ctitor ca, după moarte, rămăşiţele sale pământeşti să se odihnească în ctitoria lui cea mai de seamă: `Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418”. Din menţiuni documentare făcute de Mitropolitul Neofit I şi Nicolae Iorga, aflăm că la Mănăstirea Cozia, din neamul lui Mircea mai sunt îngropaţi soţia lui, Doamna Mara, şi copiii. Tot în pronaos se află mormântul Teodorei, mama lui Mihai Viteazul, care s-a călugărit la Mănăstirea Cozia sub numele de Teofana monahia: `Prastavise roba Bajia (a răposat roaba lui Dumnezeu) călugăriţa Teofana, mama răposatului Mihai Voievod şi fie-sa doamna Florica şi fiul său (N)icolae Vod(ă) au nevoit şi au scris vă dni (în zilele lui) Io Radu Voievod 7414”.
