Mărturisitori ai Adevărului Înomenit peste veacuri

Vieţuitori ai primelor veacuri creştine, Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, aduc şi astăzi la noi, în ceas de aleasă prăznuire, mireasma harului dumnezeiesc, împărtăşindu-ne nemijlocit ca nişte dascăli frumuseţea învăţăturilor celor de Dumnezeu înţelepţite. Teologia lor rămâne vie şi lucrătoare, aducând mult folos studenţilor, profesorilor şi iubitorilor de teologie din ţara noastră. De aceea, cei trei mari sfinţi patronează şi ocrotesc neîncetat în mijlocire duhovnicească şi exemplu învăţătoresc şcolile noastre teologice.

Stâlpi ai Bisericii, alăute duhovniceşti, făclii minunate ale credinţei, exemple vii de slujire, smerenie şi rugăciune, dar mai ales mărturisitori neobosiţi ai Preasfintei Treimi în lume, aceşti trei sfinţi ierarhi ai Bisericii noastre „au dus o luptă aprigă contra ereticilor de tot felul” şi „au scăpat Biserica de primejdia fărâmiţării şi a degenerării ei într-un conglomerat de secte”.

Teologie, filantropie, predică

Pentru fiecare dintre ei, Biserica a rânduit numiri şi atribute potrivite, aşezând la loc de mare cinste învăţăturile pe care ni le-au lăsat ca moştenire peste veacuri. Despre Sfântul Grigorie s-a spus că este „simbolul înaltei ştiinţe teologice”. Sfântul Vasile a fost însemnat cu darul „energiei şi acţiunii organizatorice”, iar Sfântul Ioan Gură de Aur a fost privit ca „exemplu al râvnei mistuitoare, în cuvânt şi faptă, pentru schimbarea societăţii omeneşti” (pr. prof. Ioan Gh. Coman, „Idei misionare, pastorale şi sociale, înnoitoare la Sfinţii Trei Ierarhi”, în Rev. „ST”, nr. 1-2/1951, pp. 100-101). Fiecare în parte şi toţi trei laolaltă au adus ce era mai de preţ din prinosul darurilor lor, aşezând în vistieria Bisericii o moştenire greu de egalat. Rămâne astfel uşor de bănuit „de ce arsenal ştiinţific, de câtă pătrundere, de cât tact trebuia să dea dovadă aceşti misionari pentru a răpune savanta maşină de luptă a ereticilor” sau pentru a nărui pornirile şi zădărnicia păgânismului. Astăzi, îi chem din nou în sprijin, de data aceasta ca printr-înşii să facem mărturisire împotriva ateismului, a globalizării, consumismului, nepăsării sau autonomiei raţionale. Exemplele Sfinţilor Trei Ierarhi, pline de trăire duhovnicească, de rugăciune şi învăţătură teologică, s-au înveşnicit în timpul mântuirii noastre, devenind vii şi lucrătoare şi arătându-ne urcuşul permanent spre „împărtăşirea mai adevărată cu Mântuitorul Hristos în ziua cea neînserată a Împărăţiei Sale”.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale actului de mărturisire împlinit de Sfinţii Trei Ierarhi în cuprinsul vieţuirii lor pământeşti a fost legat de măiestrita împletire a dialogului dintre teologie şi cultură. Fiecare în parte a asimilat şi a înţeles valoarea învăţăturilor laice, aşezându-le în rânduiala etosului bisericesc. „Nu s-a opus niciodată adaptării teologiei la ştiinţa timpului, iar când «cei din afară» - cum spune Sfântul Vasile cel Mare, au pus această problemă, această abordare a născut în mod constant erezii” (pr. lect. dr. Tache Sterea, „Actualitatea gândirii teologice a Sfinţilor Trei Ierarhi la sfârşit de mileniu”, în Rev. ST, nr. 1-2/1999, p. 133). Astfel, deasupra laurilor înţelepciunii, Sfinţii Trei Ierarhi au aşezat filosofia smereniei şi cumpătarea, şi din retorica măiestrită a cuvintelor celor multe şi fără de vlagă au rânduit discursul doctrinar al Bisericii, lămurind astfel primele coordonate ale învăţăturilor de credinţă ortodoxă.

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri!”

În ceasuri de grea încercare, mărturisirea Adevărului Întrupat, deprins în parte din teologia curată a Sfinţilor Trei Ierarhi, a fost logica în care Biserica Mântuitorului Hristos a stăruit nebiruită înaintea deşertăciunilor lumii şi încercărilor celui viclean. Aproape în fiecare secol au existat voci potrivnice, căutând să tăgăduiască adevărul, să amăgească raţiunile slabe şi să le ducă departe de adevărata cunoaştere. Biserica, ca „Trup Tainic al Domnului”, a rămas întotdeauna singura realitate veşnică şi incontestabil unica resursă viabilă a sufletului omenesc, însetat după cunoaşterea Creatorului său. Astăzi, spiritul apostolic şi mărturisitor al Bisericii nu s-a stins. De aceea, aidoma primelor veacuri creştine şi urmând pilda Sfinţilor Trei Ierarhi, ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului Hristos, Care spune că „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine îna­intea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10, 32-33). Pentru a duce mai departe această datorie şi pentru a pecetlui acest crez în inimile credincioşilor, trebuie să căutăm mai mult la pilda înaintaşilor, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13, 7).