Silueta zveltă a Mănăstirii Turnu se înalţă la poalele muntelui Cozia, în apropierea văii Oltului, la doar 2 km în amonte de Mănăstirea Cozia. De-a lungul timpului, aici au existat mai multe sihăstrii - chilii săpate în stâncă -, dintre care unele se mai păstrează şi astăzi. Printre sihaştri care s-au retras ca să vieţuiască aici, cei mai cunoscuţi au fost pustnicii Daniil şi Misail.
Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, mai mulţi sihaştri, adunaţi la îndemnul ieroschimonahului Misail, au ridicat aici o mică biserică de lemn, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, întemeind astfel Schitul Turnu. Accesul spre schit era foarte greu. Marele nostru geograf George Lahovari (sec. al XIX-lea) constata la vremea sa că doar „piciorul şi calul pot pătrunde acolo”. Pe temelia acestei biserici, Mitropolitul Varlaam a construit în anul 1676 o bisericuţă din piatră şi cărămidă, aşezând sub ea moaştele Cuvioşilor Daniil şi Misail. De atunci, aici s-a organizat o aşezare monahală cu viaţă statornică, sub oblăduirea Mănăstirii Cozia.
Biserica cea mică, purtând hramul „Ovidenia - Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, ridicată la început fără turlă, a fost ulterior reparată şi zugrăvită, adăugându-i-se şi turla, astfel încât, la sfârşitul secolului XIX-lea, devine o copie a Mănăstirii Cozia.
Stabilindu-şi reşedinţa de vară la Mănăstirea Turnu, Episcopul de Argeş, Gherasim Timuş (1894-1911), a făcut şi cele mai ample lucrări de restaurare a bisericii şi chiliilor. Între anii 1897 şi 1901, vrednicul episcop a ridicat şi biserica cea mare, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, după proiectul arhitectului polonez Anton Lipinschi. Realizare cu totul străină stilului arhitectonic bisericesc românesc, biserica a fost amplasată la primul etaj al corpului de chilii, deasupra trapezei. Pictura s-a executat mai întâi pe pânză, apoi a fost detaşată şi aplicată pe perete. Cele mai importante lucrări s-au executat după dezastruosul incendiu din anul 1932.
Întregul ansamblu mănăstiresc a fost în atenţia urmaşilor scaunului episcopal de la Argeş: Nichita Duma şi, îndeosebi, Grigore Leul, care a construit chiliile cu parter şi etaj. Chemaţi aici de dorul de linişte, aceştia şi-au ales tot aici şi locul de veşnică odihnă şi pomenire.
Ansamblul monahal de la Turnu este amplasat într-un cadru natural deosebit. Chiliile cu parter şi etaj sunt dispuse pe latura de nord. Intrarea dinspre apa Oltului se face pe sub un turn, ce face dovada că incinta era închisă pe latura de vest, spre miazăzi având ca zid de apărare malul unui izvoraş care şi astăzi îşi urmează drumul milenar, sporind - înainte de a ajunge în Olt - apele unui lac încărcat de nuferi. În partea de răsărit şi miazănoapte, zidul de apărare era format din malurile înalte şi abrupte, unde mai stăpâneşte încă şi astăzi împărăţia pădurilor.
